Atic al Constantinopolului

Sfântul Ierarh Atic al Constantinopolului a fost arhiepiscop al Constantinopolului din martie 406 până la adormirea sa, la 10 octombrie 425. A fost la început adversar al Sfântului Ioan Gură de Aur, la a cărui depunere a ajutat, dar a ajuns mai târziu să-⁠l pomenească în diptice. Biserica îl pomenește la 8 ianuarie și, după un izvor, și la 11 octombrie.

Începuturile S-⁠a născut la Sebaste, în Armenia. Încă tânăr a intrat într-⁠un mediu monahal legat de macedonieni, adică de cei care tăgăduiau dumnezeirea Duhului Sfânt, de aceea a avut o instrucție filozofică limitată și un accent armenesc, neplăcut urechii grecești. Mai târziu a primit credința ortodoxă, la Constantinopol a fost hirotonit preot și s-⁠a făcut cunoscut prin inteligență, farmec și măsură politică. Istoricul Socrate spune că la început îi lipsea cultura literară, dar că a citit mult și a lucrat la propriile predici.

Împotriva lui Ioan Gură de Aur Atic a fost unul dintre cei mai înverșunați potrivnici ai Sfântului Ioan Gură de Aur. Dacă nu a fost, cum spune Paladie, făuritorul întregii uneltiri, a avut sigur un rol de frunte în ea. A luat parte la Sinodul de la Stejar, din 403, și a fost unul dintre martorii împotriva lui Ioan. Gură de Aur a fost trimis în exil la 10 iunie 404, iar urmașul lui, bătrânul Arsacie al Tarsului, a murit la 5 noiembrie 405. După patru luni de uneltiri, a fost ales Atic, în martie 406.

Primele măsuri au fost aspre: împreună cu ceilalți patriarhi din răsărit, Teofil al Alexandriei și Porfirie al Antiohiei, a căutat să strivească pe partizanii lui Ioan, iar episcopii care au refuzat comuniunea cu ei au fost persecutați. Mulți credincioși din Constantinopol l-⁠au socotit uzurpator și se adunau la slujbe în aer liber, în afara cetății. Moartea lui Ioan, la 14 septembrie 407, nu a pus capăt dezbinării. Treptat, Atic a părăsit această politică și a trecut numele lui Ioan în diptice, fapt datat între 412 și 417. L-⁠a îndemnat și pe Chiril al Alexandriei să facă la fel. Dezbinarea a luat sfârșit cu adevărat doar după aducerea moaștelor lui Ioan în capitală, două decenii mai târziu.

Păstorirea În 408 a murit împăratul Arcadie, lăsând un fiu, Teodosiu al II-⁠lea, și trei fete, toți copii, iar Atic a avut un rol de frunte în regență și o înrâurire deosebită asupra prințeselor Pulheria, Arcadia și Marina. Episcopia sa a fost o vreme de pace și înflorire pentru Biserică și imperiu: s-⁠au ridicat biserici, mănăstiri și paraclise în capitală, zidurile cetății au fost mărite în 412, iar biserica Sfânta Înțelepciune, arsă în 404, a fost rezidită și sfințită în 415. Izvoarele îl numesc evlavios, blând cu prietenii, înfricoșător cu dușmanii, osârduitor și iubitor de oameni. Socrate povestește că a trimis episcopului Calliopiu al Nicăii trei sute de monede de aur, spre a fi împărțite celor care se rușinau să ceară și nu numai celor de aceeași credință.

A luptat împotriva ereziilor, în special a pelagienilor, ceea ce i-⁠a sporit faima în cetate, și a contribuit la tâlcuirea teologică a cinstirii Maicii Domnului. Către sfârșitul vieții a primit o delegație de clerici armeni care voiau încuviințarea folosirii alfabetului armean, nou inventat. A căutat să sporească autoritatea scaunului Constantinopolului și a obținut de la Teodosiu al II-⁠lea un decret care îi supunea Illyricul, dar papa Bonifaciu I și împăratul Honoriu s-⁠au împotrivit și decretul nu a fost aplicat. A hirotonit la Niceea, în Bitinia, în 425. A lăsat patru scrisori, păstrate în Patrologia greacă, dar tratatul său despre credință și feciorie, închinat fiicelor lui Arcadie, s-⁠a pierdut. Se spune că și-⁠a presimțit sfârșitul și a adormit la 10 octombrie 425.