Natalia

Sfânta Muceniță Natalia a fost soția Sfântului Mucenic Adrian din Nicomidia și a trăit la începutul secolului al IV-⁠lea, în vremea marii prigoane împotriva creștinilor. Ea și-⁠a întărit soțul în credință până la moartea lui mucenicească, i-⁠a păstrat cu evlavie moaștele și s-⁠a săvârșit în pace lângă ele. Biserica o cinstește între mucenițele fără vărsare de sânge, care au primit cununa prin suferința sufletului, iar credincioșii o socotesc, împreună cu Sfântul Adrian, ocrotitoare a căsniciei.

Nicomidia în vremea prigoanei

Natalia trăia în Nicomidia, cetate din Bitinia, pe țărmul Mării Marmara, în Asia Mică, unde se află astăzi orașul turcesc Izmit. Nicomidia era pe atunci o reședință imperială, cu vile și moșii ale multor dregători bogați.

În acești ani a izbucnit prigoana pornită de împăratul Galeriu Maximian. Credința creștină pătrunsese până în preajma curții împărătești. După tradiție, întorcându-⁠se biruitor din război, împăratul a pregătit la Nicomidia o mare sărbătoare păgână, cu statui de aur și altare de jertfă, iar când mulțimea a început să fie stropită cu sângele jertfelor s-⁠a pornit o furtună cu tunete și fulgere. Oamenii au fugit îngroziți, mulți au fost călcați în picioare, iar împăratul însuși a fugit cuprins de frică.

Prigoana s-⁠a înăsprit. Tot după tradiție, în noaptea Nașterii Domnului au fost arși în bisericile din Nicomidia douăzeci de mii de creștini adunați la slujba praznicului.

Natalia și Adrian

Potrivit vieții ei, pentru care nu avem izvoare istorice sigure, Natalia a crescut într-⁠o familie bogată. Unele izvoare spun că a fost crescută creștinește. S-⁠a căsătorit cu tânărul Adrian, un om nobil și bogat, care după unele relatări era în vârstă de 28 de ani și conducea pretoriul din Nicomidia. Adrian era păgân, iar acest lucru o întrista pe Natalia, care era creștină în taină.

Când împăratul a venit la Nicomidia, cei doi erau căsătoriți de puțin peste un an, cândva între anii 305 și 311. Natalia avea acces în închisori și îi ajuta mult pe creștinii aruncați acolo, oblojindu-⁠le rănile.

În acea vreme au fost prinși douăzeci și trei de creștini și supuși la chinuri cumplite. Adrian, care conducea cercetarea, privea suferința lor și se minuna de răbdarea și credința lor. A început să-⁠i întrebe despre Dumnezeu și i-⁠a întrebat ce răsplată așteaptă de la El. Mucenicii i-⁠au răspuns cu cuvintele Apostolului, că ochiul n-⁠a văzut și urechea n-⁠a auzit cele pe care le-⁠a gătit Dumnezeu celor ce Îl iubesc.

Atins de harul lui Dumnezeu, Adrian a mărturisit înaintea tuturor că și el crede în Hristos și este gata să moară pentru El, deși nu era încă botezat. A fost legat în lanțuri și aruncat în temniță împreună cu ceilalți.

În temniță

Aflând aceasta, Natalia s-⁠a umplut de bucurie că soțul ei L-⁠a cunoscut pe Hristos și că îl așteaptă cununa muceniciei. A alergat la temniță, a căzut la picioarele lui, i-⁠a sărutat lanțurile și i-⁠a vorbit despre fericirea veșnică ce îl aștepta. L-⁠a rugat ca, atunci când va sta înaintea lui Dumnezeu, să ceară pentru ea să-⁠i urmeze curând, ca să nu fie despărțiți în veșnicie. După unele relatări, fiindcă femeilor li se oprise intrarea, a venit la el îmbrăcată ca un tânăr.

Cântările Bisericii spun despre ea că, prin convorbiri sfinte, l-⁠a călăuzit cu înțelepciune pe Adrian spre rai.

Înaintea execuției, Adrian a fost lăsat să meargă acasă, ca să-⁠și vadă familia, în nădejdea că se va lepăda de Hristos. Când a bătut la ușă și Natalia i-⁠a auzit glasul, s-⁠a înspăimântat și nu voia să-⁠i deschidă, crezând că s-⁠a temut și a fugit de mucenicie.

Adrian i-⁠a spus că venise doar să-⁠și ia rămas bun și că va merge cu hotărâre la chinuri, împreună cu ceilalți creștini. Natalia a înțeles atunci că el avea nevoie de sprijinul ei ca să fie întărit înaintea morții, iar Adrian s-⁠a întors în temniță.

Mucenicia Sfântului Adrian

A doua zi Natalia a cerut voie mai-⁠marelui temniței să fie de față la osândirea creștinilor și i s-⁠a îngăduit. Au urmat șapte zile de cercetări și de așteptare, în care ea s-⁠a rugat neîncetat ca Dumnezeu să-⁠l întărească pe Adrian și pe tovarășii lui.

Adrian a fost adus înaintea împăratului, care i-⁠a cerut să se lepede de credință, dar el L-⁠a mărturisit pe Hristos. După unele relatări, a fost aruncat la un leu, care nu s-⁠a atins de el. A fost apoi bătut cu toiege și chinuit cumplit.

