Amfilohie de la Glușița

Cuviosul Amfilohie de la Glușița (Anfilohie) a fost monah, tovarăș de nevoință al Sfântului Dionisie de la Glușița, și a murit la 25 octombrie 1452. Este pomenit la 3 iunie și la 12 octombrie, în soborul sfinților din Vologda. Principalele izvoare despre el sunt Povestirea despre mănăstirea Spaso-⁠Kameni, alcătuită de Paisie Iaroslavov pe la 1481, și viața lui Dionisie de la Glușița, scrisă de diaconul Irinarh, monah al mănăstirii Acoperământului din Glușița, pe la 1495, din porunca bătrânilor mănăstirii.

Viața

Nu se știe dacă Anfilohie a luat parte la alcătuirea vieții lui Dionisie. Irinarh scrie că a învățat de la părinții săi, Anfilohie, Macarie și Mihail, care îl văzuseră pe sfânt, și a adunat ce a auzit de la unii care povestiseră lucrurile ucenicilor lui. Se știe că Anfilohie, deja ieromonah, a venit de la Marele Ustiug la Dionisie, în mănăstirea Acoperământului pe care acesta o întemeiase, și i-⁠a cerut binecuvântarea să fie novice în mănăstire. Mai târziu a ajuns cel mai apropiat ucenic și prieten al lui Dionisie, și împreună au întemeiat mănăstirea Sosnovețki a Înaintemergătorului din Glușița.

În 1437, pe patul de moarte, Dionisie i-⁠a încredințat lui Anfilohie „întâistătătoria” mănăstirilor Înaintemergătorului și Acoperământului. Nu se știe sigur dacă Anfilohie a ajuns egumen: viața spune că egumen al „marii lavre”, adică al mănăstirii Acoperământului, a ajuns monahul Macarie, iar după testamentul lui Dionisie ambele mănăstiri trebuiau să aibă un singur egumen. Amfilohie a fost îngropat în biserica Înaintemergătorului a mănăstirii Sosnovețki, lângă Sfântul Dionisie (azi din biserică a rămas numai temelia).

Chipul

După tradiție, este zugrăvit în veșmânt monahal deplin, în încălțăminte, cu dreapta binecuvântând și cu un sul în stânga. Pe icoane este de obicei cu Dionisie de la Glușița și seamănă cu el: bătrân, cu barbă ca a Sfântului Vasile, cu rasă brună. Una dintre cele mai vechi icoane cu cei doi sfinți și viața lor este din satul Velikii Dvor, din ținutul Vologda, din secolul al XVII-⁠lea.