Avacum Prodanovici

Sfântul Diacon Avacum (în botez Lepoje Prodanovici, 1794 - 30 decembrie 1814) a fost un monah și diacon sârb de la mănăstirea Moštanica, care s-⁠a alăturat răscoalei lui Hagi-⁠Prodan și a fost ucis ca nou mucenic la Belgrad pentru că nu s-⁠a lepădat de credința creștină. Biserica Ortodoxă Sârbă l-⁠a trecut între sfinți și îl pomenește la 17 decembrie pe stilul vechi (30 decembrie pe cel nou), cu prilej deosebit în satul Trnava. Izvoarele vorbesc și de un tovarăș de mucenicie, egumenul Pajsije.

Începuturile

Numele Avacum este forma sârbă a numelui grec Avvakum, adică Habacuc. S-⁠a născut în 1794 în Knešpolje, sub Kozara (lângă mănăstirea Moštanica, în pașalâcul Bosniei), din tatăl Gavrilo și mama Božana. Când era mic a rămas fără tată, iar mama l-⁠a dus la mănăstirea Moštanica. Acolo, la duhovnicul Đenadije (sau Genadije) Šuvak, a învățat carte și s-⁠a pregătit pentru viața monahală, apoi s-⁠a călugărit, și a fost făcut diacon. După ce turcii au înăbușit în sânge, în 1809, răscoala din ținut, și după presiunea otomanilor de a plăti amenzi, populația sârbă a început să se mute: egumenul Genadije, cu fiul său Stojan, diaconul Avacum și mama lui au părăsit Moštanica, care avea să fie nimicită, și au mers pe jos prin Bosnia până la mănăstirea Trnava, lângă Čačak, la egumenul Pajsije Ristović, care trăise până atunci singur. L-⁠au ajutat în muncă pe Pajsije. Avacum este descris ca tânăr și frumos.

Răscoala și mucenicia

După eșecul primei răscoale sârbe din 1813, otomanii au început o domnie a terorii asupra sârbilor. Poporul a hotărât să încerce o nouă răscoală, de data aceasta sub Hagi-⁠Prodan Gligorijević. Printre organizatori s-⁠au numărat clericii de la Trnava: egumenul Pajsije, ieromonahul Genadije, diaconul Avacum și preotul Radovan Vujović. Răscoala a fost repede înăbușită, cu ajutorul fostului căpitan al răsculaților Miloš Obrenović, care socotea pe drept că nu venise vremea unei revolte. În urma înăbușirii, turcii au prins vreo trei sute de sârbi de seamă și i-⁠au ucis, tăindu-⁠le capul sau trăgându-⁠i în țeapă. Printre cei prinși au fost egumenul Pajsije, egumenul Genadije, fiul său Stojan și diaconul Avacum, care au fost duși la Belgrad și încătușați în turnul Nebojša de sub Kalemegdan. Egumenul Pajsije a fost tras în țeapă îndată, cu mulți alții, drept pildă pentru restul populației nesupuse a pașalâcului Belgradului. Apoi a venit rândul egumenului Genadije și fiului său Stojan și diaconului Avacum.

Înainte de a fi scoși din temniță, turcii le-⁠au oferit prizonierilor să treacă la islam și să-⁠și scape astfel capul. De teamă pentru viața lui și a fiului, egumenul Genadije a primit, luând numele Mula Salija, iar fiul lui, Stojan, Redžep. Avacum a refuzat. După tradiția populară, păstrată în cântecele epice, sfântul a răspuns că nu e credință mai bună decât cea creștină, că sârbul e al lui Hristos și se bucură de moarte, că judecata înfricoșătoare îi așteaptă și pe turci și că ei să facă ce le place, căci Dumnezeu e martor și dreptatea Lui.

Se zice că Avacum a cântat cuvintele acestea cu glas tare și pe când turcii îl duceau la poarta Stambol (azi zona din jurul Teatrului Național din Belgrad), unde se făceau atunci execuțiile. Când, purtând pe umăr țeapa în care avea să fie tras, a ajuns pe platoul din fața intrării în cetatea Belgradului, i-⁠a ieșit în cale mama lui sărmană, dorind să-⁠și scape fiul de chin. Învățată de comandanții turci că Avacum va fi cruțat dacă trece la islam, ea a căzut în genunchi înaintea lui și, plângând, l-⁠a rugat, în numele laptelui cu care îl alăptase, să primească islamul și să-⁠și scape viața tânără, căci Dumnezeu îl va ierta, fiindcă ar fi făcut-⁠o din mare nevoie. Fiul i-⁠a răspuns, după cântecul popular, că îi mulțumește pentru lapte, dar nu pentru o asemenea învățătură, că se va bucura curând de fiul ei, când vor sta înaintea feței lui Dumnezeu, și că moartea izbăvește de toate nevoile, ca floarea primăverii ce vine după iarnă.

După mărturia poporului, văzând că nici cuvintele și blestemele mamei nu ajută, turcii au venit ei înșiși la Avacum și, pregătind țeapa, i-⁠au oferit iar să se turcească. Tradiția spune că Avacum i-⁠a întrebat dacă turcii mor vreodată și, când au răspuns că da, a adăugat că binecuvântat e cel ce moare mai devreme, căci are mai puțin chin și păcat. Auzind aceasta, comandantul Belgradului și al întregului pașalâc, Suleiman-⁠pașa Skopljak, a poruncit, după tradiție, călăului să-⁠l ucidă repede pe Avacum, ca să nu se chinuie mult în țeapă. Izvorul englez spune că, văzându-⁠i neînfricarea și credința, turcii au hotărât să-⁠i străpungă inima cu un cuțit și să nu-⁠l tragă în țeapă de viu, ci mort. A murit la 30 decembrie 1814, pe locul dintre Casa Războinicului (Ratnički dom) și Teatrul Național, unde turcii făceau execuțiile.

Cinstirea

Biserica Ortodoxă Sârbă l-⁠a proclamat sfânt și îi pomenește ziua morții și a înfățișării înaintea Domnului la 17 decembrie pe stilul vechi. Școala din Trnava poartă numele „Sfântul Diacon Avacum”.