Petru Zimonici

Sfântul Sfințit Mucenic Petru Zimonici a fost mitropolit al Herțegovinei și apoi, din 1920, mitropolit al Dabrobosniei, cu reședința la Sarajevo. Născut în 1866, a fost arestat de ustași în mai 1941 și ucis în lagărele Statului Independent Croat în vara aceluiași an, fără să i se cunoască mormântul. Biserica Ortodoxă Sârbă îl cinstește ca pe un păstor care nu și-⁠a părăsit turma în ceasul primejdiei și și-⁠a dat viața împreună cu ea.

Copilăria și învățătura

S-⁠a născut la 24 iunie 1866 la Grahovo și a primit la botez numele Ioan. Era fiul cel mai mic al Marei și al voievodului Bogdan Zimonici, preot și unul dintre conducătorii răscoalei de la Nevesinje din 1875.

Prima învățătură a primit-⁠o în casa părintească. Între 1883 și 1887 a urmat Seminarul Teologic de la Reljevo, lângă Sarajevo, iar apoi Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cernăuți, singura școală ortodoxă de acest rang din Austro-⁠Ungaria de atunci. A absolvit-⁠o cu rezultate foarte bune în 1892 (după alte surse în 1893) și a mai petrecut un an la Universitatea din Viena.

În 1893 a devenit suplinitor, iar în 1895 profesor la școala teologică de la Reljevo, unde a predat până la sfârșitul anului școlar 1900-1901.

Călugăria și primele ascultări

Pe când era profesor, la 6 septembrie 1895, a fost tuns în monahism în Mănăstirea Žitomislić și a primit numele Petru. În zilele următoare mitropolitul Serafim (Perović) al Zahumlei și Herțegovinei l-⁠a hirotonit ierodiacon și apoi ieromonah.

În 1898 a fost numit sincel, iar în 1899 mitropolitul Nicolae (Mandić) al Dabrobosniei l-⁠a ridicat la treapta de protosincel. Între 1899 și octombrie 1900 a condus vremelnic școala teologică de la Reljevo. La 20 iulie 1901 a devenit consilier al Consistoriului Mitropoliei Dabrobosniei, iar în 1903 a fost ridicat la treapta de arhimandrit.

Mitropolit al Herțegovinei

Bosnia și Herțegovina se aflau atunci sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice. În ajunul sărbătorii Sfântului Gheorghe din 1903, Patriarhul Ioachim al III-⁠lea și Sinodul său, adunați în biserica patriarhală Sfântul Gheorghe, l-⁠au ales pe arhimandritul Petru dintre trei candidați ca mitropolit al Zahumlei și Herțegovinei.

După confirmarea alegerii de către curtea de la Viena, hirotonia și întronizarea au avut loc în marțea Rusaliilor, 27 mai 1903 (9 iunie pe stil nou), în catedrala din Mostar. Au slujit toți cei trei mitropoliți bosniaci, Nicolae de Dabrobosnia, Grigorie de Zvornik și Tuzla și Evghenie de Banja Luka și Bihać. Au fost de față peste cincizeci de preoți, trei sute de delegați ai comunităților bisericești și școlare și peste trei mii de credincioși din toată Herțegovina. Presa sârbă a salutat aproape în unanimitate alegerea.

Noul mitropolit a găsit eparhia într-⁠o stare grea și neorânduită. Oamenii, mai ales cei de la oraș, mergeau rar la biserică, copiii rămâneau nebotezați, iar morții erau îngropați fără preot.

Sub ocupația austro-⁠ungară, Biserica ducea o luptă pentru autonomia ei bisericească și școlară, care s-⁠a încheiat în bună măsură în 1905. De atunci mitropolitul Petru s-⁠a putut dărui mai mult zidirii de biserici și deschiderii de școli sârbești. Ca adevărat monah, dorea să întemeieze și o școală monahală.

