Cei 40 de mucenici din Sevastia

Cei Patruzeci de Sfinți Mucenici din Sevastia au fost soldați creștini din Legiunea a XII-⁠a, numită „Fulgerătoare”, care au primit mucenicia în 320 pe un lac înghețat lângă Sevastia, în Armenia Mică (azi Sivas, Turcia), în prigoana lui Licinius. Biserica îi prăznuiește la 9 martie, în Postul Mare.

Mărturisirea

Cea mai veche relatare despre ei este omilia Sfântului Vasile cel Mare, rostită în ziua praznicului lor; praznicul este deci mai vechi decât Vasile, care i-⁠a lăudat la cincizeci-⁠șaizeci de ani după moartea lor. Soldații erau din Capadocia. Licinius, care după 316 prigonea pe creștinii din răsărit, i-⁠a silit prin dregătorul Agricola să aducă jertfă zeilor, dar ei au refuzat și s-⁠au mărturisit creștini. Trei dintre ei, Chirion, Candid și Domn, erau mai ales învățați în Scripturi. Când Agricola le-⁠a vorbit despre cinstea lor de ostași, Candid i-⁠a răspuns, după tradiție, că dau cezarului ce este al cezarului, dar nu pot lepăda pe Hristos. Au fost închiși, bătuți cu pietre și ademeniți cu daruri.

Lacul înghețat

Într-⁠o noapte de ger cumplit, au fost scoși dezbrăcați pe un lac de lângă cetate, ca să moară de frig. Pe mal fusese încălzită o baie pentru cine ar fi lepădat credința. Se spune că ei se îmbărbătau unii pe alții: „Aspră e iarna, dar dulce raiul.” Unul dintre ei n-⁠a mai putut răbda, a ieșit din lac și a alergat la baie, dar a murit chiar la pragul ei (după unele izvoare, se numea Meliton). Paznicul Aglaie, care vedea mucenicii, a zărit atunci o lumină din cer și coroane coborând pe capetele celor care rămăseseră. S-⁠a dezbrăcat, s-⁠a mărturisit creștin și a intrat în lac, primind cea de-⁠a patruzecea cunună. Dimineața, mucenicii, încă vii, au fost scoși din lac, li s-⁠au zdrobit fluierele picioarelor și au fost arși; cenușa a fost aruncată într-⁠un râu. Potrivit povestirii, după trei zile ei s-⁠au arătat episcopului Petru al Sevastiei, care a strâns noaptea moaștele strălucitoare de pe apă și le-⁠a îngropat cu cinste.

Numele lor, din Mineiul Bisericii Ortodoxe, sunt: Chirion, Candid, Domn, Isihie, Irachie, Smaragd, Evnoic, Valent, Vivian, Claudiu, Priscu, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Angie, Aetie, Flaviu, Acachie, Ecdichie, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaiu, Leontie, Atanasie, Chiril, Sacerdon, Nicolae, Valeriu, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton și Aglaie.

Cinstirea

Moaștele au fost împărțite în multe cetăți. La Cezareea Capadociei s-⁠a zidit o biserică în care Vasile a rostit omilia. Sfântul Grigorie al Nissei a avut o evlavie deosebită față de ei: ne-⁠au rămas două cuvântări ale lui în cinstea lor, iar pe părinții săi i-⁠a îngropat lângă moaștele lor. Sfântul Efrem Sirul i-⁠a lăudat și el. Istoricul Sozomen, martor, povestește cum moaștele au fost aflate la Constantinopol, în biserica Sfântului Tirs, prin grija împărătesei Pulcheria.

Cinstirea lor s-⁠a răspândit în tot Răsăritul. Mănăstirea celor Patruzeci de Sfinți din Sarandë, în Albania, din veacul al VI-⁠lea, a dat orașului numele grecesc (Hagioi Saranda). Hramurile lor se află și la mănăstirea Xeropotamu de la Athos, la biserica din Veliko Tarnovo din veacul al XIII-⁠lea și la bisericile din Alep și Homs. Țarul bulgar Ioan Asan al II-⁠lea a atribuit biruința de la Klokotnița, din 1230, ocrotirii lor și a ridicat sau înnoit în cinstea lor biserica din Târnovo. Sărbătoarea lor din Štip a fost înscrisă, în 2013, pe lista patrimoniului imaterial al Macedoniei de Nord.

Prăznuirea lor cade în Postul Mare, ca numărul patruzeci al mucenicilor și al zilelor postului să fie o pildă de stăruință până la capăt. În ziua aceasta se dezleagă la vin și untdelemn, se slujește Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, iar în popor se coc cozonăcei în chip de păsări, ca să se vestească primăvara. O rugăciune cu pomenirea lor se află și în slujba cununiei, ca mirii să știe că și ei așteaptă cununi duhovnicești.