Andrei de Smolensk

Sfântul Andrei de Smolensk (mort în 1390) a fost cneaz din neamul lui Rostislav Mstislavici, care a lăsat de bunăvoie domnia, averea și hainele cneazale, ca să nu mai fie pricină de ceartă între frați. A trăit treizeci de ani, necunoscut, la Pereslavl-⁠Zalesski, ca paraclisier la biserica Sfântului Nicolae, în tăcere, în muncă și în rugăciune, purtând greu lanțuri de fier. Moaștele lui, aflate neputrezite în 1540, au făcut vindecări. Este pomenit la 27 octombrie.

Lepădarea de domnie

Andrei se trăgea din urmașii cneazului Rostislav Mstislavici și avea patria și domnia în cetatea Smolensk. Anul nașterii și vremea domniei lui nu se cunosc, dar data morții se așază în 1390. Tatăl lui este numit cneazul Feodor Orbul din Fomino, contemporan cu marele cneaz Simeon Mândrul. Principatul Smolensk, odată cu înmulțirea cneazilor de Smolensk (care au fost uneori până la 17), fusese fărâmițat, iar la împărțirea moștenirilor se iveau certuri între rude. Cneazului Andrei i-⁠a fost greu să fie ținta pizmei fraților săi și să le vadă vrajba pentru averi pământești. A voit să-⁠și păstreze pacea sufletului și liniștea cugetului neprihănit și, după moartea părinților, a lepădat de bunăvoie domnia, și-⁠a împărțit toată averea, s-⁠a dezbrăcat de hainele luminoase cneazale, s-⁠a îmbrăcat cu zdrențe de cerșetor și, în chip de cerșetor, pe ascuns de rude și cunoscuți, a plecat din Smolensk, lăsând domnia, și și-⁠a îndreptat drumul spre ținuturile de nord.

Nu avusese ales dinainte un loc unde să se așeze, ca să săvârșească nevoințele cucerniciei în necunoscut, ci s-⁠a dat cu totul în voia lui Dumnezeu, rostind pe drum rugăciunea: „Caută spre mine, Doamne, și mă miluiește; pașii mei îndreaptă-⁠i după cuvântul Tău și să nu mă stăpânească nicio fărădelege; izbăvește-⁠mă de clevetirea oamenilor și voi păzi poruncile Tale”. Mergând prin multe cetăți și țări, s-⁠a oprit în cele din urmă la Pereslavl-⁠Zalesski și a găsit aici un loc potrivit nevoințelor lui, lângă poarta orașului numită Nikolskaia, la biserica Sfântului Ierarh și Făcător de minuni Nicolae.

Treizeci de ani de nevoință

Ca să poată vedea mereu frumusețea bisericii și să învețe în ea poruncile Domnului, fericitul cneaz a primit slujba de paraclisier în acest lăcaș. Păstra cu strictețe curățenia în biserică și slujea cu supunere preotului care slujea în ea. După sfârșitul slujbelor rămânea în osteneli și nevoințe neîncetate ale cucerniciei: ziua lucra cu mâinile, iar nopțile le petrecea în rugăciune și în îngenuncheri. În tot timpul slujirii lui la biserică a păzit o strictă tăcere, răbdând fără cârtire foamea, setea și goliciunea și privându-⁠se chiar de cele de trebuință. Pentru omorârea trupului purta mereu pe el lanțuri grele de fier, răbdând în același timp toată batjocura și lipsa. Fericitul a rămas în aceste aspre nevoințe de lepădare de sine treizeci de ani de la venirea lui din Smolensk, fără ca nimeni să știe cine este și de unde a venit.

Când s-⁠a pregătit astfel sufletul lui drept, fericitul a trecut la Domnul. Când s-⁠a aflat de adormirea lui, preotul a venit cu câțiva cetățeni, ca să-⁠i îngroape trupul ca pe al unuia dintre cei sărmani, cu înmormântarea obișnuită. Atunci au văzut în mâna lui dreaptă o hârtie în care era scris: „Eu sunt Andrei, unul dintre cneazii Smolenskului; din pizmă și răzmeriță de la frații mei am lăsat domnia mea și casa mea și tot restul”. În același timp au luat de pe trupul sfânt lanțul cneazal, grivna, inelul de aur și lanțurile de fier. Apoi, cântând deasupra lui cântări de înmormântare, l-⁠au îngropat lângă aceeași biserică a Sfântului Nicolae, la care își făcuse slujirea cu atâta râvnă.

Aflarea moaștelor

În 1540, în domnia lui Ivan cel Groaznic, Cuviosul Daniil, ctitorul mănăstirii Daniil din Pereslavl, a fost la Moscova. Arătând țarului și mitropolitului dărăpănarea bisericilor din Pereslavl, a Sfântului Ioan Înaintemergătorul și a Sfântului Nicolae, le-⁠a spus că lângă biserica veche a Sfântului Nicolae stau în pământ moaștele Sfântului cneaz Andrei de Smolensk, căruia, în vremea de mai înainte, după cum știe cu siguranță, i se făcea slujbă cu stihiri și canon și al cărui chip se zugrăvea pe icoane, dar nu se știe de ce acum nu i se mai face pomenire. Cuviosul Daniil a cerut îngăduința să cerceteze mormântul cneazului Andrei împreună cu clerul local. Țarul și mitropolitul i-⁠au îngăduit. S-⁠a întors îndată la Pereslavl, a vestit clerului local porunca țarului și binecuvântarea mitropolitului, și toți s-⁠au bucurat. Voiau să tragă clopotele ca să adune poporul, dar un preot a spus că, dacă va binevoi Dumnezeu să arate moaștele robului Său, să facă mai întâi slujba de moliftă și apoi să iasă la lucru, ca să înțeleagă limpede dacă este plăcut lui Dumnezeu. Sfatul înțelept a fost primit de toți. După moliftă au desfăcut monumentul de pe mormânt și au început să sape. Poporul s-⁠a adunat în număr mare, iar unii dintre clerici au venit cu lumânări. Toți se rugau Domnului să le descopere voia Sa.

