Canonica

Cuvioasa Canonica (Kanonike) (secolul al VI-⁠lea) a fost fecioară, fiica unui senator din Constantinopol, și s-⁠a nevoit ca pustnică în pustia Iordanului. Este pomenită la 5 noiembrie (după calendarul georgian vechi) și este cinstită de credincioși ca sfântă, fără o canonizare cunoscută.

Viața ei se păstrează în versiunea georgiană a „Vieții în culegere”, în manuscrise din secolele X-⁠XV. La bază stă un text grecesc din culegerile de apoftegme despre fiica fără nume a unui sincelit, care a trăit în pustia Iordanului. Numele ei nu apare nicăieri în textul Vieții și nici în versiunile mai vechi, ci a fost adăugat mai târziu în titlu; poate că a fost luat drept nume de persoană cuvântul grecesc canonică, din titlul unei povestiri apropiate, despre o canonisă goală. După părerea cercetătoarei N. Mirașvili, versiunea georgiană s-⁠ar fi făcut nu după textul grecesc, ci după o traducere arabă.

Povestirea este făcută din partea monahului Silvan (Siluan), care trăia lângă Lavra Faran, aproape de Ierusalim. Mergând odată prin pustie spre învățătorul lui, care se nevoia în împrejurimile mănăstirii Calamon, Silvan a văzut niște urme, care l-⁠au dus la o peșteră. Acolo avva a găsit un monah care „părea eunuc sau femeie”. La rugămintea monahului, nevoitoarea, după ce a primit făgăduința că nu va spune nimănui câtă vreme trăiește, și-⁠a povestit istoria. Când a împlinit optsprezece ani, tatăl ei, un mare dregător din Constantinopol, a hotărât s-⁠o mărite. Fata a pretextat că înainte de nuntă trebuie să facă un pelerinaj și a plecat la Ierusalim. După ce s-⁠a închinat la locurile sfinte, a împărțit milostenii mănăstirilor și, pe ascuns de suita ei, s-⁠a retras în pustia Caprata (în versiunea greacă, Coprofa). Acolo a primit tunderea monahală și, ca să nu fie găsită, s-⁠a îmbrăcat în haine de monah. S-⁠a așezat într-⁠o peșteră și a trăit ca pustnică în pustie douăzeci și opt de ani. Silvan a fost cel dintâi care i-⁠a găsit sălașul. A cerut voie să o viziteze, dar, când a venit în același loc după câteva zile, nu a mai putut găsi peștera, „parcă Dumnezeu ar fi avut grijă de aceasta”.

Calendarul din culegerea „Iadgari” a imnografului georgian Ioan-⁠Zosima (Sinait. iber. 34, secolul X) arată că ziua ei de pomenire a fost rânduită la 5 noiembrie. În ciuda obârșiei ei constantinopolitane, pomenirea ei nu se află în calendarul constantinopolitan folosit de Ioan-⁠Zosima. Ea este trecută în „Noul Sinaxar al Bisericii Ortodoxe” al ieromonahului Macarie Simonopetritul (Atena, 2004).