Antonie de la Krasnîi Holm

Cuviosul Antonie de la Krasnîi Holm a fost un pustnic și ieromonah, întemeietorul mănăstirii Sfântul Nicolae-⁠Antonie (Nikolaevski-⁠Antoniev) de lângă Krasnîi Holm, în eparhia Bejețk a mitropoliei Tver, cinstit ca sfânt local. A venit în ținutul Bejețk în 1461 din ținutul Beloozero și a murit în 1481, în anul în care a pus temelia catedralei de piatră a mănăstirii. Locul înmormântării nu se știe sigur; se crede că moaștele odihnesc sub pământ lângă catedrala Sfântul Nicolae. Este pomenit la 17 (30) ianuarie și în prima duminică după 29 iunie (12 iulie), în Soborul sfinților din Tver.

Viața, după Letopisețul mănăstirii

Singurul izvor istoric despre el este Letopisețul mănăstirii, alcătuit în 1687, care nu cuprinde o viață amănunțită, ci puține date generale. După el, Antonie a venit în împrejurimile orașului Goroditsk din Bejețki Verh (azi Bejețk, regiunea Tver) din „ținutul numit de oameni Belozersk”, ca pustnic, ieromonah și stareț; Letopisețul dă și anul sosirii, 1461 (6969). Trecând prin pământurile boierilor Neledinski, bătrânul s-⁠a îmbolnăvit și, primind curând din mila lui Dumnezeu o tămăduire minunată, a hotărât să-⁠și petreacă viața în singurătate și rugăciune în acele locuri, alegându-⁠și un colț frumos și pustiu, la vărsarea râului Neledina în Mogoci. A cerut un teren de la boierul Atanasie Vasilievici Neledinski (personaj istoric, care a trăit însă cu o sută de ani mai târziu) și și-⁠a făcut o chilie și o capelă pentru rugăciune. Viața lui cucernică a atras oameni, dintre care unii au rămas cu el. Letopisețul spune că curând a început o mănăstire: a început „să zidească o biserică de lemn în cinstea marelui ierarh și făcător de minuni Nicolae al Mirelor, și, zidind-⁠o, a împodobit-⁠o frumos cu sfinte icoane, a înzestrat-⁠o cu cărți dumnezeiești și, nu după multă vreme, a înconjurat-⁠o cu un zid și a început să adune frați”. Letopisețul nu dă data zidirii bisericii de lemn și a întemeierii obștii, așa că se poate spune doar convențional că a fost în 1461; oficial, acesta este anul întemeierii mănăstirii. Nicăieri nu este numit egumen, ci doar „povățuitor” și „ctitor”, și nici nu este numit cuvios, ci doar i se notează viața de nevoință.

Ultima lucrare a vieții lui, după Letopiseț, a fost punerea temeliei catedralei de piatră a mănăstirii, a bisericii Sfântul Nicolae, în 1481 (6989). Nu a apucat să vadă sfârșitul zidirii: a murit și a fost îngropat de frați pe teritoriul mănăstirii (locul nu este arătat). O tradiție monahală de mai târziu, probabil din a doua jumătate a secolului al XVII-⁠lea, în vremea refacerii și înfloririi mănăstirii, așază mormântul lângă catedrala Sfântul Nicolae, sub pământ. În 1690 s-⁠a zidit deasupra locului o capelă cu hramul Tuturor Sfinților.

Date mai noi

Se pare că Antonie nu a fost niciodată canonizat oficial (istoricii nu au găsit o asemenea hotărâre), ci a fost cinstit ca „nevoitor adormit”, cel mai probabil doar în mănăstirea lui. Calendarele manuscrise și tipărite până la sfârșitul secolului al XVIII-⁠lea nu-⁠l pomenesc. Cercetătoarea A. A. Romanova a găsit pomenirea lui în trei calendare ale vechilor credincioși, din începutul secolului al XIX-⁠lea, cu două zile, 17 (30) ianuarie și 7 (20) mai. De la începutul secolului al XIX-⁠lea este și o adăugire despre el în pomelnicul mănăstirii din 1681. Azi, Antonie de la Krasnîi Holm face parte din Soborul sfinților din Tver și este sfânt cinstit local în eparhia Bejețk; pomenirea lui se face în ziua Sfântului Antonie cel Mare, probabil după asemănarea numelui și a nevoinței, la 17 (30) ianuarie, și în prima duminică după 29 iunie. În anii 1990 și în 2008, săpături arheologice în mănăstire au arătat o așezare monahală din secolul al XV-⁠lea, clădiri de lemn pe locul catedralei Sfântul Nicolae și nouă morminte monahale din secolul al XV-⁠lea, dar între ele nu s-⁠au aflat moaștele lui.

Porecla și cinstirea

Porecla „de la Krasnîi Holm” arată locul nevoinței lui, orașul Krasnîi Holm, la un kilometru de care se află mănăstirea; până în 1776, orașul era sat și se numea Spas na Holmu. El a putut primi porecla doar după 1776, anul în care satul a fost numit oraș și mănăstirea a fost inclusă în limitele lui; ea apare în calendarul lui F. P. Babuskin. Istoricul M. P. Pogodin nota în 1841 că mănăstirea se numește Antonievski, dar nu se știe cine a fost întemeietorul Antonie, unde a trăit, când a murit și unde e îngropat; poporul păstrează doar amintirea virtuților lui și oamenii merg să facă parastase. O însemnare din 1545/1546 pomenește deja „mănăstirea lui Antonie”, ceea ce arată că mănăstirea purta numele întemeietorului încă din secolul al XVI-⁠lea; cinstirea lui ca nevoitor cucernic începe de la sfârșitul secolului al XVII-⁠lea, în mănăstire, iar cinstirea ca cuvios, abia de la sfârșitul secolului al XVIII-⁠lea sau, după Romanova, din ultimul sfert al celui de-⁠al XIX-⁠lea. Icoanele lui sunt toate târzii, din a doua jumătate a secolului al XIX-⁠lea și din secolul XX; cea mai veche este o frescă în medalion pe bolta bisericii Sfântul Ioan Teologul din Bejețk, din anii 1860.