Anania

Sfântul Mucenic Anania, tânărul din Babilon, este unul dintre cei trei tineri aruncați în cuptorul de foc de către regele Nabucodonosor. Se prăznuiește la 30 decembrie. Pomenirea lui este strâns legată de Sfântul Proroc Daniel și de cei doi tovarăși ai săi, Azaria și Misail.

Cu șase sute de ani înainte de Hristos, Ierusalimul a fost cucerit de regele babilonean, templul zidit de Solomon a fost nimicit și o mulțime de israeliți au fost duși în robie. Între robi se aflau tinerii de neam ales Daniel, Anania, Azaria și Misail. Nabucodonosor a poruncit să fie învățați înțelepciunea haldeilor și crescuți în belșug, la curtea lui. Dar ei, păzind poruncile credinței lor, au refuzat desfătările, au ținut o viață aspră și s-⁠au hrănit numai cu legume și apă. Domnul le-⁠a dat înțelepciune, iar lui Daniel darul vederii înainte și al tâlcuirii viselor. Sfântul Proroc Daniel, păstrând cu sfințenie credința într-⁠un singur Dumnezeu și nădăjduind în ajutorul Lui atotputernic, a întrecut prin înțelepciune pe toți astrologii și vrăjitorii haldeilor și a fost apropiat de regele Nabucodonosor. Într-⁠o zi regele a avut un vis ciudat care l-⁠a tulburat, dar, trezindu-⁠se, l-⁠a uitat. Înțelepții Babilonului n-⁠au putut spune ce a visat regele. Atunci Daniel a slăvit înaintea tuturor puterea Dumnezeului adevărat, care i-⁠a descoperit nu numai visul, ci și însemnătatea lui profetică. După aceea Daniel a fost înălțat de rege în rangul de căpetenie a Babilonului.

În scurt timp regele a poruncit să se ridice o icoană a lui, o statuie uriașă, căreia trebuiau să i se dea cinstiri dumnezeiești. Pentru că au refuzat, cei trei tineri, Anania, Azaria și Misail, au fost aruncați în cuptorul aprins. Flacăra se ridica deasupra cuptorului la patruzeci și nouă de coți și ardea pe haldeii dimprejur, iar sfinții tineri umblau în mijlocul flăcărilor, înălțând rugăciune Domnului și lăudându-⁠L (Daniel 3, 26 până la 90). Îngerul Domnului, arătându-⁠se, a răcorit flacăra, iar tinerii au rămas nevătămați. Regele, văzând, a poruncit să iasă și s-⁠a întors la Dumnezeul adevărat. În vremea regelui Valtazar, Daniel a tâlcuit scrisul tainic („Mene, Tekel, Fares”) apărut pe peretele palatului în timpul unui ospăț, care vestea căderea împărăției Babilonului. În vremea regelui perșilor Darie, Daniel a fost aruncat, din pricina pâri dușmanilor, în groapa cu lei flămânzi, dar leii nu l-⁠au atins, iar regele Darie s-⁠a bucurat și a poruncit ca în toată împărăția să se închine Dumnezeului lui Daniel, „căci El este Dumnezeul cel viu și veșnic, împărăția Lui nu va fi nimicită și stăpânirea Lui este fără sfârșit”.

Sfântul Proroc Daniel s-⁠a întristat mult pentru poporul său, care purta pedeapsa dreaptă pentru multele păcate. Lui, care cu viața dreaptă și cu rugăciunea răscumpăra nelegiuirile poporului, i-⁠a fost descoperită soarta lui Israel și soarta lumii. La tâlcuirea visului lui Nabucodonosor, el a vestit împărățiile care se vor schimba și mărimea ultimei Împărății, a Domnului nostru Iisus Hristos (Daniel 2, 44). Viziunea celor șaptezeci de săptămâni a spus lumii semnele Celei dintâi și ale celei de a doua veniri a Domnului. Daniel s-⁠a rugat pentru poporul său înaintea regelui Cir, urmașul lui Darie, care îl prețuia mult și a dat robilor libertate. Daniel însuși și prietenii lui, Anania, Azaria și Misail, au trăit până la adânci bătrânețe și au murit în robie. Dar după mărturia Sfântului Chiril al Alexandriei, Sfinții Anania, Azaria și Misail au fost tăiați cu sabia din porunca regelui persan Cambise.