Vavila al Antiohiei

Sfântul Sfințit Mucenic Vavila al Antiohiei a fost episcop al Antiohiei Siriei între anii 237 și 253 și a murit pentru Hristos în vremea prigoanei stârnite de împăratul Deciu. Biserica îl prăznuiește la 4 septembrie, iar Apusul la 24 ianuarie. El este totodată cel dintâi sfânt despre ale cărui moaște se știe că au fost mutate cu cinste, un obicei care avea să devină foarte răspândit în veacurile următoare.

Păstorirea

Vavila a urmat la scaunul Antiohiei episcopului Zebin și a fost al doisprezecelea păstor al cetății, în vremea împăratului Gordian al III-⁠lea. Sfântul Ioan Gură de Aur povestește, iar Faptele mucenicilor repetă, că Vavila a oprit odată un împărat păgân, venit în cetate, să între în biserică din pricina vieții sale păcătoase și i-⁠a poruncit să stea între penitenți. Ioan nu spune numele împăratului, iar Faptele îl numesc pe Numerian. Cercetătorii socotesc mai probabil că era Filip Arabul, despre care Eusebiu scrie că un episcop nu l-⁠a lăsat să intre la priveghearea Paștilor. Legenda mai târzie adaugă că Vavila ar fi cerut pocăință pentru uciderea tânărului Gordian al III-⁠lea.

Mucenicia

În prigoana lui Deciu, din anul 250, Vavila a mărturisit neclintit credința și a fost aruncat în temniță. Eusebiu al Cezareei spune că a murit în închisoare după mărturisire, iar urmaș i-⁠a fost Fabian. Povestirea din viața sa, după alt izvor, spune că a fost arestat, a mărturisit deschis că este creștin, a fost încătușat, purtat prin cetate și silit să se închine idolilor și să se lepede de Hristos.

Lângă el se aflau trei ucenici, frați între ei, Urban, Prilidian și Epolonie, de doisprezece, nouă și șapte ani. Și ei au fost siliți să jertfească idolilor, iar pentru că au refuzat li s-⁠au făcut răni după numărul anilor lor. Apoi, împreună cu episcopul, au fost spânzurați într-⁠un copac și chinuiți cu foc. Văzând statornicia lor, împăratul a poruncit să li se taie capetele. Vavila ceruse să fie îngropat cu lanțurile pe care le purtase din dragoste pentru Hristos, și așa a fost pus în mormânt, împreună cu ucenicii.

Moaștele sale

În anul 351 Cezarul Constanțiu Gallus a zidit la Dafne, în preajma Antiohiei, o biserică în cinstea sfântului și a mutat acolo moaștele lui. Voia să slăbească astfel înrâurirea păgână a templului lui Apolo din acel loc sau, cum spune Ioan Gură de Aur, să aducă un doctor la bolnavi. Este prima mutare a unor moaște despre care s-⁠a păstrat amintirea.

Potrivit lui Ioan Gură de Aur și istoricului Socrate, când împăratul Iulian Apostatul a întrebat oracolul lui Apolo de la Dafne, în anul 362, n-⁠a primit răspuns, fiind lămurit că pricina era apropierea mucenicului Vavila. Iulian a poruncit să fie scoase moaștele și duse înapoi. La 22 octombrie a izbucnit un incendiu care a mistuit acoperișul templului și statuia zeului. Gură de Aur spune că templul a fost lovit de fulger, iar istoricul păgân Ammianus Marcellinus scrie că s-⁠a vorbit despre niște lumânări aprinse de un închinător. Moaștele au fost așezate într-⁠o biserică închinată sfântului, de cealaltă parte a râului Orontes, la a cărei zidire a lucrat cu mâinile sale episcopul Meletie. Stâlpii și zidurile templului ruinat se mai arătau după douăzeci de ani. În Evul Mediu se spunea că moaștele ar fi fost duse la Cremona.

Unele calendare bizantine îl identifică pe Vavila al Antiohiei cu Vavila al Nicomidiei, pomenit în aceeași zi, dar nu există temeiuri îndestulătoare pentru această asemănare.