Ambrozie Poleanski

Sfântul Ierarh Mărturisitor Amvrosie Poleanski (în lume Alexandr Alexeevici Poleanski, 1878-1932) a fost episcop de Kameneț-⁠Podolsk și Brațlav, rector al seminarului din Kiev și mărturisitor în vremea prigoanei sovietice. S-⁠a împotrivit reînnoitorilor, a trecut prin închisoare și lagărul Solovki și a murit în surghiun, în Kazahstan, în 1932. Biserica Rusă l-⁠a canonizat în anul 2000, iar Biserica Ortodoxă Ucraineană îl pomenește și în Soborul Sfinților din ținutul Vinița.

Tinerețea și învățătura

S-⁠a născut la 12 noiembrie 1878 în satul Piatelino, ținutul Elatma, gubernia Tambov (azi regiunea Reazan), într-⁠o familie de preot dintr-⁠un vechi neam preoțesc. A absolvit școala parohială din satul natal. În 1887 a intrat la școala teologică din Șațk. În 1899 a absolvit seminarul din Tambov și în același an a intrat la Academia Teologică din Kazan. În 1901 a fost tuns monah, hirotonit ierodiacon, iar în 1902 ieromonah. În 1903 a absolvit academia, cu titlul de candidat în teologie, cu lucrarea „Învățătura despre Împărăția lui Dumnezeu după opera Fericitului Augustin, Despre cetatea lui Dumnezeu”.

După absolvire a fost numit profesor la seminarul din Kiev și a intrat în frăția Lavrei Peșterilor, ca ieromonah de catedrală. În 1906 a fost numit rector al seminarului din Kiev, cu rangul de arhimandrit. A izbutit să restabilească repede ordinea tulburată de evenimentele revoluționare. A fost membru permanent al societății de ajutor pentru elevii nevoiași ai școlii Kiev-⁠Podol și președinte al consiliului Epitropiei Petru și Pavel pentru elevii săraci ai seminarului din Kiev.

Episcopul

La 22 octombrie 1918, în catedrala Sfânta Sofia, a fost hirotonit episcop de Vinița, vicar al eparhiei Kameneț-⁠Podolsk. Din 1922 a fost episcop de Kameneț-⁠Podolsk și Brațlav. După apariția schismei reînnoitoare, arhiepiscopul Pimen (Pegov) al Podoliei a recunoscut Administrația Bisericească Superioară reînnoitoare și i-⁠a cerut episcopului Amvrosie să facă la fel. Amvrosie a refuzat categoric și a devenit cârmuitor vremelnic al eparhiei Kameneț-⁠Podolsk. Împreună cu vicarul, episcopul Valerian (Rudici), s-⁠a împotrivit hotărât mișcării reînnoitoare, și drept urmare ambii episcopi au fost arestați în 1923. Amvrosie a fost surghiunit la Vinița. A fost arestat a doua oară la Vinița în același an, pentru „ascunderea a șase ofițeri și hirotonirea lor ca preoți”. A fost surghiunit la Harkov, iar în 1924 în afara RSS Ucrainene, la Moscova. Eparhia Podoliei a fost distrusă de reînnoitori, cu sprijinul autorităților sovietice: la Vinița, de pildă, nu a mai rămas nicio biserică ortodoxă.

În septembrie 1923, la consfătuirea arhiereilor de la mănăstirea Donskoi, a vorbit cu tărie împotriva împăcării cu reînnoitorii, poziție acceptată de majoritatea episcopatului. La Moscova a locuit la mănăstirea Sfântul Daniil, a slujit în diferite biserici și a predicat mult. A hirotonit preoți pe foști ofițeri ai armatei țariste. În 1924 a fost iarăși arestat și a stat zece zile în închisoare. La 12 aprilie 1925 a luat parte la înmormântarea Patriarhului Tihon și a semnat actul de trecere a conducerii bisericești supreme la mitropolitul Petru (Poleanski) al Krutițkăi. În 1925 a fost numit cârmuitor al eparhiei Kameneț-⁠Podolsk, dar nu a apucat să plece, fiind arestat la sfârșitul lui noiembrie 1925 împreună cu alți arhierei apropiați locțiitorului Locului Patriarhal. În timpul anchetei a fost ținut la Butîrka.

Solovki și surghiunul

La 21 mai 1926, Consfătuirea specială a OGPU l-⁠a condamnat la trei ani de lagăr, învinuit că ar fi fost participant activ într-⁠un grup bisericesc-⁠monarhist, cu scopul de a folosi Biserica spre paguba puterii sovietice, strângând elemente antisovietice. A fost trimis, împreună cu arhiepiscopul Procopie (Titov) al Hersonului, în Lagărul Solovki cu destinație specială. În iulie 1926 a luat parte la alcătuirea „Memoriului episcopilor de la Solovki” către guvernul URSS.

La 30 noiembrie 1928 a fost surghiunit în regiunea Ural, unde a trăit împreună cu arhiepiscopul Procopie. În aprilie 1929, amândoi arhiereii au fost ținuți o lună și jumătate în închisoarea din Tobolsk, apoi au stat în surghiun în orașul Obdorsk, nu departe de locul de surghiun al locțiitorului Locului Patriarhal, mitropolitul Petru. Între ei și mitropolit a fost o corespondență neînsemnată, cu urări de sărbătoare, după cum arată mitropolitul Petru într-⁠o scrisoare din februarie 1930 și arhiepiscopul Procopie la interogatoriul din iulie 1931. În 1929-1931, episcopul Amvrosie a fost în satul Șurîșkarî, unde a lucrat în luminarea zîrienilor și ostiacilor.

La 5 iulie 1931 a fost adus înapoi la Obdorsk, unde la 30 iulie a fost arestat din nou împreună cu Procopie. Arhiereii au fost învinuiți de corespondență cu mitropolitul Petru, aflat în surghiun, iar cauza noii arestări a fost și refuzul lor de a face compromisuri cu puterea sovietică.

Moartea

La 14 decembrie 1931, arhiepiscopul Procopie și episcopul Amvrosie au fost condamnați la trei ani de surghiun în RSS Kazahă. În septembrie 1932, Amvrosie a fost trimis în surghiun în satul Suzak. Drumul surghiunitului a trecut prin deșert și drumuri de munte, și soarele l-⁠a ars puternic. La sosire a fost internat la spital, unde a adormit după o săptămână, la 20 decembrie 1932.

Slăvirea

La Sinodul arhieresc jubiliar al Bisericii Ruse din august 2000 a fost trecut în rândul noilor mucenici și mărturisitori ai Rusiei. La 27 decembrie 2010, la Academia Teologică din Kiev, protoiereul Serghie Prîcișin și-⁠a susținut teza de candidat despre osteneala teologică și nevoința mărturisitorului episcop Amvrosie, care este până azi cea mai amănunțită biografie a sfântului. La 1 aprilie 2015, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, în frunte cu mitropolitul Onufrie, a înființat sărbătoarea Soborului Sfinților din ținutul Vinița, în care, între cei 15 nevoitori legați de acea regiune, a fost trecut și Sfântul Amvrosie Poleanski, mărturisitor (†1932).