Elisei de la Lavrișev

Cuviosul Elisei de la Lavrișev a fost întemeietorul și primul egumen al mănăstirii Lavrișev, lângă Novogrudok, în Belarus, una dintre cele mai vechi mănăstiri din ținut. A fost ucis de un slujitor îndrăcit și proslăvit între sfinți în 1514. Se pomenește la 23 octombrie (5 noiembrie).

Viața

Se păstrează puține lucruri sigure. O viață veche, în slavonă, azi pierdută, a fost povestită pe scurt într-⁠o ediție din 1650. După ea, Elisei a fost poate fiul cneazului lituanian Troiden, mare cneaz al Lituaniei între 1270 și 1282. În secolul al XIX-⁠lea tatăl a fost numit Troinat, mare cneaz în 1263-1264, o inexactitate întâlnită și azi. Trebuie spus că cronologia nu se potrivește: moartea lui, după tradiție, în jurul anului 1250, vine mai devreme decât domnia lui Troiden. Cronica lui Bîhovțev, scrisă între 1550 și 1570, spune că Troiden a avut de la o fiică a cneazului mazovian un fiu pe nume Rimont, dat la învățătură la Lev Mstislavici, la care a cunoscut credința creștină, s-⁠a botezat, a părăsit lumea și s-⁠a făcut monah cu numele Lavr. Unii cercetători socotesc că numele lui păgân a fost Rolmunt (Rimont).

Elisei a avut o slujbă înaltă la curtea marelui cneaz al Lituaniei, probabil Mindaugas. Pe vremea aceea locuitorii Lituaniei și ai unei părți a Belarusului de azi erau păgâni. Încă din tinerețe nu iubea zgomotul vieții de zi cu zi. După ce a primit Sfântul Botez, a lăsat curtea și s-⁠a retras într-⁠un loc pustiu, într-⁠o cotitură de pe malul stâng al Niemenului. Acolo l-⁠a găsit un monah ortodox, care după tradiție se numea Grigore, și împreună cu el, în jurul anului 1225, a întemeiat o mănăstire, închinată Maicii Domnului. Vestea s-⁠a dus în împrejurimi, iar frații s-⁠au înmulțit. Timp de trei ani a locuit acolo cneazul Voișelk, fiul lui Mindaugas, care a plecat apoi în pelerinaj la Athos, s-⁠a întors din Bulgaria, unde era război, și a întemeiat o mănăstire a lui, tot pe Niemen. Elisei a fost ales egumen.

Mucenicia și proslăvirea

Pe vremuri tulburi și sângeroase, egumenul Elisei a fost ucis de un slujitor tânăr și îndrăcit, pe care îl îngrijea, în noaptea de 23 octombrie, în jurul anului 1250. Moaștele lui s-⁠au făcut cunoscute prin minuni și i-⁠au ajutat mai ales pe cei chinuiți de duhuri rele. Chiar și slujitorul îndrăcit s-⁠a vindecat atingând moaștele.

În jurul anului 1505, tătarii din Crimeea au atacat din nou ținuturile Belarusului, au pustiit multe așezări, inclusiv împrejurimile Novogrudokului, și s-⁠au apropiat de mănăstirea Lavrișev. Tătarilor li s-⁠a părut că curtea mănăstirii era plină de călăreți aleși, gata de luptă, și au fugit îngroziți. Poate că acest fapt a fost cauza proslăvirii, făcută în 1514 de mitropolitul Iosif al II-⁠lea Soltan la Sinodul de la Vilnius. Moaștele lui, păstrate înainte descoperite, au fost ascunse în pământ în timpul unuia dintre războaie și, după ce mănăstirea a ars în Primul Război Mondial, nu s-⁠au mai găsit. Azi cea mai veche mănăstire din Belarus, numită mănăstirea Sfântul Elisei de la Lavrișev, se reface.