Alexandru Tițeronov

Sfântul Sfințit Mucenic Alexandru Tițeronov (1893-1938) a fost preot în satul Polivanovo, din gubernia Reazan, și a fost împușcat în noaptea de 10 ianuarie 1938. Se pomenește la 10 ianuarie, la 7 februarie, odată cu soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, și la 23 iunie, cu sfinții Reazanului.

S-⁠a născut la 15 august 1893 în satul Popadino, din ținutul Mihailov, gubernia Reazan, în familia diaconului Alexandru Andreevici Tițeronov și a soției lui, Alexandra Petrovna. Trei dintre cei zece copii ai diaconului au ajuns preoți, iar trei surori ale părintelui Alexandru s-⁠au măritat cu viitori preoți. La douăzeci și unu de ani a terminat seminarul duhovnicesc din Reazan. Pe când învăța, a cunoscut-⁠o pe Evghenia Ivanovna Ivankova, absolventă a școlii eparhiale de fete din Reazan, fiica protoiereului Ioan Pavlovici Ivankov, care a binecuvântat căsătoria tinerilor. Întâi a fost citeț la biserica din Pecinikî, apoi a fost hirotonit diacon și mai târziu preot, și în 1914 a fost rânduit la parohia din satul Polivanovo, de care țineau și satele Tarakanovka, Savinka, Studenet, Letniki și Bolșaia Hlebenka.

Tânărul preot s-⁠a deosebit prin „foarte bună purtare” și prin predici. Scopul vieții lui era să tâlcuiască Sfânta Scriptură cât mai pe înțeles pentru oameni mari și mici; nu degeaba purta numele Tițeronov, fiind un povestitor și interlocutor minunat. La hramul bisericii, ziua Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, se adunau în sat pelerini, iar după slujbă se așezau mese pe uliță; obiceiul acesta a continuat și după revoluție, și veneau nu numai credincioși, ci și atei. Dumnezeu i-⁠a binecuvântat pe părintele Alexandru și pe preoteasa Evghenia cu nouă copii. Preoteasa cânta mereu la strană și citea Psaltirea la cei morți; copiii știau de mici slujba de dimineață și de seară și troparele sărbătorilor.

Păstorul din Polivanovo

Părintele Alexandru a fost un om bun și blând. Mulți îi cereau bani, iar el împărțea ultimul ban. Enoriașul Kackin nu avea în ce să pună în coșciug copilul mort, și preotul i-⁠a dat cămașa fiului său. Fiica văduvei Agripina Koroleva își amintea că, în cele mai grele clipe, venea preotul cu un legățel cu hrană sau haine pentru cei patru copii mici. În zilele Paștilor, părintele ocolea satele cele mai depărtate, mergând cinci kilometri la fiecare slujbă. Anna Miliutina își amintea cum mama ei, plecând la lucru, lăsase pe masă trei ruble să fie date „popii”, iar popa a venit, a slujit, și-⁠a mângâiat copiii, a lăsat pe masă ouă roșii și zece ruble.

În 1918 părintele Alexandru, ca preot, a fost lipsit de drepturile civile și de vot și nu a avut pașaport. Prima dată a fost arestat în 1930, chipurile pentru neplata impozitelor și păstrarea de monede mărunte în biserică. Judecata populară l-⁠a osândit întâi la zece ani de închisoare pentru neplata impozitului, dar apoi a fost scos complet de sub învinuire; pentru păstrarea monedelor mărunte a stat jumătate de an în închisoare.

Arestarea

A doua oară a fost arestat la 20 decembrie 1937. Mergea după apă, când l-⁠au întâmpinat împuterniciții cu ordin de arestare. Intrând în casă, ca să nu sperie copiii, a spus încet soției: „Jenea, au venit după mine”. Copiii au auzit și au plâns. Preoteasa i-⁠a pus pe toți la rugăciune, ca Domnul să-⁠l întărească pe părinte și să le dea tuturor tărie de duh. Pașaportistul Javoronkov a cerut să predea armele. A început percheziția, a doua confiscare: au luat „treizeci și două de fotografii felurite”, pătuțuri de copii, haine. Familia de opt persoane a fost lăsată să locuiască într-⁠o anexă de lemn, iar în casa de cărămidă a preotului s-⁠a deschis un club. Fiica lui Alevtina își amintea: „Pereții tremurau de plâns. Surioara Nina a îmbrățișat cizmele tatei și striga: Nu te las. Tata ne-⁠a binecuvântat pe toți și a zis: Copii, tatăl vostru a fost un om cinstit. Iubiți pe Dumnezeu, pe mamă, unii pe alții”.

Mucenicia

Curând după arestare, enoriașii au strâns semnături pentru a cere eliberarea păstorului lor, scriind că părintele Alexandru Tițeronov a slujit la biserica din Polivanovo din 1916 și în douăzeci de ani nu a avut nicio observație sau reproș din partea credincioșilor, că nu a luat mită și nu a făcut rău, că din banii lui a ajutat pe cei săraci, că nu avea avuție personală și se bucura de respectul și de autoritatea credincioșilor. Alevtina povestește: „Mama noastră a murit în 1993, la nouăzeci și nouă de ani, fără să afle adevărul despre soțul ei. În 1946 s-⁠a răspândit zvonul că tata a fost eliberat și a murit îndată de inimă. Apoi, în 1948, mama a fost chemată la miliție și i s-⁠a spus că tata a murit în 1944”. Abia la sfârșitul veacului al XX-⁠lea familia a luat cunoștință de dosarul care a hotărât soarta lui pământească. În el, martorii declarau că în august 1937 popa Tițeronov nu a dat cheile bisericii pentru depozitarea grâului, ci a adunat consiliul bisericesc ca să împiedice hotărârea activului colhozului, și că a făcut agitație antisovietică printre colhoznici.

Părintele Alexandru a fost ținut în închisoarea din Reazan. Anchetat la 21 decembrie, a răspuns negativ la toate întrebările despre agitația antisovietică și nu s-⁠a recunoscut vinovat. La 22 decembrie s-⁠a semnat actul de acuzare, iar troica de pe lângă NKVD din regiunea Reazan a pronunțat la 26 decembrie sentința de moarte. Sentința a fost executată în noaptea de 10 ianuarie 1938.