Angie din Sevastia

Sfântul Mucenic Angie din Sevastia este unul dintre cei patruzeci de mucenici din Sevastia, ostași creștini din Capadocia care au murit în lacul înghețat de lângă Sevastia, în Armenia, în jurul anului 320. Se prăznuiesc la 22 martie (stil nou).

În 313 împăratul Constantin cel Mare a semnat legea libertății credinței. Coîmpăratul lui, Liciniu, a semnat-⁠o și el, dar în ținuturile lui prigoana creștinilor a continuat. Pe la 320, în orașul Sevastia, din Armenia, staționa oastea romană, în care se aflau patruzeci de ostași creștini, originari din Capadocia. Comandantul Agricolau i-⁠a silit să aducă jertfă idolilor, dar ostașii au refuzat. Atunci au fost arestați și duși legați spre lacul de lângă oraș. Era iarnă și se făcea seară. Ostașii au fost puși goi în lacul acoperit cu gheață. Gerul cumplit le-⁠a încleștat mădularele și au început să înghețe. Chinul era cu atât mai greu cu cât pe mal, spre ispită, fusese pregătită o baie caldă: cine voia să-⁠și scape viața trebuia să spună paznicului temniței că s-⁠a lepădat de Hristos și atunci putea intra în baie să se încălzească. Toată noaptea ostașii au răbdat cu bărbăție gerul, încurajându-⁠se unii pe alții și cântând imnuri sfinte lui Dumnezeu.

Dimineața devreme unul dintre ei nu a mai suportat. A ieșit din lac și a alergat spre baie, dar de îndată ce aerul cald i-⁠a atins trupul, a căzut mort. Puțin după aceea paznicul temniței, Aglaie, a văzut deasupra mucenicilor rămași în lac o lumină nepământească. Aglaie a fost atât de uimit de minune, încât, mărturisindu-⁠se creștin, și-⁠a dezbrăcat hainele și s-⁠a alăturat celor treizeci și nouă. Chinuitorii, venind puțin mai târziu, au văzut că ostașii creștini nu numai că nu înghețaseră, ci păreau chiar încălziți. Atunci le-⁠au zdrobit fluierele picioarelor cu ciocane și i-⁠au aruncat în foc, apoi oasele lor arse au fost aruncate în râu. După trei zile mucenicii s-⁠au arătat episcopului Petru al Sevastiei și i-⁠au povestit nevoința lor. Episcopul Petru le-⁠a adunat oasele și le-⁠a îngropat cu cinste. Cel mai tânăr dintre ostași, Meliton, mai respira când trupurile au fost puse pe care; mama lui l-⁠a ridicat și l-⁠a dus în spate după car, iar când și-⁠a dat sufletul, l-⁠a așezat lângă ceilalți. Numele mucenicilor s-⁠au păstrat: Chirion, Candid, Domn, Isihie, Iraclie, Smaragd, Evnoic, Valent, Vivian, Claudiu, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Angie, Aetie, Flaviu, Acachie, Ecdichie, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Domitian, Gaie, Leonție, Atanasie, Chiril, Sacerdon, Nicolae, Valeriu, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton și Aglaie.