Alexandru Soloviov

Sfântul Sfințit Mucenic Alexandru Soloviov (1893-1937) a fost preot în satul Sliadnevo, din regiunea Moscovei, și a fost împușcat la 5 noiembrie 1937, la Butovo. Se pomenește la 5 noiembrie, la 29 mai, cu noii mucenici din Butovo, și la 5 septembrie, cu sfinții Moscovei.

S-⁠a născut la 5 august 1893 în satul Bogorodskoe, din ținutul Kolomna, în familia preotului Ioan Soloviov. A terminat două clase ale seminarului din Moscova și a slujit ca citeț la biserica Acoperământului din satul Tașirovo, ținutul Verei, apoi la biserica Schimbării la Față din satul Slepușkino, până în iulie 1916. S-⁠a căsătorit cu Zoia, fiica preotului Inochentie Gruzinov, de la biserica din satul Rojdestvenskoe, și au avut cinci copii. În 1916 a fost hirotonit diacon la biserica Sfântului Ilie din cimitirul Strebukovo. În februarie 1919 a fost mutat la biserica Acoperământului din satul Pokrovskoe, eparhia Samara, iar la 30 august 1921 a fost hirotonit preot la biserica Maicii Domnului de la Kazan din satul Korolevka, ținutul Melekes, gubernia Samara. În 1924 a fost rânduit la biserica Schimbării la Față din satul Sliadnevo, raionul Volokolamsk, regiunea Moscova, unde a slujit până la moartea de mucenic. Pentru enoriași era un păstor strict, dar drept.

Prigoana autorităților necredincioase și condițiile de viață din acel sat și din satele din jur erau așa de aspre, încât nu ajungeau mijloacele de hrană, iar părintele Alexandru și copiii mergeau în pădure să strângă ciuperci și să adune scoarță de salcie, pe care le schimbau pe pâine. În 1933-1934 a fost vremea foametei. La școală erau ajutați numai copiii colhoznicilor, iar copiii celor lipsiți de drepturi, între care și copiii preoților, nu erau hrăniți. Când ceilalți mâncau, ai părintelui Alexandru plângeau flămânzi. Iarna copiii colhoznicilor erau duși cu sania, iar ai părintelui nu erau lăsați să urce și mergeau pe jos; rar cineva, milostiv și neînfricat de plata ce ar fi urmat pentru mila arătată copiilor preotului, îi ducea până la școală. După școală copiii munceau ca să-⁠și câștige pâinea; vara adunau ciuperci, capetele le dădeau cumpărătorilor de stat și cu banii cumpărau pâine, iar picioarele le păstrau și le uscau, și acestea erau hrana lor principală peste tot anul. În sat erau doi cerșetori, iar preoteasa cumpăra de la ei bucăți de pâine în plus.

În 1937, după o închidere temporară, biserica a fost redeschisă prin osteneala lui. În octombrie 1937 părintele Alexandru a fost arestat sub învinuirea de „agitație antisovietică”. La anchetă nu s-⁠a recunoscut vinovat, confirmând doar cererile de ajutor pentru biserică. Troica NKVD l-⁠a osândit la moarte, și a fost împușcat la 5 noiembrie 1937, pe poligonul Butovo.