A sfințit numeroase biserici în Herțegovina. În 1904 a sfințit bisericile Sfântului Arhanghel Mihail din Baljci, lângă Bileća, a Sfinților Apostoli Petru și Pavel din Lukavica, lângă Nevesinje, și a Sfântului Gheorghe din Brvenik. Au urmat biserica Sfinților Ioachim și Ana din Vrpolje (1906), bisericile Sfântului Vasile al Ostrogului din Ulog și a Înălțării Domnului din Ljuti Do (1907), catedrala Schimbării la Față din Trebinje, biserica Sfinților Petru și Pavel din Zgonjevo și biserica Sfântului Vasile al Ostrogului din Avtovac (1908), iar în 1910 bisericile Sfinților Constantin și Elena din Pridvorci și a Sfântului Cneaz Lazăr din Vlahović.

A hirotonit paisprezece preoți noi, iar în vremea lui s-⁠a zidit reședința mitropolitană din Mostar.

Vremuri de război

Anexarea Bosniei și Herțegovinei de către Austro-⁠Ungaria, în 1908, a spulberat nădejdea sârbilor de acolo într-⁠o eliberare apropiată. Au urmat războaiele balcanice, iar Primul Război Mondial a început cu arestări, ucideri și prigonirea preoților ortodocși. În Eparhia Herțegovinei patru preoți au fost uciși sau spânzurați, iar alții au murit în lagăre sau după întoarcerea acasă.

În 1912, în Saborul Bosniei, mitropolitul Petru a fost primul semnatar al declarației deputaților sârbi din 2 septembrie, dată în timpul conflictului dintre Austro-⁠Ungaria și Regatul Serbiei pentru ieșirea Serbiei la Marea Adriatică.

După atentatul de la Sarajevo din 1914, când pentru sârbii din Bosnia și Herțegovina au venit zile foarte grele, mitropolitul a avut curajul să rostească în catedrala din Mostar o predică în care a criticat autoritățile și a protestat împotriva prigoanei. De față erau un general austro-⁠ungar și autoritățile politice. Le-⁠a cerut să oprească persecuțiile și să-⁠i ocrotească pe sârbi, spunând că altfel se va adresa împăratului sau își va chema poporul la ridicare.

În anii de foamete ai războiului, mitropolitul a strâns prin preoții săi copii flămânzi și i-⁠a trimis în Voivodina, ca să fie hrăniți. A întâmpinat sfârșitul războiului la Mostar și s-⁠a implicat îndată în lucrarea de unire a Bisericii Ortodoxe Sârbe, salutând restaurarea Patriarhiei Sârbe.

Mitropolit al Dabrobosniei

Sfântul Sinod al Bisericii Sârbe unite l-⁠a ales mitropolit al Dabrobosniei, cu scaunul la Sarajevo, după retragerea mitropolitului Evghenie (Letica). Potrivit rânduielii de atunci, numirea a fost întărită printr-⁠un decret regal din 7 noiembrie 1920. A mai administrat Eparhia Herțegovinei până la alegerea unui nou episcop.

La Sarajevo a devenit repede iubit de popor și s-⁠a bucurat de prețuire și din partea croaților și a musulmanilor. Când a luat parte la întronizarea noului reis-⁠ul-⁠ulema, musulmanii adunați l-⁠au aplaudat în picioare. În fiecare an, de Crăciun, mergea la arhiepiscopul catolic Šarić ca să-⁠l felicite de sărbătoare.

În vremea păstoririi lui s-⁠au zidit și s-⁠au sfințit biserici la Kakanj, Breza, Mokro lângă Pale, Hadžići, Turbe și Kiseljak, s-⁠au turnat clopote, s-⁠au ridicat clopotnițe și paraclise. Înaintea războiului s-⁠a zidit la Novo Sarajevo biserica Schimbării la Față, sfințită la 8 septembrie 1940 de Patriarhul Gavriil, împreună cu mitropolitul Petru, cu episcopul Nicolae al Žičei și cu alți ierarhi.

