Avdiisus din Persia

Sfântul Sfințit Mucenic Avdiisus din Persia a fost episcop în ținutul Cașcar din Babilonia și a pătimit în prigoana lui Sapor al II-⁠lea, împreună cu preotul Avdelai, cu Sfântul Avda, episcopul Cașcarului, și cu alții. Soborul numără șaisprezece preoți, nouă diaconi, șase monahi și șapte fecioare. Moartea mucenicească s-⁠a petrecut în jurul anului 375, iar pomenirea se face la 29 mai. Numele lui nu se află în calendarul de astăzi al Bisericii Ruse.

Din motive politice, Biserica din Persia avusese vreo doisprezece ani de liniște. Prigoana a pornit de la o întâmplare nefericită. Avdiisus avea un nepot diacon, pe care îl scosese din treapta lui pentru viața stricată. Acesta a plecat la Susa, la rege, și a pârât că în ținutul Cașcar trăiește căpetenia creștinilor, Avdiisus, iar lângă el preotul Avdelai; că ei nu recunosc ca zei soarele, luna, focul și apa, și că au legături cu iscoade romane. Răutatea a izbutit. Regele a poruncit lui Ardașir, stăpânitorul Adiabenei, să-⁠i prindă pe presupușii trădători și să le smulgă prin chinuri mărturisirea vinei.

Într-⁠un loc locuit, aproape de Bet-⁠Lapat, Avdiisus și Avdelai au fost cercetați. Au mărturisit că sunt creștini și atât a fost de ajuns. Pe fiecare l-⁠au legat cu trei funii, una în jurul coastelor, una în jurul gambelor și una în jurul picioarelor. Au pus sub funii țăruși, iar călăii le strângeau încet, așa că oasele mucenicilor trosneau și vinele li se rupeau. Chinurile s-⁠au repetat de șapte ori. De fiecare dată li se poruncea să cinstească soarele și să dea pe față tainele împăratului roman. Sfinții îndurau și rămâneau neclintiți în mărturisirea lui Iisus Hristos. Pe jumătate morți, au fost duși în temniță, cu porunca să li se dea doar pâine și apă.

Șase zile au stat mucenicii flămânzi. În cele din urmă o văduvă le-⁠a coborât pe fereastră ceva hrană mai bună, iar ei, întăriți, au mulțumit Domnului. Regelui i s-⁠a spus că vinovații nu mărturisesc, iar el a poruncit să fie prinși alți creștini bănuiți: Avda, episcopul Cașcarului, cu preoții și diaconii lui. Avda, fără să bănuiască ceva, ieșise atunci din oraș și se ocupa de treburile bisericești cu clerul său. Ostașii i-⁠au înconjurat deodată, i-⁠au legat și i-⁠au adus în lanțuri la Leda, la rege, care a poruncit unui dregător și doi magi să cerceteze cazul. Cei prinși erau douăzeci și opt, între ei șapte fecioare închinate lui Dumnezeu. Ei și-⁠au arătat credincioșia față de convingerile lor. Li s-⁠a poruncit să fie trântiți la pământ și bătuți cu câte o sută de lovituri. Dar mucenicii au refuzat mai departe să recunoască zeii păgâni. Magii s-⁠au înfuriat și l-⁠au lovit pe Avda în față cu pumnii. Apoi sfinții au fost uciși.

Între timp, Avdiisus și Avdelai erau în temniță. Părea că fuseseră uitați. Regele a fost cel dintâi care și-⁠a amintit și a poruncit execuția lor. Sfinții nu mai puteau merge și au fost duși pe brațe la locul tăierii. Priveliștea lor era cumplită. Li s-⁠a cerut încă o dată să se lepede de credință, dar ei au refuzat și au fost tăiați la 16 mai. Fecioarele au pătimit la 22 mai.