În cele din urmă au găsit sfintele moaște întregi și neputrezite, așezate nu în sicriu, ci învelite în scoarță de mesteacăn, și răspândind miros bun. Părul de pe cap era lung și blond, ca floarea înflorită, haina lui, cu nasturi de aramă, era strânsă într-⁠o parte și se arăta întreagă de la cap la picioare. Fărâmăturile de scoarță care s-⁠au desprins când s-⁠a scos pământul au fost luate cu credință de mulți bolnavi, care s-⁠au vindecat. Cuviosul Daniil a trimis îndată pe preotul Constantin să vestească aflarea moaștelor mitropolitului și marelui cneaz. Din Moscova au fost trimiși arhimandritul de la Ciudov Iona, mai târziu episcop al Suzdalului, și protopopul catedralei Adormirii Gurie, să verifice vestea și să mute moaștele în biserică. La fel ca prima oară, clericii au făcut mai întâi o moliftă în catedrala Schimbării la Față și apoi, în procesiune, cu mult popor, au mers la biserica Sfântului Nicolae. Au cercetat moaștele sfântului cneaz binecredincios și au cântat peste ele parastas. Probabil atunci lanțul de aur, grivna și inelul sfântului cneaz Andrei au fost duse țarului Ioan Vasilievici cel Groaznic, spre binecuvântarea casei țarești, iar țarul a poruncit ca biserica Sfântului Nicolae să primească pentru aceasta o danie.

Minunile

După parastas, arhimandritul Iona a început să-⁠l întrebe în biserică pe Cuviosul Daniil din ce pricină și cu ce îngăduință a căutat moaștele. Cuviosul stareț a răspuns: „Părinte sfânt, am înștiințat înainte pe prea-⁠evlaviosul stăpân și pe prea-⁠sfințitul mitropolit și cu îngăduința lor am descoperit moaștele sfântului cneaz. Acum a voit Dumnezeu ca și preoția voastră să vadă moaștele acestui sfânt cneaz neputrezite. Iată și chipul lui pictat pe icoană, iată și slujba lui, stihirile și canonul scrise mai de mult. Nu eu le-⁠am scris, cartea, cum vedeți, este veche. Întrebați și poporul cum bolnavii au primit vindecări prin rugăciunile acestui cuvios”. La cererea arhimandritului Iona și a protopopului Gurie au fost chemați cei vindecați, care au povestit de față cu toți.

Un conducător al satelor țarului, Ivan Oclea, a spus că timp de mulți ani suferise de o durere de cap așa de mare, că nu se putea închina, dar, de îndată ce s-⁠a atins de moaște, durerea a încetat și acum este sănătos. O femeie din Pereslavl a spus că trei ani o durea gâtul și nu putea vorbi și mereu aștepta moartea. Când au fost aflate aceste moaște, a venit să se închine și, găsind niște fărâmături din scoarța în care erau învelite, și-⁠a frecat cu ele gâtul bolnav, și durerea a încetat dintr-⁠odată, și a început să vorbească, lucru pe care îl pot mărturisi soțul și vecinii. Altă femeie a spus că a fost mulți ani oarbă. La aflarea moaștelor au adus-⁠o rudele, i-⁠au dat niște fărâmituri de la moaștele sfinte, și-⁠a frecat cu ele ochii și fața și a început să vadă. După aceste dovezi nezdruncinate ale neputrezirii și minunilor moaștelor, ele au fost puse într-⁠un sicriu nou, învelite într-⁠un giulgiu și s-⁠a făcut slujba. De atunci biserica Sfântului Nicolae a început să fie numită și biserica Sfântului cneaz Andrei de Pereslavl, făcătorul de minuni. Era anul 1540, anul adormirii Cuviosului Daniil. Mulți ani după aflarea moaștelor a izbucnit un incendiu la Pereslavl, care a aprins și biserica de lemn a Sfântului Nicolae. În timp ce biserica ardea, în jurul sicriului s-⁠a ridicat un vârtej atât de puternic, încât toți s-⁠au înfricoșat și s-⁠au mirat. După încheierea incendiului, când biserica arsese până la temelie, sicriul sfântului cneaz, icoana lui de deasupra, învelitoarea sicriului și icoana Maicii Domnului Călăuzitoarea rămăseseră întregi și nevătămate. Toți cetățenii de față au slăvit pe Dumnezeu și pe Preacurata Lui Maică și pe slujitorul lui Dumnezeu, binecredinciosul cneaz Andrei.

Cinstirea

Pomenirea cneazului Andrei se face de Biserică la 27 octombrie. Printr-⁠un decret al Sfântului Sinod, în 1749, s-⁠a rânduit ca la toate slujbele din Pereslavl să fie pomeniți cuvioșii Părinți Daniil egumenul, Nichita Stâlpnicul și binecredinciosul cneaz Andrei, făcători de minuni ai Pereslavlului. În 1825 s-⁠a tipărit slujba Sfântului binecredincios cneaz Andrei, cu două tropare. Moaștele lui se păstrează la Pereslavl, în biserica închinată lui.