În 1935 eparhia avea 81 de biserici și paraclise, iar numai în acel an s-⁠au zidit trei biserici și două paraclise și s-⁠au reparat alte treisprezece. Mitropolitul purta grijă școlilor și catehizării și mergea adesea la orele de religie din școlile primare și secundare.

A izbutit să readucă în proprietatea Bisericii clădirea seminarului de la Reljevo, împreună cu pământul ei. Plănuia să zidească un nou seminar lângă Biserica Veche din Sarajevo și să prefacă Reljevo în școală monahală, dar războiul l-⁠a împiedicat. Nici încercarea de a deschide o școală de cântări bisericești nu a izbutit.

Arestarea și mucenicia

După izbucnirea celui de-⁠al Doilea Război Mondial, mitropolitul a fost sfătuit să părăsească Bosnia și să se refugieze în Serbia sau în Muntenegru. A răspuns că este păstorul poporului și că, așa cum a împărțit cu el binele, trebuie să împartă și răul și să rămână acolo unde îi este locul.

A apărat cu statornicie credința ortodoxă înaintea Gestapoului și a stăruit ca Biserica să folosească mai departe alfabetul chirilic sârbesc, nu pe cel latin. Preotul romano-⁠catolic Božidar Bralo, partizan al ustașilor și împuternicit al lor pentru Bosnia și Herțegovina, a avut un rol hotărâtor în interzicerea chirilicei și în arestarea mitropolitului.

Mitropolitul Petru a fost arestat la 12 mai 1941. A fost închis mai întâi în închisoarea Beledija din Sarajevo, iar după trei zile a fost dus în lagărul de la Kerestinec, lângă Samobor, unde a primit numărul 29781. Acolo i s-⁠au ras barba și părul, i s-⁠au luat veșmintele și însemnele arhierești și, după mărturia celor de față, a fost chinuit cu cruzime.

A rămas la Kerestinec până la 15 iunie, când lagărul a fost desființat, iar în aceeași zi a fost predat poliției din Zagreb. În noaptea următoare a fost dus în lagărul ustaș de la Gospić. Acolo a fost scos în curte sub ploaie, bătut cu paturile armelor și silit, în batjocură, să le predice deținuților sârbi așa cum le predicase credincioșilor din Sarajevo. A fost pus să care bușteni în spinare și să curețe curtea.

La Gospić urma lui se pierde. La 7 iulie 1941 episcopul Nectarie (Krulj) de Zvornik și Tuzla l-⁠a înștiințat despre arestare pe Patriarhul Gavriil, ținut atunci de germani în Mănăstirea Rakovica. Sinodul l-⁠a rugat pe episcopul Nectarie să poarte grija Eparhiei Dabrobosniei. Biserica Sârbă a încercat în toate felurile să afle ceva despre mitropolit și, dacă trăia, să-⁠l elibereze, dar fără folos.

Despre moartea lui se păstrează mai multe relatări. După una, ar fi fost dus de la Gospić la Koprivnica și apoi la un spital din Zagreb. După alta, a fost dus în lagărul de la Jadovno, pe muntele Velebit, ucis cu o lovitură de ciocan în cap și aruncat într-⁠o prăpastie. După a treia, întemeiată pe mărturiile lui Jovo Furtula și Jovo Lubura date comisiei care a strâns datele despre suferințele sârbilor în război, a fost ucis după chinuri în lagărul de la Jasenovac și aruncat într-⁠un cuptor de cărămizi.

Nici astăzi nu se cunosc locul mormântului său și ziua exactă a morții. Se știe doar că a primit cununa muceniciei în vara anului 1941.

Proslăvirea și cinstirea

În 1998 Soborul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Sârbe l-⁠a trecut în rândul sfinților sfințiți mucenici. La 27 decembrie 2000 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a înscris numele său în calendarul propriu.

Astăzi îi sunt închinate mai multe biserici, iar Mitropolia Dabrobosniei a instituit în cinstea lui Ordinul Sfântului Petru Zimonici, cu două grade. Biserica Sârbă îi face pomenirea în luna septembrie.