Teodor cel Sfințit

Sfântul Cuvios Teodor cel Sfințit (Teodor din Tabennisi, avva Teodor) a fost ucenicul și urmașul Sfântului Pahomie cel Mare, care a salvat de la destrămare prima federație de mănăstiri de obște, Koinonia. S-⁠a născut în jurul anului 314 (după alt izvor, 316) în Egiptul de Sus și a adormit în 368 (după alt izvor, 367). Se pomenește la 16 mai (în Biserica Romano-⁠Catolică, la 28 decembrie).

Tinerețea

După tradiție, s-⁠a născut într-⁠o familie creștină bogată și nobilă și a primit o învățătură aleasă. De timpuriu s-⁠a dat în lături de la excesele părinților și, la paisprezece ani, a plecat pe ascuns din casa părintească și s-⁠a așezat într-⁠o mănăstire din eparhia Sne, lângă Esna de azi (după un izvor, la mănăstirea Latopolis). Un frate din mănăstirea lui a locuit la Tabennisi, la Pahomie, în drum, și la întoarcere a vestit virtuțile Koinoniei. Rugându-⁠se și plângând, Teodor a hotărât că soarta lui este la Pahomie. Deși un monah pahomian nu l-⁠a lăsat la început să meargă la Tabennisi, din pricina obârșiei sale bogate, Teodor a mers după monahul care trecuse pe acolo, și stăruința lui (și lipsa ascultării) a dat roade. Pahomie, înștiințat de Dumnezeu de venirea lui, l-⁠a primit cu dragoste și s-⁠a integrat repede în obștea de la Tabennisi, în jurul anului 328. A ajuns repede iubitul lui Pahomie, ducea o viață ascetică de invidiat și a primit numele „mângâietorul frățiilor”. Teodor își afirma deschis înrâurirea (ceea ce i-⁠a adus mustrări de la Pahomie) și a rămas multă vreme o figură de seamă la Tabennisi, deși nu i se dăduse niciodată vreo slujbă în rânduiala monahală.

Slujba în Koinonia

Pahomie avea obiceiul să adune frații duminica pentru învățăturile lui. Într-⁠una dintre aceste seri i-⁠a dat deodată cuvântul lui Teodor. Ascultând pe dascăl, Teodor a vorbit ceea ce îi insufla Domnul, iar Sfântul Pahomie și frații au ascultat în picioare. Unii dintre frații mai în vârstă s-⁠au scandalizat că un începător le ține învățătura și au plecat. La sfârșitul adunării, Pahomie a spus că ei s-⁠au depărtat de la mila Domnului și, dacă nu se vor căi pentru mândria lor, le va fi greu să dobândească viața veșnică. După aceea l-⁠a pus pe Teodor administrator (econom) al mănăstirii din Tabennisi, după ce se zidiseră mai multe mănăstiri noi. Retrăgându-⁠se la mănăstirea Pbow, Pahomie i-⁠a dat lui Teodor toată conducerea Tabennisiului, dar l-⁠a rechemat din slujbă, văzând că mai mulți monahi din grija lui încălcau rânduiala fără să fie mustrați. După ce nu și-⁠a dovedit priceperea de conducător, ajuns iar într-⁠un loc nu mai înalt decât cel de unde plecase, Teodor a devenit ajutorul personal al lui Pahomie și a rămas liniștit câțiva ani. În ciuda marii lui priceperi și a faimei, Pahomie nu a vrut să-⁠i dea nici o autoritate; sănătatea șubredă a bătrânului avea să schimbe însă curând lucrurile.

Când Pahomie s-⁠a îmbolnăvit greu și părea aproape de moarte, nu numise un urmaș și mai mulți frați l-⁠au rugat pe Teodor să se așeze în fruntea Koinoniei după moartea bolnavului. Deși se spune că nu voia rangul de părinte sau slava lumii, a primit. Pahomie s-⁠a însănătoșit însă și, aflând hotărârea lui Teodor, l-⁠a izgonit. După ce a trăit în singurătate în plângere și rugăciune neîncetată, Pahomie l-⁠a iertat și l-⁠a lăsat să locuiască iar printre frați. Lucrurile au intrat în rânduială, dar Pahomie nu a mai avut niciodată încredere deplină în fostul lui ucenic.

După moartea lui Pahomie

În 348 (după alt izvor, 347) Pahomie a murit, numind urmaș pe fratele Petronie, nu pe Teodor, limpede mai în stare. Moartea lui Petronie, în același an, l-⁠a lăsat în frunte pe Apa Horsiesios, iar Teodor, iubit de toți, s-⁠a retras la mănăstirea îndepărtată Phnoum. Deși Teodor se supunea deplin noului conducător, în mai multe mănăstiri pahomiene au început necazuri, căci Horsiesios era socotit slab. Mulți dintre frații mai bătrâni au părăsit orice ascultare, refuzând să lucreze și să vorbească, și cerând un conducător nou. Federația de mănăstiri se destrăma, iar Teodor a alergat la Tabennisi să-⁠i aline pe răzvrătiți. Curând după sosire, Teodor era conducătorul de fapt, deși spunea că lucrează numai în numele lui Horsiesios. Timp de optsprezece ani a condus de la vechea reședință a lui Pahomie, din Pbow, cu metode mult mai ferme decât înaintașii, între ele mutarea necontenită a slujbelor și locurilor celor mai ambițioși monahi. În ciuda acestei clătiniri, Koinonia a fost condusă în pace aproape două decenii; atunci Teodor a prezis că va muri în curând, și în câteva luni prezicerea s-⁠a împlinit. Horsiesios a revenit în frunte, în titlu și în autoritate.

Prețuirea și scrierile

Sfântul Atanasie cel Mare îl avea în mare cinste; la moartea lui a trimis frățiilor o scrisoare lungă, în care vorbea elocvent despre virtuțile și nevoințele avvei Teodor, și, spre mângâierea monahilor, scria: „...acum, iubiților și prea-⁠dorinților frați, nu plângeți pentru Teodor, căci nu a murit, ci doarme (Matei 9, 24). Nimeni, amintindu-⁠și de el, să nu verse lacrimi, ci fiecare să-⁠i urmeze viața, căci nu trebuie să te întristezi pentru cel plecat în locul fără întristare.” A fost numit „cel Sfințit” fiindcă a fost cel dintâi din mănăstirea lui sfințit preot (după rusă). Ca și ale lui Pahomie și ale celorlalți conducători ai Koinoniei, predicile lui au fost însemnate de ucenici și s-⁠au păstrat și unele scrisori din corespondența lui cu alte figuri creștine ale vremii. Cea mai însemnată dintre scrieri, în coptă și socotită ieșită din mâna lui, este un set de trei învățături, alcătuit din mici lecții și rânduieli.