Vucașin Mandrapa

Sfântul nou mucenic Vucașin (Vukašin) Mandrapa, numit și Vucașin din Klepci sau Bătrânul Vucașin, este cinstit în Biserica Ortodoxă Sârbă ca sfânt, ucis în lagărul de concentrare de la Jasenovac în 1942 sau 1943, după alte surse în august 1942. Este pomenit la 29 mai și, împreună cu ceilalți noi mucenici de la Jasenovac, la 31 august (13 septembrie pe stil nou). Existența lui istorică este disputată, pentru că nu s-⁠au păstrat dovezi, iar singura sursă a poveștii este mărturia unui fost deținut.

Cine a fost

Despre viața lui dinainte de lagăr se știe puțin. După versiunea oficială, se numea Vucașin Mandrapa și s-⁠a născut la Klepci, pe malul de răsărit al Neretvei, în Herțegovina, lângă Čapljina, într-⁠un neam de negustori din Sarajevo, legat de Biserica Veche din Sarajevo. Era țăran și negustor. După altă versiune, numele lui era Vucașin Toholj și era din satul Lokve, de lângă Čapljina, dintr-⁠o familie de țărani. În 1941, după prăbușirea Iugoslaviei și întemeierea Statului Independent al Croației, au început arestări și uciderea sârbilor de către ustași. Familia lui a încercat să se ascundă în satul natal, dar a fost arestată și trimisă întâi la Sarajevo, apoi, în 1942, la lagărul de la Jasenovac, unde erau închiși cei socotiți „primejdioși” pentru stat, mai ales sârbi ortodocși care refuzau să primească catolicismul. Despre prezența bătrânului Vucașin în lagăr a vorbit Žarko Vidović, deținut sarajevean care a supraviețuit lagărului.

Mucenicia, după mărturia unui deținut

Singura relatare despre mucenicia lui vine de la Nedeljko (Nedo) Zec, neuropsihiatru, „deținut liber” la Jasenovac, care a povestit în 1970 mărturia pe care i-⁠a făcut-⁠o în ianuarie 1943 un călău ustaș, Friganović (Zile, Josip sau Mile). Acesta se întrecea cu alți paznici, între care Petar Brzica, la cine omoară mai mulți deținuți, și spunea că omorâse deja vreo 1.100. Printre victimele lui urma să fie și bătrânul Vucașin, pe care îl observase pentru purtarea lui liniștită în timpul muncii silnice și al execuțiilor. L-⁠a dus la marginea gropii în care erau aruncate trupurile și i-⁠a cerut să strige „Trăiască Pavelić”, iar bătrânul nu a răspuns. Furios, ustașul i-⁠a tăiat urechile și nasul, după fiecare refuz, apoi l-⁠a amenințat că îi scoate inima cu cuțitul. Vucașin s-⁠a uitat la el și a spus încet și limpede, făcându-⁠și semnul crucii: „Copile, fă-⁠ți treaba.” Atunci ustașul l-⁠a ucis. Potrivit lui Zec, faptul l-⁠a răvășit psihic pe Friganović, care nu a mai putut ucide în acea noapte și a avut nevoie de tratament psihiatric. Prin cărțile publicate de Zec în 1970, povestea a ajuns să fie cunoscută de poporul sârb și de Biserica Sârbă.

Disputa și cinstirea

Istoricul croat Ivo Rendić-⁠Miočević, ca și Filip Škiljan, socotesc că nu există temei să fie crezută mărturia lui Zec și pun la îndoială existența lui Vucașin. Filosoful Aleksandar Pražić socotește că relatarea lui Zec este ficțiune. Cu toate acestea, la ședința Soborului sfinților arhierei ai Bisericii Sârbe din 1998 Vucașin a fost trecut, ca mărturisitor, în calendarul Bisericii Sârbe, ca sfânt și nou mucenic. În 2000 Biserica Rusă a trecut numele lui în calendar. Chipul lui se află în fresce la biserica Sfântul Sava din Belgrad și în schitul Sfântul Ioan (Jovan Do) al mănăstirii Ostrog, precum și pe icoana eparhiei Zahumlje-⁠Herțegovina, pictată la 780 de ani de la întemeierea eparhiei. În 2007 numele lui a fost pomenit oficial printre victimele lagărului de la Jasenovac.