Aflând că mucenicilor li se vor zdrobi picioarele cu ciocanul pe nicovală, Natalia a cerut să se înceapă cu Adrian, de teamă ca nu cumva, privind chinurile celorlalți, să slăbească. A stat lângă el până la sfârșit, i-⁠a ținut ea însăși picioarele pe nicovală și l-⁠a întărit în credința în Hristos cel răstignit. A avut mângâierea să-⁠l vadă dându-⁠și sufletul lui Dumnezeu cu bărbăție.

Când călăul i-⁠a zdrobit picioarele, Natalia i-⁠a întins mâna dreaptă a lui Adrian, ca să fie tăiată și ea. A cerut pentru sine această mână, cu degetele împreunate pentru semnul crucii, a dus-⁠o acasă, a așezat-⁠o într-⁠un chivot și se ruga lângă ea.

Trupurile mucenicilor trebuiau arse în afara cetății, ca ale unor răufăcători, așa că Natalia nu le-⁠a putut îngropa. Potrivit tradiției, s-⁠a pornit însă o furtună care a stins focul, iar creștinii au luat în taină trupurile și le-⁠au dus departe.

Văduvia și fuga

Curând s-⁠a aflat că bogata Natalia rămăsese văduvă și au început să vină pețitori. Ea se ruga lui Dumnezeu și soțului ei să o ajute să rămână văduvă și să nu se mai mărite. Au trecut astfel cam doi ani.

Împăratul nu o pierduse din vedere și, după tradiție, i-⁠a poruncit să se mărite, iar un bogat dregător de oaste a cerut-⁠o de soție. Natalia a luat chivotul cu mâna lui Adrian, s-⁠a urcat în taină pe o corabie și a fugit din Nicomidia.

Dregătorul a pornit cu o corabie după ea. Natalia s-⁠a rugat lui Dumnezeu să o apere, iar pe mare s-⁠a stârnit o furtună în care corabia urmăritorului a rămas în urmă și s-⁠a pierdut. Furtuna nu se potolea, iar Natalia se ruga lui Hristos și Sfântului Adrian. După viața ei, într-⁠o rază de lumină venită din cer l-⁠a văzut pe Adrian și a înțeles cu bucurie că el se află în Împărăția cerurilor și îi aude rugăciunile. Corabia a ajuns cu bine la țărm.

Sfârșitul

Natalia a rătăcit apoi multă vreme, ascunzându-⁠se prin ținuturile Bitiniei, până când a aflat de la creștini unde erau păstrate rămășițele Sfântului Adrian și ale celor uciși împreună cu el. Potrivit tradiției, ele fuseseră duse lângă Bizanț, acolo unde avea să se înalțe mai târziu Constantinopolul.

A mers acolo, a deschis chivotul și a așezat mâna lângă celelalte moaște. Puterile îi erau sleite de durerile sufletului. După unele izvoare, Adrian i s-⁠a arătat în vis și a chemat-⁠o să primească și ea cununa slavei. Rugându-⁠se lângă sfintele moaște, Natalia și-⁠a dat sufletul în pace.

Astfel, prin suferința inimii, a fost socotită muceniță și a urmat soțului ei în Împărăția cerurilor. Biserica o numără între mucenițele fără vărsare de sânge, ca și pe Sfânta Sofia, mama celor trei fecioare.

Viața scrisă și moaștele

Viața Sfinților Adrian și Natalia a fost alcătuită, după toate probabilitățile, în secolul al V-⁠lea. Viața pe larg a fost tradusă în slavonă pe la sfârșitul secolului al XI-⁠lea, iar cea pe scurt în secolul al XII-⁠lea, în Proloagele lui Constantin de Mokisos. În prima jumătate a secolului al XIV-⁠lea a fost tradusă din nou, probabil de sârbii de la Athos, în Prologul în versuri, iar în secolul al XVI-⁠lea ambele vieți au fost așezate sub ziua de 26 august în Marile Minee de citire.

În secolul al IV-⁠lea Sfântul Mitrofan, episcopul Bizanțului, a zidit la Constantinopol o biserică a Sfinților Mucenici Adrian și Natalia, în care se păstrau moaștele lor. Mai târziu moaștele au fost duse la Roma, unde papa Honoriu I a închinat mucenicilor o biserică în For, întemeiată în anul 630.

Moaștele Sfintei Natalia se află astăzi la Milano, în Bazilica San Lorenzo Maggiore, într-⁠o capelă din spatele altarului, cinstită mai ales de credincioasele ortodoxe din Rusia.

Cinstirea

Pe vremea Sfântului Bartolomeu de la Grottaferrata s-⁠a adăugat bisericii mănăstirii de acolo o mică capelă închinată Sfinților Adrian și Natalia. În Rusia le sunt închinate biserici la Moscova, între care un paraclis al catedralei Sfântului Vasile cel Fericit și biserica din fostul Losinoostrovski, zidită între 1914 și 1917, la Sankt Petersburg, unde biserica de la Staro-⁠Panovo, distrusă în 1942, se zidește din nou ca biserică-⁠monument, și la Penza, unde în 2012 s-⁠a sfințit o biserică a Sfintei Natalia.

În icoane Sfânta Natalia este zugrăvită ținând un sul pe care stă scris îndemnul ca toate cele lumești, trecătoare și vătămătoare de suflet să piară din mintea omului. În tradiția rusă ziua ei este legată de sărbătoarea populară numită Natalia Ovsianița, din vremea strângerii ovăzului.

Sfinții Adrian și Natalia sunt pomeniți împreună la 26 august (8 septembrie pe stil nou), iar cei care se cunună cer adesea ajutorul lor pentru o căsnicie statornică în credință.