Apolinarie al Ierapolei

Sfântul Apolinarie Claudiu, episcopul Ierapolei din Frigia, a fost un scriitor și apărător al credinței creștine din veacul al II-⁠lea, cunoscut ca apologet și împotrivitor al ereziei montaniste. Este pomenit la 8 ianuarie.

A trăit în vremea împăratului Marcu Aureliu, căruia i-⁠a adresat o apologie a creștinilor, între 171 și 177. În ea se sprijinea, după izvoare, pe experiența împăratului însuși cu „Legiunea Tunătoare”, ale cărei rugăciuni i-⁠au adus biruința asupra cuazilor. A scris cinci cărți „Împotriva păgânilor”, două cărți „Despre adevăr”, „Împotriva catafrigienilor”, „Către elini”, două cărți „Către iudei” și „Despre Paști”, o lucrare împotriva encratiților din școala lui Sever. A devenit vestit prin tratatele sale împotriva ereticilor vremii. După Sinodiconul din veacul al IX-⁠lea, a adunat un sinod, la care au luat parte douăzeci și șase de episcopi, care a osândit pe Montanus, pe Maximilla și pe cizmarul Teodot.

Nu s-⁠a păstrat nimic întreg din scrierile lui; au rămas doar câteva fragmente, dintre care cel mai lung privește data Paștilor, cuprins în Cronica Pascală, iar autenticitatea unora este îndoielnică. Despre el vorbesc Eusebiu al Cezareei în Istoria bisericească, Ieronim în „Despre bărbații iluștri” și Fotie în Biblioteca. Data morții nu este cunoscută; a murit probabil pe la 190, poate pe când Marcu Aureliu mai era împărat.