Alexandru al Ierusalimului

Sfântul Sfințit Mucenic Alexandru al Ierusalimului a fost episcop al Ierusalimului în veacul al III-⁠lea și a murit în temniță, în prigoana lui Decius, în 251. Este pomenit la 16 mai și la 12 decembrie.

Ucenicia

Alexandru a fost ucenicul de seamă al lui Clement al Alexandriei, la Școala catehetică din Alexandria, către sfârșitul veacului al II-⁠lea, și prieten apropiat al lui Origen. Eusebiu de Cezareea povestește despre legătura lor; într-⁠o scrisoare către Origen, Alexandru îi numește pe Pantenus „bărbat cu adevărat fericit și învățător” și pe Clement „învățătorul și binefăcătorul meu”, spunând că prin ei l-⁠a cunoscut pe Origen, „bărbat fără prihană, domn și frate al meu”.

Episcop în Capadocia

Alexandru era din Capadocia și a fost întâiul ei episcop cunoscut, pe la 200-212. În vremea prigoanei lui Septimius Severus a fost aruncat în temniță pentru credință, unde a stat câțiva ani. Clement al Alexandriei, silit de prigoană să părăsească Egiptul, a mers la el și l-⁠a găsit în închisoare; de acolo Alexandru a scris Bisericii Antiohiei, pentru alegerea lui Asclepiade, mărturisitor, ca episcop, iar scrisoarea a dus-⁠o Clement, care a ținut scaunul lui în vremea temniței.

La Ierusalim

După eliberare, Alexandru a mers la Ierusalim, ca să se roage la locurile sfinte. Credincioșii l-⁠au primit cu dragoste și l-⁠au rugat să nu se mai întoarcă acasă. Viața spune că pricina a fost o vedenie din noapte, în care cetățenii au văzut că ies în afara porților ca să primească pe episcopul rânduit lor de Domnul. Bătrânul episcop Narcis, care nu mai putea purta slujba din pricina adâncii bătrâneți, l-⁠a rugat să rămână și să-⁠l ajute la cârmuirea scaunului, iar Alexandru a fost primul caz cunoscut de episcop mutat de la un scaun la altul. A cârmuit Biserica Ierusalimului vreo treizeci și opt de ani. El a îngăduit lui Origen, deși era mirean, să vorbească în biserici; pentru aceasta a fost mustrat, dar s-⁠a apărat arătând pilde de asemenea îngăduințe date chiar lui Origen în alte locuri, deși atunci era foarte tânăr. Mai târziu l-⁠a hirotonit preot. Este lăudat pentru biblioteca pe care a ridicat-⁠o la Ierusalim, prima bibliotecă creștină pomenită de izvoare, în care a strâns cărțile Sfintei Scripturi și lucrările scriitorilor creștini ai vremii și din care a avut folos Eusebiu când a scris Istoria bisericească.

Mucenicia

În prigoana lui Decius, Alexandru a fost prins din nou și, în ciuda vârstei, a fost dus în lanțuri, cu alți episcopi, la Cezareea Palestinei, la judecată. Acolo a mărturisit cu îndrăzneală că Hristos este singurul Dumnezeu și Împărat adevărat, și că închinarea la idoli este închinare la demoni. A fost chinuit și aruncat fiarelor. Se spune că, rugându-⁠se, a zis: „Doamne, facă-⁠se voia Ta; de vrei să mă săvârșesc acum, facă-⁠se.” Atunci unele fiare s-⁠au închinat lui, altele i-⁠au lins picioarele, altele rănile, iar el a rămas nevătămat. A fost dus din nou în închisoare, unde a murit ca mucenic, între anii 250 și 251, mulțumind lui Dumnezeu. Se spune despre el că slava perilor lui albi și marea lui sfințenie i-⁠au făcut dublă cunună în robie. Eusebiu a păstrat fragmente din scrisorile lui către antinoiți, către antiohieni, către Origen și, împreună cu Teoctist al Cezareei, către Dimitrie al Alexandriei.