Gaudențiu de Rimini

Sfântul Sfințit Mucenic Gaudențiu (Gaudenzio) este socotit cel dintâi episcop al orașului Rimini, vechiul Ariminum, de pe țărmul Adriaticii, și ocrotitorul acestuia. A trăit în secolul al IV-⁠lea, în vremea luptelor cu arianismul, și, după tradiție, a fost ucis cu pietre la 14 octombrie 360 pentru credința niceeană. Este cinstit atât în Biserica Ortodoxă, cât și în cea Romano-⁠Catolică. Relatările despre viața lui diferă mult între ele, iar istoricii privesc cu rezervă multe dintre ele; cele de mai jos urmează tradiția Bisericii din Rimini.

Copilăria și chemarea

După tradiție, s-⁠a născut pe la anul 280 la Efes, în Asia Mică, de aceea i se mai spune și Gaudențiu din Efes. Familia lui era creștină și bogată, ceea ce i-⁠a îngăduit să primească o învățătură aleasă. Părinții săi au fost uciși de maniheeni în 294, iar el a fugit la Roma. Acolo a primit Botezul, a devenit preot și, după tradiție, în jurul anului 313 a fost hirotonit episcop.

Papa Silvestru l-⁠a trimis să propovăduiască Evanghelia la Ariminum, unde exista deja o mică obște creștină. Gaudențiu este socotit primul ei episcop: a adunat comunitatea creștină într-⁠o casă de rugăciune (domus ecclesiae), a propovăduit păgânilor și a luptat cu ereziile care se iveau tot mai des în oraș și în împrejurimi.

Sfinții Marin și Leon

O veche viață a Sfinților Leon de Montefeltro și Marin de Montetitano, păstrată în biblioteca Gambalunga din Rimini, povestește că aceștia erau dalmatini, cioplitori în piatră, veniți la Rimini în vremea împăraților Dioclețian și Maximian ca să refacă zidurile cetății. După încheierea lucrului, Marin s-⁠a ostenit să-⁠i aducă pe locuitori la credință, pregătind astfel calea propovăduirii episcopului. Aflând de acești bărbați virtuoși, Gaudențiu l-⁠a hirotonit pe Leon preot, iar pe Marin diacon, trimițându-⁠i să propovăduiască păgânilor. Sfântul Marin avea să întemeieze vestita republică San Marino, iar după Leon și-⁠a luat numele orașul San Leo.

Tradiția îi atribuie lui Gaudențiu și minuni în timpul vieții: ar fi izgonit un duh necurat dintr-⁠un om și ar fi prefăcut în vin apa râului Misa, la Sena Gallica (Senigallia), pentru tovarășii săi de drum.

Sinodul de la Rimini

După Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), care l-⁠a osândit pe Arie, arianismul nu a dispărut, ci a ajuns să domine în Imperiu, mai ales pentru că împăratul Constanțiu al II-⁠lea, fiul lui Constantin cel Mare, îl sprijinea. În 359 împăratul a convocat un nou sinod. El trebuia ținut la Nicomidia, dar din pricina unui cutremur a fost mutat la Ariminum. Constanțiu vizitase orașul în 357 și îl însărcinase pe prefectul pretoriului Taurus să-⁠l pregătească; unii istorici cred că locul a fost ales și pentru că o parte din clerul local era îngăduitor cu arianismul.

Sinodul s-⁠a ținut din mai până în toamna anului 359, cu peste patru sute de episcopi din Apus. Împăratul, care nu a venit, dorea împăcarea cu arienii și i-⁠a dat lui Taurus puteri depline, inclusiv aceea de a-⁠i exila pe cei ce nu se supuneau. Episcopii au fost ținuți luni de zile la Rimini, fără să poată pleca, până când au semnat o formulă de credință care nu mai mărturisea că Fiul este de o ființă cu Tatăl, ci doar „asemenea” Lui. Mulți s-⁠au căit mai târziu, iar sinodul, chemat să fie ecumenic, a ajuns să fie socotit tâlhăresc, iar hotărârile lui au fost osândite.

După tradiție, din cei peste patru sute de episcopi doar optsprezece nu au primit hotărârile sinodului, cu toate amenințările, iar printre ei era și Gaudențiu.

Retragerea la Cattolica

La sfârșitul sinodului, Gaudențiu și ceilalți șaptesprezece episcopi au părăsit Riminiul și s-⁠au așezat la vreo douăzeci de kilometri mai la sud. Tradiția spune că locul s-⁠a numit de atunci Cattolica. Biserica era atunci nedespărțită, iar numele nu se referă la confesiunea romano-⁠catolică, ci la credința sobornicească: cuvântul grecesc katholikos înseamnă „universal, sobornicesc”.

