Antonie de la Lérins

Cuviosul Antonie de la Lérins (Antonie Sihastrul) a fost zăvorât, născut în jurul anului 468 (după alte izvoare în 460 sau 470) în provincia romană Pannonia Valeria (azi Ungaria), pe atunci parte a Imperiului hunilor, și mort în jurul anului 520, la 28 decembrie, în insulele Lérins. Este cinstit ca sfânt în Biserica Ortodoxă și în cea Romano-⁠Catolică, cu pomenirea la 28 decembrie. Este ocrotitorul pustnicilor și al celor ce caută minuni.

Tot ce știm despre el vine din Viața lui scrisă de Enodiu, episcopul Paviei. Când Antonie avea opt ani, tatăl lui a murit și el a fost dat în grija starețului Severin din Noricum, în Austria de azi, care i-⁠a învățat primele litere și l-⁠a catehizat în credința creștină. După moartea lui Severin, în 482, Antonie a fost trimis în Germania și dat în grija unchiului său, Constantiu, episcop la Lorch. Acolo se crede că a ajuns monah, pe la douăzeci de ani.

În 488 a plecat în Italia să ducă viață de sihastru împreună cu monahul Bruno și cu un mic grup de sihaștri de pe malurile lacului Como, în locurile Brentaleto și Teolo, lângă locul unde a fost mucenicit Sfântul Fidelis. Acolo s-⁠au alăturat lui mulți ucenici care voiau să-⁠i urmeze sfințenia și el a ajuns reper pentru creștinii din partea locului. Pe măsură ce s-⁠a dus vestea sfințeniei și a minunilor lui, mulți veneau să-⁠l viziteze, așa că, ca să afle liniștea și să se nevoiască mai bine, s-⁠a mutat în Lérins, unde și-⁠a petrecut ultimii doi ani din viață și a murit. Acolo a ajuns monah la mănăstirea din Lérins și a fost cunoscut în partea locului pentru sfințenia vieții și pentru minunile pe care le făcuse.

În vechime a fost cinstit ca pildă de viață duhovnicească.