Lucian de Beauvais

Sfântul Sfințit Mucenic Lucian din Beauvais, numit „apostolul Beauvais-⁠ului”, a fost omorât pentru credință în prigoana lui Dioclețian, pe la anul 290. Tradiția mai târzie îl arată ca pe un mucenic din veacul I, pentru că biserica din Beauvais a vrut să-⁠și dea obârșie apostolică. Este pomenit la 8 ianuarie.

Episcopul Odo al Beauvais-⁠ului, din veacul al IX-⁠lea, este întâiul scriitor care l-⁠a numit primul episcop al orașului. Istoricul Louis Duchesne socotește că povestea lui Lucian nu este istorică. Datele vieții sunt puțin cunoscute, iar data morții a fost mutată în timp, ca să dea eparhiei mai multă vechime, ceea ce era o practică obișnuită în Evul Mediu. Cu toate acestea, întemeierea eparhiei din Beauvais îi este atribuită în mod tradițional lui.

După tradiție, era dintr-⁠o familie nobilă din Roma. Se numea Lucius, ca tatăl său, dar când a fost convertit de Sfântul Petru însuși, a luat numele Lucian. Tânăr, a predicat în Italia, apoi a fost hirotonit episcop de papa Clement I (care a trăit, de fapt, în alt veac) și trimis în Galia cu Sfântul Dionisie și Rieul din Reims, între alții, ca să propovăduiască. A fost întemnițat la Parma, dar creștinii l-⁠au eliberat. A convertit oameni la Pavia până a ajuns la Arles, unde l-⁠a întâlnit iar pe Rieul. Dionisie și Lucian au mers spre Lutetia. Dionisie a rămas la Lutetia, iar Lucian a mers la Beauvais, numit pe atunci Caesaromagus. Acolo a căpătat vază prin ostenelile și pocăința lui și a predicat împotriva zeilor romani. Locuia într-⁠o casă care se socotește că se află pe locul actualei biserici colegiale Saint-⁠Nicolas, unde l-⁠au vizitat Dionisie și Rieul. După Rolandus, autorul Faptelor Sfântului Lucian, s-⁠a retras pe un munte din apropiere, trăind ca pustnic cu iarbă și apă. După o povestire, a convertit 30.000 de oameni și a fost ajutat în această lucrare de cei doi ucenici ai săi, preotul Maximian și diaconul Iulian.

Ucigașii Latinus, Jarius și Antor au fost trimiși de împărat (legenda dă numele contradictoriu al lui Dioclețian, deși acesta a trăit în veacul al III-⁠lea) să-⁠l omoare. Au ucis întâi pe ucenici, la Montmille, apoi l-⁠au bătut pe Lucian cu vergi și, în cele din urmă, i-⁠au tăiat capul. Legenda spune că, după decapitare, Lucian și-⁠a luat capul, a trecut râul Thérain la Miauroy și a mers spre Beauvais, a oprit la mai puțin de un sfert de milă de oraș și a murit acolo, arătându-⁠le urmașilor că voia să fie îngropat pe acel loc. În această parte a legendei, Lucian este unul dintre sfinții cefalofori, ca și Dionisie, tovarășul lui. Se povestește că îngerii înșiși au fost la înmormântare și că, după tradiția locală, tufe de trandafiri roșii au înflorit pe locul unde se vărsase sângele lui.

Trupul i-⁠a fost îngropat în cimitirul de la Thil. La sfârșitul prigoanelor s-⁠a ridicat o biserică peste mormânt, numită biserica Sfinților Petru și Lucian, care a fost distrusă în veacul al V-⁠lea. Pe la 583, la cererea lui Dodo, episcopul Beauvais-⁠ului, și a Sfântului Evrou, regele Hilperic I a poruncit să se ridice o nouă bazilică și o mănăstire pe același loc. Dodo a sfințit biserica, tot în numele Sfinților Petru și Lucian, iar Evrou a fost egumen. Mănăstirea a fost distrusă în 845 de normanzi, apoi refăcută în veacul al XII-⁠lea. În Evul Mediu s-⁠a ridicat o prioră și la Montmille, loc de pelerinaj. În 1261, moaștele lui Lucian, Maximian și Iulian au fost așezate într-⁠o raclă nouă de William de Grès, episcopul Beauvais-⁠ului, în prezența regelui Ludovic al IX-⁠lea și a lui Theobald al II-⁠lea al Navarei.