Mucenicia

După scurtă vreme Gaudențiu s-⁠a întors la Rimini, unde a fost arestat. Izvoarele dau mai multe pricini. După una, a intrat în dispută cu consulul Marcian, care tăgăduia învierea morților, și a fost ucis de ostașii acestuia. După alta, l-⁠a dat anatemei pe un preot eretic din Rimini, tot cu numele Marcian, și a fost arestat de dregătorii orașului, care după sinod devenise pentru scurtă vreme arian. O altă tradiție spune că minunile lui l-⁠au făcut să fie învinuit de moartea a doi ostași imperiali. Toate relatările se potrivesc în aceea că a înfruntat ereticii și a fost arestat de autorități.

Înainte să fie judecat, o mulțime l-⁠a smuls din mâinile dregătorilor. Episcopul, în vârstă de aproape optzeci de ani, a fost bătut cu pietre, iar trupul lui a fost aruncat într-⁠un loc mlăștinos din afara orașului, la sud de Arcul lui August. Era 14 octombrie 360. Locul, unde au fost aruncate și trupurile altor creștini uciși atunci, s-⁠a numit Lacus Martyrum, „Lacul mucenicilor”, nume din care se crede că vine cel al străzii și al cartierului Lagomaggio din Rimini.

Istoricii observă că participarea lui Gaudențiu la sinodul din 359 nu se împacă ușor cu restul tradiției, pentru că un alt episcop de Rimini este pomenit încă din 313.

Aflarea moaștelor

Rămășițele sfântului au stat uitate aproape șaptezeci de ani. Pe la anul 430, după tradiție, unei femei oarbe din naștere din Ravenna, numită Abortina, i s-⁠a arătat un înger, care i-⁠a spus să meargă la Rimini, la biserica Sfântului Gaudențiu, zidită pe locul presupusului său mormânt, și să-⁠i ceară egumenului să îngroape cu cinste moaștele sfinților Gaudențiu, Valentin și Victor, care zăceau uitate pe fundul unei fântâni acoperite cu o lespede de marmură, chiar în biserică. Îngerul a dus-⁠o în chip minunat la Rimini, iar când moaștele au fost aflate, femeia și-⁠a recăpătat vederea.

Moaștele au fost așezate într-⁠un mare sarcofag de piatră, în spatele altarului. Sarcofagul, fără moaște, se vede și astăzi în curtea episcopiei din Rimini, lângă Templul Malatesta. La mormântul sfântului au venit mulți pelerini, printre care și Sfântul Amato Ronconi, din secolul al XIII-⁠lea.

Drumul moaștelor

Pe la anul 590, din pricina năvălirilor barbare, regina longobarzilor Teodelinda a mutat moaștele, în afară de cap, la Senigallia, unde le-⁠a primit episcopul locului. Mai târziu au fost puse într-⁠un sarcofag de piatră de familia Malatesta și apoi mutate într-⁠o abație închinată sfântului, lângă Senigallia. Când abația a ajuns în ruină, în 1520, moaștele au fost duse la Montalboddo, astăzi Ostra, unde se află și acum.

În 1702 cardinalul Gaspare Carpegna a dăruit un os al piciorului parohiei Sfântului Nicolae din Garaguso, în Basilicata, iar în 1794 episcopul de Tricarico i-⁠a dăruit aceleiași parohii un os al brațului. După o tradiție locală, o parte din moaște ar fi ascunsă în vechea biserică Santa Maria Assunta din Guardalfiera. Capul sfântului a rămas la Rimini; în 1857 Papa Pius al IX-⁠lea a dăruit pentru el o raclă de argint, păstrată într-⁠una din capelele Templului Malatesta. Alte părticele se află în biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Rimini.

Cinstirea

Gaudențiu este din vremuri străvechi ocrotitorul Riminiului. Într-⁠un codice cu actele Bisericii din Ravenna din secolele VIII-⁠X, Arcul lui August este numit Poarta Sfântului Gaudențiu; dincolo de ea se afla necropola orașului, al cărei cel mai vestit mormânt era al lui. Prima catedrală a orașului, dintre vechiul drum Via Flaminia și mare, îi era închinată, iar abația medievală San Gaudenzo a fost una dintre cele mai bogate ale orașului, până când a fost desființată și vândută în vremea lui Napoleon.

În 1797, ca să o scape de distrugere, statuia de bronz a Papei Paul al V-⁠lea din piața Cavour a fost prefăcută într-⁠o statuie a Sfântului Gaudențiu, cu mitră și cârjă de episcop; abia în 1939 i s-⁠a redat înfățișarea inițială.

Astăzi, 14 octombrie este sărbătoare în Rimini și marchează începutul anului pastoral al eparhiei, cu slujbe, procesiuni și petreceri populare. Sfântul este ocrotitorul orașelor Ostra și Garaguso (unde este prăznuit la 14 august, ca să nu întrerupă semănăturile din octombrie) și al satului Montefabbri din Vallefoglia. Ortodocșii îl cinstesc ca sfințit mucenic și apărător al credinței niceene, iar pentru el s-⁠au alcătuit și cântări bisericești în limba slavonă. Este prăznuit la 14 octombrie.