Iosif cel Preafrumos

Dreptul Iosif cel Preafrumos a fost fiul patriarhului Iacov și al Rahelei, al unsprezecelea dintre cei doisprezece fii ai lui. Vândut de frații săi în robie în Egipt, a ajuns, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, cârmuitor al țării sub faraon și și-⁠a scăpat familia de foamete. Biserica îl cinstește pentru curăția, răbdarea și iertarea lui și vede în viața lui o preînchipuire a lui Hristos. Povestea lui se află în Cartea Facerii, iar datele vieții lui nu pot fi stabilite cu precizie.

Fiul iubit

Iosif a fost fiul bătrâneților lui Iacov, care l-⁠a iubit mai mult decât pe ceilalți fii și i-⁠a făcut o haină aleasă. Tânărul a povestit două vise: în primul, snopii fraților se plecau înaintea snopului său, în al doilea, soarele, luna și unsprezece stele i se închinau. Iacov l-⁠a mustrat pentru aceste vise, iar frații, care îl urau și pentru dragostea tatălui, l-⁠au socotit un pretențios.

Când Iosif a fost trimis să vadă ce fac frații lui la turme, ei au hotărât să-⁠l omoare. Ruben a cerut să nu verse sânge și să-⁠l arunce într-⁠o groapă, cu gândul să-⁠l scoată mai apoi. Iuda a propus să-⁠l vândă unor negustori ismaeliți care mergeau în Egipt, și l-⁠au vândut pentru douăzeci de arginți. Haina lui a fost înmuiată în sângele unui țap și dusă lui Iacov, care a plâns după fiul său ca după un mort.

Curăția și temnița

În Egipt a fost cumpărat de Putifar, căpetenia gărzii faraonului, care l-⁠a pus mai-⁠mare peste toată casa lui, văzând că Domnul era cu el. Stăpâna casei a încercat să-⁠l ispitească, dar Iosif a fugit, lăsându-⁠i haina în mână. Pârât pe nedrept, a fost aruncat în temniță. Biserica îl numește Preafrumosul nu doar pentru chipul lui, ci mai ales pentru frumusețea vieții lui duhovnicești.

În temniță a tâlcuit visele paharnicului și ale pitarului faraonului. Paharnicul avea să fie reprimit în slujbă, pitarul avea să fie spânzurat, și tâlcuirea s-⁠a împlinit. Paharnicul însă l-⁠a uitat doi ani. Atunci faraonul a visat șapte vaci grase mâncate de șapte vaci slabe și șapte spice pline înghițite de șapte spice seci, iar vrăjitorii Egiptului n-⁠au știut să spună ce înseamnă. Paharnicul și-⁠a adus aminte de Iosif, care a spus faraonului că vin șapte ani de belșug și apoi șapte ani de foamete, și l-⁠a sfătuit să strângă grâu, cu o cincime din rod în fiecare an.

Cârmuitorul Egiptului

Faraonul l-⁠a pus pe Iosif peste țară, i-⁠a dat numele Țafnat-⁠Panea și l-⁠a însurat cu Asenat, fiica preotului din On. Din ei s-⁠au născut Manase și Efraim. În anii buni, Iosif a umplut hambarele, iar când foametea s-⁠a întins peste Egipt și peste Canaan, a vândut grâu poporului.

Fiii lui Iacov, în afară de Beniamin, au venit în Egipt să cumpere hrană. Iosif i-⁠a recunoscut, dar ei nu l-⁠au recunoscut. I-⁠a pus la încercare, i-⁠a ținut o vreme în temniță, a oprit pe Simeon și a cerut să vină și Beniamin. Când cupa lui de argint a fost găsită în sacul lui Beniamin, Iuda s-⁠a oferit să rămână rob în locul fratelui său. Atunci Iosif nu s-⁠a mai putut stăpâni, a plâns în auzul tuturor și li s-⁠a descoperit. Le-⁠a spus că nu ei l-⁠au trimis acolo, ci Dumnezeu, ca să-⁠i scape de foamete. I-⁠a adus în Egipt pe tatăl său, care avea o sută treizeci de ani, și i-⁠a așezat pe frați în ținutul Goșen.

După moartea lui Iacov, frații s-⁠au temut că Iosif se va răzbuna. El le-⁠a răspuns: „Voi ați gândit rău împotriva mea, dar Dumnezeu a gândit spre bine”. Mai înainte, Iacov binecuvântase pe Efraim și pe Manase ca pe fiii săi, punându-⁠i în fruntea a două seminții ale lui Israel.

Sfârșitul și cinstirea

Iosif a trăit o sută zece ani și a văzut pe copiii nepoților săi. Înainte de moarte i-⁠a pus pe fiii lui Israel să jure că vor lua oasele lui cu ei la ieșirea din Egipt. Moise a luat oasele și, potrivit Scripturii, au fost îngropate la Sihem. Epistola către Evrei îl pomenește printre cei cu credință.

Sfinții Părinți au văzut în viața lui un chip al lui Hristos. Sfântul Ioan Gură de Aur zicea că suferința lui era „un chip al celor viitoare”, iar Sfântul Ambrozie a văzut în snopul care stă drept o prevestire a învierii. Biserica îl pomenește în Lunea Mare, la începutul Săptămânii Patimilor, și în Duminica Sfinților Părinți dinaintea Nașterii Domnului. În icoane este uneori pictat cu coafura de dregător egiptean.