Teodosie cel Mare

Sfântul Împărat Teodosie cel Mare a cârmuit Imperiul Roman între anii 379 și 395. Biserica îl cinstește ca împărat binecredincios, care a sprijinit credința de la Niceea, a convocat Sinodul al II-⁠lea Ecumenic și s-⁠a plecat cu pocăință înaintea mustrării Sfântului Ambrozie. Îl pomenește la 17 ianuarie. Despre sine spunea adesea, după Sinaxar, că se simte mai fericit ca membru al Sfintei Biserici a lui Hristos decât ca împărat.

Începuturile

S-⁠a născut la 11 ianuarie, în anul 346 sau 347, în Hispania, la Cauca, ca fiu al generalului cu același nume, Teodosie, ajuns comite în Africa. Tatăl său a fost osândit pe nedrept la moarte în anul 376, iar fiul s-⁠a retras pe moșiile familiei din Spania. Datorită înzestrării lui militare, împăratul Grațian l-⁠a chemat după moartea lui Valens în lupta de la Adrianopol, în anul 378. Teodosie a câștigat o izbândă asupra sarmaților, iar la 19 ianuarie 379, la Sirmium, Grațian l-⁠a încoronat împărat al Răsăritului, când Teodosie avea treizeci și trei de ani.

Pentru credința de la Niceea

În toamna anului 380, aflat la Tesalonic, Teodosie s-⁠a îmbolnăvit greu și a cerut Botezul, pe care l-⁠a primit de la episcopul Ascoliu al Tesalonicului. Un edict dat în același an, la sfârșitul lui februarie 380, a stabilit că numai cei ce mărturisesc credința sinodului de la Niceea se pot numi creștini, iar aceasta a fost prima măsură a unei politici de întărire a Ortodoxiei. Sinaxarul spune că ereticilor nu li s-⁠a mai îngăduit să-⁠și însușească numele Bisericii și că bisericile au fost date înapoi credincioșilor.

La Constantinopol, arienii, care puseseră mâna pe toate bisericile în vremea lui Valens, afară de mica paraclisă a Sfintei Anastasia, voiau să-⁠l izgonească pe Sfântul Grigorie Teologul, chemat acolo de ortodocși. Teodosie a intrat în cetate în noiembrie 380, l-⁠a alungat pe episcopul arian Dimofil și l-⁠a așezat pe Grigorie în scaun.

În anul 381 Teodosie a convocat la Constantinopol al doilea sinod ecumenic. El a întărit credința de la Niceea, a întregit Simbolul Credinței cu articolul despre Duhul Sfânt, împotriva lui Macedonie care Îl tăgăduia, și a rânduit așezarea scaunelor episcopale tulburate în vremea arienilor. Alte sinoade au urmat în 382 și 383. Împăratul a dat legi împotriva ereticilor, a întărit odihna duminicii, a oprit spectacolele de circ în zi de duminică și a interzis jertfele și închinarea la idoli. Istoricii de azi observă totuși că el a fost destul de prudent față de vechile culte, iar legile antipăgâne din 391 și 392 au avut efect limitat.

Milostivirea și pocăința

Sinaxarul păstrează două întâmplări care arată smerenia lui. În 387 antiohienii s-⁠au răsculat și au dărâmat statuile împăratului și ale soției lui. Teodosie voia să-⁠i pedepsească aspru, dar împărăteasa, patriarhul Flavian și monahii l-⁠au rugat, și de Paști a dat iertare.

A doua întâmplare e din 390, când, aflat la Milano, a poruncit o pedeapsă cumplită pentru răscoala din Tesalonic, în care fusese ucis comandantul garnizoanei, Butherich. Au fost uciși mii de oameni, șapte mii după Sinaxar. Teodosie s-⁠a căit, dar contraordinul a sosit prea târziu. Sfântul Ambrozie, episcopul Milanului, i-⁠a cerut să facă pocăință publică și nu l-⁠a lăsat să primească Sfintele Taine până atunci. Împăratul s-⁠a supus, s-⁠a înfățișat la biserică fără însemnele împărătești și, după opt luni, de Crăciun, a fost primit din nou la împărtășanie. Istoricii de azi socotesc scena de la ușa catedralei, în care Ambrozie îl împiedică să intre, o povestire mai târzie și nu o dovedesc, dar pocăința lui rămâne neîndoielnică.

Sfârșitul

După ce l-⁠a învins pe uzurpatorul Eugeniu în lupta de la Frigidus, în septembrie 394, Teodosie a stăpânit singur tot Imperiul, pentru ultima oară. A murit la Milano la 17 ianuarie 395, de o boală cu umflături ale trupului, la vârsta de aproape cincizeci de ani. Trupul a stat patruzeci de zile în palat, iar la 25 februarie, în catedrală, Sfântul Ambrozie a rostit cuvântul de înmormântare. La 8 noiembrie 395 trupul a fost mutat la Constantinopol și așezat în biserica Sfinților Apostoli. După el Imperiul a fost împărțit între fiii săi, Arcadiu în Răsărit și Honoriu în Apus.

Titlul „cel Mare” i s-⁠a dat la început ca să fie deosebit de nepotul său, Teodosie al II-⁠lea, iar la Calcedon, în 451, a fost socotit pe merit pentru sprijinul dat credinței niceene. Episcopul Paulin de Nola scria despre el că a lăudat în el nu atât pe împărat, cât pe robul lui Hristos. Biserica Ortodoxă îl pomenește la 17 ianuarie.