Bonifaciu I

Bonifaciu I a fost episcop al Romei de la sfârșitul anului 418 până la moartea sa, la 4 septembrie 422. Alegerea lui a fost tulburată de o dispută, dar el este amintit pentru grija față de rânduiala Bisericii și pentru sprijinul dat Fericitului Augustin.

Alegerea disputată

Era roman, fiul preotului Iocund, rămas văduv înainte de a fi episcop, și slujise în Roma ca preot, fiind mult timp apropiat de papa Inocențiu I. La moartea papei Zosim, o parte a clerului l-⁠a ales pe Eulaliu, iar o parte mai numeroasă pe Bonifaciu. Au fost sfințiți amândoi în aceeași zi, la 29 decembrie 418. Prefectul Romei a sprijinit pe Eulaliu și au izbucnit tulburări, astfel că împăratul Honoriu a chemat cele două părți la judecată. Cum Eulaliu a intrat în Roma împotriva poruncii împăratului, a pierdut sprijinul acestuia, iar la 3 aprilie 419 Honoriu l-⁠a recunoscut pe Bonifaciu.

Păstorirea

Bonifaciu a întărit disciplina Bisericii. A rânduit cântarea imnului „Slavă întru cei de sus” în Joia Mare. În Galia a redus puterile episcopului de Arles și a redat drepturile mitropoliților de Narbona și de Vienne. În lupta împotriva pelagianismului l-⁠a sprijinit pe Fericitul Augustin, căruia i-⁠a trimis două scrisori pelagiene ce îl vorbeau de rău, iar Augustin i-⁠a închinat un răspuns în patru cărți. De asemenea, a stăruit pe lângă împăratul Teodosiu al II-⁠lea ca Illyricum să rămână sub jurisdicția scaunului Romei.

A trecut la Domnul la 4 septembrie 422 și a fost îngropat în cimitirul lui Maxim, pe Via Salaria. Este un sfânt al Bisericii nedespărțite, pomenit la 4 septembrie și în calendarele ortodoxe de limbă engleză care cuprind sfinți ai Occidentului.