Ștefan de la Tronoșa

Cuviosul Ștefan de la Tronoșa (în lume Stevan Jovanović, 1759-1799) a fost monah și arhimandrit sârb, egumen al mănăstirii Tronoșa, apărător al poporului său în timpul războiului austro-⁠turc. A murit în 1799 în Zvornik, otrăvit după tradiție, pentru că ceruse de la pașă hrană pentru cei flămânzi. Biserica Ortodoxă Sârbă l-⁠a proslăvit între sfinți în anul 2017.

Începuturile

S-⁠a născut în satul Tekeriș, lângă Loznița, în regiunea Iadar. A învățat și a primit tunderea în monahism la mănăstirea Tronoșa, unde a ajuns de tânăr arhimandrit. Vuk Karadžić, care a fost elevul mănăstirii în 1796, l-⁠a descris ca pe un om înalt și subțire, cu fața albă și veselă și cu un glas foarte frumos, căruia îi plăcea să cânte în biserică.

La slujbe îi învăța pe oameni să fie temători de Dumnezeu și să păzească poruncile, dar le dădea și sfaturi cum să se poarte sub stăpânirea turcă. Îi sprijinea pe cei săraci, cerând ajutor de la cei înstăriți și dând el însuși hrană și haine. Uneori a plătit chiar dările către turci pentru cei care nu aveau cu ce să le dea.

Războiul austro-⁠turc

În timpul războiului austro-⁠turc (1788-1791) a fost unul dintre cei mai însemnați susținători ai luptei sârbilor alături de monarhia habsburgică, în nădejdea că astfel vor căpăta libertatea de sub turci. Prin autoritatea lui, mulți sârbi s-⁠au înrolat ca voluntari, între care cei din Corpul de Voluntari Sârbi. Mănăstirea a hrănit o mie de ostași timp de patru luni. El îndemna mereu la unitate și la uitarea neînțelegerilor, spunând că numai așa poporul poate sta împotriva dușmanului.

La 22 ianuarie 1790 a adunat la Tronoșa căpeteniile sârbilor, care au scris o cerere către împăratul Austriei pentru oaste, arme și muniție, ca să poată păstra ținuturile cucerite. La 4 august a cerut comisarului imperial din Timișoara să nu-⁠i părăsească pe sârbi, iar la 24 august a mers personal acolo, în numele a 119 fruntași din Serbia, apoi a plecat la Viena cu aceeași cerere. Armistițiul încheiat la 23 septembrie 1790 l-⁠a dezamăgit. În februarie 1791 i-⁠a scris noului mitropolit Ștefan Stratimirovici, rugându-⁠l să intervină la împărat pentru sârbi.

Din cauza colaborării cu habsburgii a fost silit să fugă de turci în Srem, unde a găsit adăpost în mănăstirea Grgeteg. Prin cererea înaintată împreună cu ierarhi și căpetenii se cerea amnistie pentru sârbii care luptaseră și autonomie economică și administrativă, după modelul principatelor dunărene aflate sub protecția Rusiei. Austriecii l-⁠au oprit să ducă cererea la tratativele de la Sistov. Numit organizator principal al așezării sârbilor în Austria, a fost înlăturat de mitropolitul Belgradului, grecul Dionisie. La sfârșitul lui iulie 1791, adânc dezamăgit de nedreptatea față de sârbi, s-⁠a întors în Serbia.

Retragerea și sfârșitul

Pacea de la Sistov a adus amnistie, dar pierderile de avere au rămas nerezolvate, iar în anii 1793-1794 sârbii din pașalâcul Belgradului au primit drepturi apropiate de cele cerute de el, între care autonomie rurală, impozite fixe și mai multă siguranță. Părintele Ștefan, compromis prin activitatea lui din timpul războiului, a trăit retras la Tronoșa, departe de întâmplările politice.

În 1799, după un an de secetă și foamete, s-⁠a dus la Zvornik și i-⁠a cerut pașei grâul stricat din turnurile cetății, făgăduind să-⁠l înapoieze după seceriș. Pașa, bănuindu-⁠l că lucrează iarăși pentru austrieci, a poruncit, potrivit unei relatări, să i se pună otravă în cafea. Arhimandritul a rămas peste noapte în Zvornik și a fost găsit mort a doua zi. Trupul său a fost dus la Tronoșa și îngropat lângă biserica mănăstirii, în partea dreaptă.

Cinstirea

Vuk Karadžić i-⁠a închinat câteva pagini de amintire în revista Danica, în semn de recunoștință față de învățătorul său. Biserica Ortodoxă Sârbă l-⁠a trecut între sfinți în 2017, pentru dragostea de popor, jertfa lui și mucenicia, iar teologul Lazar Ljubić i-⁠a alcătuit slujba în 2018. Se prăznuiește la 4 septembrie după calendarul vechi, adică 17 septembrie pe cel nou.