Atanasie de la Valaam

Cuviosul Mucenic Atanasie de la Valaam a fost monah al mănăstirii Valaam și a primit moarte mucenicească, împreună cu alți treizeci și trei de frați, la 20 februarie 1578, la o năvălire a unor ostași suedezi. Numele lui se află în sinodic, la rândul monahilor: „inoc Atanasie”. Biserica Ortodoxă Rusă i-⁠a trecut în rândul sfinților pentru cinstire în toată Biserica, la Soborul Arhieresc Jubiliar din august 2000. Se pomenește la 5 martie (20 februarie după calendarul vechi), la 3 iunie, în soborul sfinților din Karelia, și la 22 august, în soborul sfinților de la Valaam.

În lunga ei istorie, mănăstirea Valaam, aflată aproape de hotarul stăpânirilor Marelui Novgorod cu Suedia, a fost jefuită de mai multe ori de suedezi. În vremea regelui Gustav Vasa (1523-1560), în Suedia s-⁠a făcut Reforma. Pe vremea fiului său Ioan al III-⁠lea, o ceată de ostași, noi trecuți la luteranism și pătrunși de râvna pentru credința lor abia primită, urmărea pe carelii ortodocși. A trecut pe gheață de pe uscat în insulă și a atacat mănăstirea. La 20 februarie 1578, optsprezece bătrâni și șaisprezece frați începători au fost uciși pentru statornicia lor în Ortodoxie.

Numele lor, însoțite de însemnarea „bătuți de nemți la Valaam, bătrâni și slujitori”, au fost trecute într-⁠un sinodic care a ajuns mai târziu în mănăstirea Vasilievski. Între monahi se aflau ieromonahul Tit, schimonahul Tihon, și monahii Gelasie, Serghie, Varlaam, Sava, Conon, Silvestru, Ciprian, Pimen, Ioan, Samon, Iona, David, Cornelie, Nifont, Atanasie, Serapion și alt Varlaam. Printre începători erau Atanasie, Antonie, Luca, Leonție, Toma, Dionisie, Filip, Ignatie, Vasile, Pahomie, alt Vasile, Teofil, Ioan, Teodor și alt Ioan. Atacurile suedezilor au continuat; la Valaam nu e piatră care să nu fi fost însemnată cu sângele nevoitorilor.

În veacul al XIX-⁠lea, un monah din Valaam, aproape de pustia egumenului Nazarie, a avut vedenia unor monahi necunoscuți, care veneau în două șiruri dintr-⁠un crâng verde plin de soare și cântau, pe glasul străvechi, rugăciunile de îngropare. Mergeau cu mâinile încrucișate pe piept, străluciți la chip și cu ochii plini de o blândețe de nespus. Când șirul s-⁠a apropiat de monah, acesta a văzut că toți erau stropiți cu sânge și acoperiți de răni. Iarba nu era călcată pe unde trecuseră. Au dispărut așa cum veniseră, în desișul verde, iar ecoul cântării s-⁠a mai auzit mult în aer.

Cu binecuvântarea egumenului Damaschin, în ziua muceniciei celor treizeci și patru de monahi, 20 februarie, se săvârșea în fiecare an la Valaam Sfânta Liturghie „pentru odihna lor veșnică”, urmată de parastas de obște.