Alexandru

Sfântul Ierarh Alexandru a fost episcop al Alexandriei din anul 313 până la mutarea sa la Domnul, în 326 (după unele socoteli, 328). El a fost cel dintâi care s-⁠a ridicat împotriva învățăturii lui Arie și unul dintre apărătorii credinței la Sinodul I Ecumenic de la Niceea. L-⁠a avut ucenic și urmaș pe Sfântul Atanasie cel Mare. Biserica Ortodoxă îl pomenește la 29 mai.

Începuturile

Despre tinerețea lui se știu puține lucruri. Ca preot, a trăit persecuțiile din vremea împăraților Galeriu și Maximin Daia. Când a murit episcopul Ahila, a fost ales în locul lui episcop al Alexandriei, în scaunul Sfântului Apostol Marcu. Scaunul era tulburat de trei greutăți: data Paștilor, rivalitatea lui Meletie și învățătura lui Arie.

Greutățile păstoririi

Mai întâi, o grupare condusă de un oarecare Crescențiu punea la îndoială felul de a socoti Paștile. Alexandru a scris o lucrare în care a folosit cuvintele lui Dionisie al Alexandriei, iar disputa s-⁠a potolit, dar lămurirea deplină a venit abia la Niceea. Apoi Meletie din Licopole, episcop sub Alexandria, a stârnit tulburare, a hirotonit episcopi fără încuviințarea lui Alexandru și a făcut o schismă. A și pârât la curtea împăratului Constantin, fără să fie luat în seamă. Mai târziu, Meletie s-⁠a apropiat de arieni.

Lupta cu Arie

Cea mai grea încercare a fost arianismul. Arie era preot în Alexandria. Se spune că episcopul Petru al Alexandriei poruncise mai înainte să nu fie primit înapoi, dar Ahila îl primise și îi dăduse cea mai veche biserică a orașului, de unde Arie avea mare înrâurire. Disputa a început când Alexandru a vorbit, într-⁠o predică, despre unirea Treimii, iar Arie l-⁠a învinuit de sabelianism. Arie învăța că Fiul nu este veșnic împreună cu Tatăl și nu este asemenea Tatălui în ființă.

Alexandru a adunat mai întâi preoții și diaconii, fără să ajungă la o încheiere. În anul 320 a făcut un sinod în Alexandria și în Mareotis, la care treizeci și șase de preoți și patruzeci și patru de diaconi, între ei Atanasie, au semnat osândirea arianismului. În 321 a adunat un sinod al Egiptului, la care au venit cel puțin o sută de episcopi, care l-⁠au anatemizat pe Arie până la lepădarea învățăturii. Arie a plecat în Palestina și a găsit sprijin la Eusebiu din Nicomidia, om apropiat de curtea împărătească. Alexandru a scris o epistolă către episcopii din întreaga creștinătate, în care povestește tulburarea și arată rătăcirea arienilor, și a adunat vreo două sute cincizeci de semnături sub mărturisirea lui de credință. Împăratul Constantin a trimis la Alexandria o scrisoare prin Osiu al Cordobei, rugându-⁠i pe amândoi să înceteze disputa.

Sinodul de la Niceea

Constantin a chemat Sinodul I Ecumenic la Niceea, în anul 325. Alexandru a venit cu un grup din care făceau parte Potamon al Heracleei, Pafnutie din Teba și diaconul Atanasie, care vorbea în numele lui. Deși ar fi trebuit să conducă adunarea, Alexandru a socotit că nu poate fi în același timp președinte și acuzator și a lăsat conducerea lui Osiu al Cordobei. Sinodul a întărit osândirea lui Arie și a mărturisit că Fiul este deoființă cu Tatăl. Meletie a putut păstra titlul de episcop, fără puterea de a hirotoni. Sinodul a dat Alexandriei dreptul de a hotărî data Paștilor și de a o vesti Romei și celorlalte Biserici. La sfatul lui Pafnutie, Egiptul a păstrat și obiceiul de a nu opri preoții căsătoriți.

Mutarea la Domnul

La cinci luni după întoarcerea de la Niceea, Alexandru a trecut la Domnul. O sursă pune moartea lui la 17 aprilie (22 Baramuda, după calendarul copt). Se spune că pe patul de moarte l-⁠ar fi numit urmaș pe diaconul Atanasie. Au rămas de la el două dintre scrisorile sale despre arianism. Este cinstit ca sfânt în Biserica Ortodoxă, în cea Coptă și în cea Catolică. Biserica Ortodoxă îl pomenește la 29 mai.