Brendan din Clonfert

Cuviosul Brendan din Clonfert, numit Navigatorul sau Călătorul, a fost un egumen irlandez și întemeietor de mănăstiri, unul dintre cei doisprezece apostoli ai Irlandei. Este cunoscut mai ales prin povestirea legendară a călătoriei sale pe mare în căutarea Insulei Fericiților. Despre el se știu puține lucruri sigure, iar cele mai multe dintre ele vin din analele și genealogiile irlandeze și din Vieți scrise mai târziu. Este pomenit la 16 mai de Biserica Ortodoxă, de cea Catolică și de cea Anglicană.

Copilăria și școala

Brendan s-⁠a născut în anul 484 la Tralee, în comitatul Kerry, în provincia Munster, din părinți numiți Finnlug și Cara, din neamul Altraige. După tradiție s-⁠a născut în ținutul Fenit. A fost botezat la Tubrid, lângă Ardfert, de episcopul Erc, iar la naștere și la botez s-⁠au petrecut semne și minuni. Cinci ani a fost crescut și învățat de Sfânta Ita din Killeedy (15 ianuarie), „Brigida Munsterului”, care l-⁠a învățat trei lucruri pe care Dumnezeu le iubește: credința adevărată a unei inimi curate, viața simplă de călugăr și dărnicia născută din iubirea creștină. La șase ani a fost trimis la școala mănăstirii Sfântului Iarlath din Tuam, iar mai târziu este socotit între ucenicii lui Finnian din Clonard, de unde vine numărul celor doisprezece apostoli ai Irlandei.

La douăzeci și șase de ani a fost hirotonit preot de Erc. Apoi a întemeiat mai multe mănăstiri. Primul lui drum pe mare l-⁠a dus la Insulele Aran, unde a ridicat o mănăstire. A mers la Hinba, o insulă din Argyll, în Scoția, unde ar fi întâlnit pe Sfântul Columba, apoi în Țara Galilor și, în sfârșit, în Bretania. În Țara Galilor a trăit o vreme sub ascultarea Sfântului Gildas. Între anii 512 și 530 a ridicat chilii la Ardfert și la Shanakeel, la poalele muntelui Brandon.

Călătoria pe mare

De la Shanakeel ar fi plecat în celebra lui călătorie de șapte ani spre Raiul pământesc. Povestea ei este în Navigatio Sancti Brendani Abbatis, scrisă în latină, cu cea mai veche versiune păstrată în jurul anului 900, în mai bine de o sută de manuscrise. Este un tip de povestire irlandeză numită immram, cu aventuri pe mare. Pe țărmul Kerry, Brendan a făcut o luntre de nuiele acoperită cu piei tăbăcite în scoarță de stejar și unse cu unt, a ridicat un catarg cu pânză și, după patruzeci de zile de post și rugăciune pe țărm, a plecat în numele Preasfintei Treimi.

După poveste, au mers cu el paisprezece călugări, la care s-⁠au mai alăturat trei neascultători, ori șaizeci în alte versiuni. Navigatio povestește despre insule minunate: una cu oi, una cu păsări care cântă laude, una locuită de călugări tăcuți, și insula pe care au aprins foc și care s-⁠a dovedit a fi un pește uriaș, Jasconius, pe spatele căruia au sărbătorit Paștile. După șapte ani, ajunși în Țara Făgăduinței Sfinților, au fost primiți și li s-⁠a îngăduit să intre pentru puțin timp, apoi s-⁠au întors în Irlanda cu bucurie. Cei trei neascultători nu s-⁠au mai întors, cum prorocise Brendan.

Cărturarii se întreabă cât este adevăr și cât poveste. Brendan a fost om real, dar mulți văd în călătorie o alegorie a mântuirii și a ascultării călugărești. Nu există dovezi că ar fi ajuns în Groenlanda sau în America. Totuși, în 1976, exploratorul Tim Severin a trecut Atlanticul cu o barcă de piele, făcută după textul Navigatio, ca să arate că o asemenea călătorie ar fi fost cu putință. Pe hărțile vremii lui Columb se afla o Insulă a Sfântului Brendan.

Clonfert și anii din urmă

Brendan a întemeiat mănăstirea Clonfert, pe râul Shannon, în jurul mijlocului veacului al VI-⁠lea (izvoarele dau 557, 559 sau 561), care a devenit un mare centru de învățătură. Se spune că a fost egumenul unei obști de trei mii de monahi și al unei rânduieli dictate de un înger, ceea ce arată legenda, nu istoria. A mers la Iona și în Țara Galilor, apoi a întemeiat o mănăstire la Annaghdown, unde și-⁠a petrecut ultimii ani. Aproape de acolo era mănăstirea de maici condusă de sora lui, Briga.

A adormit în jurul anului 577 (izvoarele dau 577 sau 578, la vârsta de nouăzeci și trei sau nouăzeci și patru de ani), probabil la sora lui, la Annaghdown. Se povestește despre ultima lor convorbire: când a cerut-⁠o să-⁠i ușureze moartea prin rugăciune, ea l-⁠a întrebat de ce se teme, iar el a spus că se teme de singurătate pe drumul necunoscut și de fața Împăratului și de sentința Judecătorului. Ca să nu se certe nimeni pe trupul lui, a cerut să se țină secretă moartea. Moaștele au fost duse la Clonfert într-⁠un car, ascunse ca bagaj trimis înainte.

Brendan este cinstit în Irlanda și în toată Biserica. Un izvor grecesc ortodox notează că nu sunt pe deplin verificate nici existența, nici datele vieții lui, dar tradiția îl păstrează în calendare, iar în Rusia este numit Brendan Călătorul, în soborul sfinților britanici și irlandezi.