Ignatie

Sfântul Ierarh Ignatie a fost patriarh al Constantinopolului între 847 și 858 și între 867 și 877, în vremea marii dispute cu Fotie. Era fiul împăratului Mihail I Rangabe. Este cinstit de Biserica Ortodoxă și de cea Catolică și este pomenit la 23 octombrie.

Începuturile

S-⁠a născut în jurul anului 798, pe numele Nichita, fiul împăratului Mihail I și al Prochopiei, fiica împăratului Nichifor I. Copil încă, a fost pus, cinstitor, în fruntea gărzii imperiale a hicanaților. Când tatăl lui a fost răsturnat de Leon al V-⁠lea Armeanul, în 813, Nichita, la paisprezece sau cincisprezece ani, a fost castrat, ca să nu poată cere tronul, și trimis la mănăstire. A luat numele Ignatie, a fost hirotonit preot de episcopul Vasile al Pariei și a trăit mai ales pe Insulele Prinților, loc obișnuit de surghiun al membrilor familiei imperiale. A ajuns egumen și a întemeiat trei mănăstiri acolo.

Patriarh

După moartea patriarhului Metodie I, la 4 iulie 847, împărăteasa Teodora l-⁠a pus patriarh, în parte pentru că ținea de cinstirea icoanelor. A fost un sprijin pentru Teodora în vremea disputei iconoclaste. De la început a avut conflicte cu o parte dintre cei ai predecesorului; n-⁠a primit la înscăunare pe Grigorie Asbestas, arhiepiscopul Siracuzei, care era acuzat bisericește, iar Grigorie a apelat la papa Leon al IV-⁠lea, pornind astfel o dispută între scaunele Romei și Constantinopolului. Puterea lui a slăbit după ce Teodora a fost îndepărtată: împăratul Mihail al III-⁠lea și unchiul său, Bardas, au devenit adversarii lui. Ignatie l-⁠a afurisit pe Bardas, frate al împărătesei, care își părăsise soția și se împreunase cu nora lui, refuzându-⁠i Împărtășania la Bobotează; mai târziu a refuzat să încuviințeze călugărirea cu sila a Teodorei și a fiicelor ei. Învinuit că ar sprijini un pretendent la tron, a fost silit să se retragă și surghiunit în insula Terebint, în Marea Marmara, la 23 octombrie (sau noiembrie) 858. Un sinod l-⁠a depus pe temeiul unui canon care oprea punerea unui episcop de către stăpânirea civilă.

În locul lui a fost făcut patriarh Fotie, învățat apropiat de Bardas, în ziua de Crăciun 858, după ce a trecut în șase zile prin toate treptele preoției. Din alegerea lui Fotie a izbucnit o schismă, căci mulți episcopi socoteau plecarea lui Ignatie nelegitimă. Un sinod de 170 de episcopi l-⁠a depus și anatemizat pe Ignatie. Papa Nicolae I a intervenit: legații papali au rejudecat cauza în 861, iar Nicolae a respins sinodul acela și a ținut unul al lui, care l-⁠a osândit pe Fotie și l-⁠a declarat pe Ignatie patriarh legitim. Fotie l-⁠a afurisit pe papă și pe latini la un sinod din 867, pentru învățătura despre purcederea Duhului Sfânt și de la Fiul (Filioque), adăugată la Crez în Apus. Nicolae a murit înainte să afle; urmașul lui, Adrian al II-⁠lea, a osândit sinodul. Disputa despre Filioque a fost una din pricinile despărțirii dintre Bisericile Răsăritului și Apusului.

Revenirea și sfârșitul

În 867, Mihail al III-⁠lea a fost ucis, iar Vasile I Macedoneanul, coîmpărat, l-⁠a izgonit pe Fotie și l-⁠a repus pe Ignatie, la 23 noiembrie 867. Ignatie a trimis preoți și episcopi în Bulgaria, ca să împiedice întărirea înrâuririi papei; Sinodul din 870 a recunoscut autonomia Bisericii Bulgare, iar Ignatie l-⁠a hirotonit pe primul ei arhiepiscop, Iosif. A fost mai înclinat spre înțelegere cu Apusul decât Fotie, și a convocat sinodul numit în Apus al optulea ecumenic. A murit la 23 octombrie 877, iar Fotie a fost din nou patriarh și a sprijinit proclamarea lui ca sfânt; mai târziu a dăruit Sfintei Sofia un portret în mozaic al lui.