Serghie Drujinin

Sfântul Ierarh Mucenic Serghie (în lume Ivan Prohorovici Drujinin, 1863-1937) a fost episcop de Narva, vicar al eparhiei Leningrad, și unul dintre conducătorii mișcării iosifiene, care s-⁠a despărțit de mitropolitul Serghie după declarația din 1927. A fost arestat, apoi exilat la Ioșkar-⁠Ola și împușcat acolo la 17 septembrie 1937. Biserica Ortodoxă Rusă l-⁠a canonizat la 11 martie 2020. Se pomenește la 4 (17) septembrie.

Tinerețea și monahismul

S-⁠a născut la 20 iunie 1863 în satul Novoe Selo, ținutul Bejețk, gubernia Tver, într-⁠o familie înstărită de țărani. A învățat acasă și a iubit slujbele bisericești. De la doisprezece ani a mers la mănăstirile de bărbați unde aveau rude pe mama lui. În 1881, la optsprezece ani, la sfatul verișoarelor sale, monahii de la Novodevici, a intrat frate începător la Valaam, unde a stat câțiva ani. Mai târziu a povestit că ascultările de acolo erau grele și că sănătatea lui slabă nu le făcea față. La sfatul egumenului a trecut la pustia Sfântul Serghie de lângă Strelna.

A fost primit la 9 septembrie 1887 și, după rânduială, a trăit doi ani ca mirean. La 24 septembrie 1893 a fost tuns monah cu numele Serghie, în cinstea Sfântului Serghie de Radonej, în 1894 a fost hirotonit ierodiacon, în 1898 ieromonah, și din 1902 a fost starețul sacristiei pustiei. Din 1900 a fost duhovnicul marilor duci Constantin Constantinovici și Dimitrie Constantinovici și al copiilor primului. Era monarhist convins. În 1904-1905 a fost preot militar în Manciuria. Din 1915 a fost egumen al pustiei Sfântul Serghie, cu rangul de arhimandrit. Revoluția din 1917, după cum a spus mai târziu, a socotit-⁠o cea mai grea nenorocire pentru țară. La începutul lui 1919 a fost alungat din mănăstire de o parte dintre monahi, care nu-⁠l iubeau pentru asprimea lui, și a trecut la Lavra Alexandru Nevski. Din 1920 a fost egumen al bisericii Sfântul Andrei Criteanul din apropiere, iubit de enoriași. În 1924 s-⁠au strâns mii de semnături pentru hirotonia lui ca episcop, deși consiliul episcopilor eparhiei s-⁠a împotrivit, probabil pentru lipsa pregătirii teologice.

Episcopul și mișcarea iosifiană

La 23 noiembrie 1924 a fost hirotonit episcop de Narva, vicar al eparhiei Leningrad, de Patriarhul Tihon în persoană. A slujit în biserica lui, în catedrala Învierii și în alte biserici. A fost un susținător al mitropolitului Iosif (Petrovîh). A fost împotriva declarației mitropolitului Serghie (Stragorodski) și la 26 decembrie 1927 a semnat, împreună cu episcopul Dimitrie (Liubimov), actul de despărțire de el. Pe 30 decembrie mitropolitul Serghie l-⁠a oprit de la slujire. Pentru scurt timp a renunțat la opoziție, dar în ianuarie 1928 a revenit la poziția veche. A devenit unul dintre conducătorii mișcării iosifiene și la 12 octombrie 1928 a hirotonit în taină, împreună cu episcopul Dimitrie, pe episcopul Maxim (Jijilenko). După arestarea lui Dimitrie, în noiembrie 1929, a condus eparhia iosifiană a Leningradului.

Arestarea, exilul și mucenicia

A fost arestat la 7 decembrie 1930 și condamnat la cinci ani de închisoare. Nu și-⁠a ascuns convingerile monarhice și s-⁠a purtat cu curaj la anchetă, spunând că bolșevicii vor răspunde pentru împușcarea clerului, pentru dărâmarea bisericilor și pentru miile de fii ai patriei pierduți. A ispășit pedeapsa în închisoarea de la Iaroslavl și la 7 octombrie 1935 a fost condamnat la trei ani de exil în regiunea autonomă Mari, la Ioșkar-⁠Ola. A slujit în taină, iar localnicii îl cinsteau ca pe un bătrân sfânt. Într-⁠o scrisoare din 1936 spunea că a găsit un colț la o monahie săracă care îl îngrijea, fiindcă el însuși nu putea face nimic, iar pe drum fusese jefuit și aproape înghețase.

La 7 septembrie 1937 a fost arestat, învinuit că unește conducând toate grupările contrarevoluționare ale Bisericii Adevărat Ortodoxe din regiune. N-⁠a recunoscut vinovăția și n-⁠a numit pe nimeni. La 11 septembrie a fost condamnat la moarte de troika NKVD și la 17 septembrie 1937 a fost împușcat în subsolul închisorii din Ioșkar-⁠Ola.

Canonizarea

La pregătirea canonizării Noilor Mucenici făcută de Biserica Ortodoxă Rusă din Străinătate în 1981, numele lui a fost trecut în lista nominală provizorie, publicată abia la sfârșitul anilor 1990. La 11 martie 2020, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse l-⁠a trecut în soborul Noilor Mucenici și Mărturisitori, împreună cu episcopul Maxim (Jijilenko) și alți nevoitori cinstiți în Biserica din Străinătate, stabilind pomenirea la 4 (17) septembrie.