Agatia din Nicomidia

Sfânta Cuvioasă Muceniță Agatia din Nicomidia, stareță, a pătimit în Nicomidia, în vremea prigoanei împăratului Maximian, în anul 302, când din ordinul lui au ars de vii douăzeci de mii de creștini în biserica cea mare. Se pomenește la 10 ianuarie.

La începutul veacului al IV-⁠lea, împăratul Maximian (284-305) a poruncit să fie dărâmate bisericile creștine, arse cărțile de slujbă și luate tuturor creștinilor drepturile și slujbele. Episcop al Nicomidiei era atunci Sfântul Chiril, care prin predică și prin viață a ajutat la răspândirea credinței creștine, încât mulți dintre dregătorii împăratului erau creștini în taină.

În palatul împăratului trăia o preoteasă păgână, Domna. În lipsa lui Maximian, ea a citit Faptele Apostolilor și Epistolele Apostolului Pavel, iar inima ei s-⁠a aprins de dorința de a cunoaște învățătura creștină. Cu ajutorul unei tinere creștine, Domna a venit în taină la episcopul Chiril, însoțită de un slujitor credincios, famenul Indis. Sfântul Chiril i-⁠a învățat, iar apoi amândoi au primit Sfântul Botez. Domna a început să ajute pe săraci: și-⁠a împărțit podoabele prin Indis și a dat și mâncare de la masa împărătească. Aflând de felul neobișnuit de viață al Domnei și al lui Indis, căpetenia famenilor, care se ocupa de masa împăratului, i-⁠a închis și i-⁠a lăsat să flămânzească, dar ei au fost întăriți de îngeri și nu au pătimit. Ca să nu mai trăiască laolaltă cu păgânii, sfânta Domna s-⁠a prefăcut nebună. Atunci au scos-⁠o din palat, pe ea și pe Indis, iar ea s-⁠a așezat în mănăstirea de fecioare, la stareța Agatia. Curând stareța a îmbrăcat-⁠o în haine bărbătești, i-⁠a tăiat părul și a lăsat-⁠o să plece din mănăstire.

Mănăstirea de fecioare

Între timp împăratul s-⁠a întors și a poruncit să fie căutată pretutindeni fosta preoteasă Domna. Ostașii trimiși au ajuns la mănăstire și au pustiit-⁠o. Surorile au fost aruncate în temnițe, supuse la chinuri și ocări, dar niciuna nu a fost pângărită. Sfânta Feofila, dată într-⁠o casă de desfrâu, și-⁠a păstrat acolo fecioria prin ajutorul unui înger al Domnului, care a scos-⁠o din locașul păcatului. Într-⁠o zi, împăratul a făcut jertfă zeilor păgâni în piața cetății. Când s-⁠a început stropirea mulțimii cu sângele animalelor jertfite, creștinii au început să plece din piață. Văzând aceasta, împăratul s-⁠a mâniat, dar nu și-⁠a dat drumul furiei, căci deodată s-⁠a cutremurat pământul. După o vreme, Maximian a intrat în biserică și a poruncit creștinilor să se lepede de Hristos, iar pentru refuz a făgăduit să ardă biserica și să omoare pe creștini. Preotul creștin Glicherie i-⁠a răspuns că creștinii nu se vor lepăda niciodată de credința lor, orice chinuri i-⁠ar amenința. Stăpânindu-⁠și mânia, regele a ieșit din biserică, iar după puțin timp a poruncit să fie adus la judecată preotul Glicherie. Călăii l-⁠au schingiuit, iar mucenicul nu înceta să se roage și să cheme Numele Domnului. Neputându-⁠l îndupleca să se lepede, Maximian a poruncit să fie ars.

Arderea bisericii

În ziua Nașterii Domnului din anul 302, când în biserica cea mare din Nicomidia se adunaseră vreo douăzeci de mii de creștini, împăratul a trimis în biserică un crainic care a vestit porunca lui: toți creștinii să iasă din biserică și să jertfească idolilor, altfel va arde biserica împreună cu cei care se roagă. Toți cei prezenți au refuzat să se închine idolilor. Pe când chinuitorii se pregăteau să dea foc bisericii, episcopul Antim (pomenit la 3 septembrie), care slujea, a botezat pe toți catehumenii și a împărtășit pe toți cu Sfintele Taine. Toți cei douăzeci de mii de credincioși au murit în foc. Printre ei se aflau stareța Agatia și sfânta Feofila, scăpată ca prin minune din locul de ocară. Episcopul Antim a izbutit să se ascundă.

După ardere

Maximian socotea că a nimicit pe toți creștinii din Nicomidia, dar a aflat curând că sunt încă mulți, că își mărturisesc la fel credința și sunt gata să moară pentru Hristos. Împăratul a hotărât să se răfuiască cu ei. La porunca lui a fost prins generalul Zenon, care mustrase în fața tuturor pe împărat pentru nelegiuire și cruzime. Zenon a fost bătut cumplit și, în cele din urmă, tăiat în cap. În temniță a fost închis famenul Indis, preot al idolilor, pentru că a refuzat să ia parte la sărbătoarea păgână.

Între timp, sfânta Domna se ascundea într-⁠o peșteră și se hrănea cu plante. Prigoana creștinilor a continuat. Au fost aruncați în temniță guvernatorul Italiei, Dorotei, Mardonie, diaconul Migdonie și câțiva dregători. Episcopul Antim îi întărea trimițându-⁠le scrisori. O scrisoare a fost prinsă la diaconul Teofil. Ca să afle unde este episcopul, l-⁠au supus la chinuri, dar sfântul mucenic a răbdat toate durerile fără să dea nimic în vileag. Atunci l-⁠au omorât împreună cu cei cărora le scrisese episcopul.

Când sfânta Domna s-⁠a întors în cetate, a plâns mult pe locul arderii, mâhnită că nu a fost învrednicită să moară cu surorile ei. Apoi a mers pe malul mării. În acea vreme, pescarii au scos cu năvoadele trupurile mucenicilor Indis, Gorgonie și Petru. Încă îmbrăcată în haine bărbătești, sfânta Domna i-⁠a ajutat pe pescari să tragă năvodul și ei i-⁠au lăsat trupurile mucenicilor. A privit cu evlavie sfintele moaște; mai ales s-⁠a bucurat că a văzut trupul prietenului ei duhovnicesc, mucenicul Indis. După îngropare nu s-⁠a mai depărtat de mormintele scumpe inimii ei și le tămâia în fiecare zi. Când s-⁠a povestit împăratului despre un tânăr necunoscut care cinstește mormintele creștinilor uciși, el a poruncit să fie tăiat în cap. Împreună cu Domna a fost ucis și sfântul mucenic Eufimie.