Vladimir Ambarțumov

Sfântul Sfințit Mucenic Vladimir Ambarțumov a fost un preot din Moscova, de origine armeană și germană, trecut de la luteranism la baptism și apoi la Ortodoxie, împușcat la poligonul de la Butovo, lângă Moscova, la 5 noiembrie 1937. S-⁠a născut la Șemaha, în Azerbaidjanul de azi. A fost proslăvit ca sfințit mucenic de Soborul Arhieresc din august 2000. Este pomenit la 23 octombrie (5 noiembrie după calendarul nou).

Familia și drumul spre Ortodoxie

Rădăcinile familiei Ambarțumov merg spre neamul armean Ambarțumeanț. Tatăl, Ambarțum Egorovici, cetățean de onoare al orașului Șemaha, binefăcător, tovarăș de lucru al întemeietorului învățământului pentru surdomuți în Rusia, Feodor Rau, și ctitor al unei școli particulare pentru surdomuți la Saratov, era nepotul lui Sarkis Ambarțumeanț, care a întemeiat prima comunitate luterană din Șemaha. Mama, Carolina Andreevna Knobloch, era germană de neam, luterană. Tradițiile duhovnicești ale părinților au crescut în Vladimir o credință neclintită. După mutarea familiei la Moscova, la sfârșitul anilor 1890, a învățat la școala Petrovsko pe lângă biserica luterană Sfinții Petru și Pavel.

După absolvire, în 1911, a intrat la facultatea de fizică și matematică a Universității din Moscova, unde a studiat trei semestre; în martie 1913, la stăruința mamei, a plecat în Germania să-⁠și continue studiile, dar după un an la Berlin s-⁠a întors în Rusia, cu ultimul tren din Germania, înainte de izbucnirea Primului Război Mondial. În iulie 1914 s-⁠a înscris iar la universitate. Ca student a intrat în Cercul creștin al studenților și a trecut de la luteranism la baptism; la cerc a cunoscut-⁠o pe Valentina Alekseeva, cu care s-⁠a căsătorit în 1916. La sfârșitul lui 1919, din pricina foametei din Moscova, familia s-⁠a mutat la Samara, unde Vladimir a lucrat la un muzeu și s-⁠a apropiat de Vladimir Marținkovski, care, cu binecuvântarea Patriarhului Tihon, ținea o activitate misionară printre tinerii studenți. În 1920 a fost arestat și dus la Moscova, dar eliberat după cinci săptămâni, cu interdicția de a părăsi capitala.

Pe la mijlocul anilor 1920 l-⁠a cunoscut pe Valentin Sventițki și, sub înrâurirea lui, în 1926 a primit Ortodoxia. La sfârșitul lui 1927 a fost trimis la Glazov, la episcopul Victor Ostrovidov, de la care a primit la 4 decembrie hirotonia ca diacon în catedrala Schimbării la Față, la 11 decembrie ca preot, și a slujit la biserica Sfântul Gheorghe din Glazov. După două săptămâni a fost mutat în eparhia Moscovei, paroh al bisericii Cneazul Vladimir din Starosadski, iar din 1929, al bisericii Sfântul Nicolae de la Solomenaia Storojka. Nefiind de acord cu politica bisericească a mitropolitului Serghie, în 1931 a cerut să fie trecut la odihnă.

Arestarea și mucenicia

În 1937 a fost arestat și închis la Butîrka, fiind interogat la 20 și 21 septembrie și la 12 octombrie. Din procesul-⁠verbal se vede cum a răspuns. Întrebat în ce organizații contrarevoluționare a fost, a răspuns că niciodată în vreuna. A spus că este adânc încredințat că puterea sovietică nu i-⁠a înțeles și nu-⁠i înțelege pe oamenii credincioși, de aceea e firesc să fi apărut bănuiala că cercul creștin al studenților, care predica credința printre tineri, ar fi făcut activitate contrarevoluționară, și că el respinge aceasta categoric. A spus că a fost la Samara conducătorul cercului și a refuzat să dea numele membrilor de rând, spunând că nu vrea să-⁠i compromită prin soarta lui. A negat că ar fi ținut slujbe tainice în casă: din 1931 a încetat să slujească, deși nu s-⁠a lepădat de rang. Despre cerc a spus că, după statutul lui, atât organizația, cât și membrii ei trebuiau să fie apolitici. Când a fost silit să mărturisească că s-⁠a întâlnit în 1935-1936 cu preotul Mihail Șik, a recunoscut că discuțiile lor au fost despre starea grea a Bisericii Ortodoxe în URSS, despre faptul că, dacă Biserica este despărțită de stat, statul nu trebuie să se amestece în treburile ei, și despre cazuri când slujitorii cultului sunt osândiți pe nedrept; a spus despre noua Constituție că nu crede că preoții vor fi aleși în sovietice și despre puterea sovietică, „că este un fenomen trecător, ca orice putere”. După procesele-⁠verbale, la întrebările despre cunoscuți și frați preoți a pomenit doar morți, oameni scăpați din mâna autorităților, sau a refuzat să răspundă.

La 2 noiembrie s-⁠a încheiat dosarul: era învinuit că a fost participant activ și organizator al unei organizații monarhiste contrarevoluționare a clericilor, urmași ai „Bisericii Adevărate”, pentru răsturnarea puterii sovietice și restaurarea monarhiei. Troica NKVD a regiunii Moscova l-⁠a condamnat la moarte la 3 noiembrie 1937 și, la 5 noiembrie, sfințitul mucenic Vladimir a fost împușcat la Butovo. Rudelor li s-⁠a spus că a primit zece ani fără drept de corespondență.

Cinstirea și urmașii

Soborul Arhieresc Jubiliar din 13-16 august 2000 l-⁠a trecut între noii mucenici și mărturisitori ai Rusiei ca sfințit mucenic. Copiii lui au fost Evghenie (1917-1969), protoiereu, din 1967 până în 1969 paroh al catedralei Cneazul Vladimir din Leningrad, Victor (1919-1920) și monahia Gheorghia (Lidia Kaleda, 1922-2010), văduva protoiereului Gleb Kaleda. Nepotul său a fost politologul și diplomatul Evghenie Arșakovici Ambarțumov, deputat în Duma de Stat în 1994. Printre nepoți se numără preoți, între ei protoiereii Alexie și Dimitrie Ambarțumov, Ioan și Chiril Kaleda, și egumena Iuliana (Maria Kaleda), stareța mănăstirii Zămislirii din Moscova. Sfântul are peste cincizeci de strănepoți, între care mai mulți preoți și diaconi.