Casian de la Uglici

Sfântul cuviosul Casian Grecul (Casian de la Uglici, Casian de la Ucima, în lume Constantin Gavras) a fost un monah de neam grec din Biserica Rusă, întemeietorul mănăstirii Casian de pe râul Ucima, lângă Uglici. A murit în octombrie 1504 (la 2 sau la 4 octombrie, după izvoare), la aproximativ optzeci de ani. Este pomenit la 21 mai și la 2 octombrie (în unele calendare și la 23 mai).

Din Constantinopol la Moscova

Constantin se trăgea dintr-⁠un neam grec de stăpânitori ai cnezatului Teodoro, dintr-⁠o ramură laterală a Comnenilor. A luat parte la apărarea Constantinopolului împotriva turcilor și la 29 mai 1453 s-⁠a aflat între supraviețuitori. A intrat între apropiații lui Toma Paleologul, s-⁠a mutat în Moreea, iar de acolo, în 1460, la Corfu, unde a trăit cinci ani. În toamna lui 1465 a ajuns la Roma în anturajul copiilor lui Toma Paleologul. La 12 noiembrie 1472 a sosit în Rusia în suita Sofiei Paleolog, mireasa marelui prinț Ivan al III-⁠lea. A trăit zece ani la curtea marelui prinț, iar în 1482 a părăsit Moscova și s-⁠a apropiat de arhiepiscopul Ioasaf al Rostovului, căzut în dizgrație. După un an s-⁠a retras la mănăstirea Ferapontov, unde a fost tuns monah cu numele Casian, în cinstea lui Casian Romanul (alegerea numelui a fost determinată de perioada romană a vieții lui Constantin).

La mănăstirea Ferapontov

Exilul din nord i-⁠a dat lui Casian multe. La Ferapontov i-⁠a cunoscut pe oameni vestiți ai vremii, ca Nil de la Sora, Spiridon al Kievului și iconarul Dionisie. Tot acolo s-⁠a întors la vechea lui pasiune, scrisul de cărți. Aici apare o nepotrivire în izvoare: ele spun că în 1477 (ceea ce nu se potrivește cu tunderea din 1483) Casian a plecat din mănăstire împreună cu câțiva monahi.

Mănăstirea de pe Ucima

După întâlnirea cu cneazul Andrei Vasilievici de Uglici, Casian a început zidirea unei mănăstiri pe râul Ucima, la douăzeci de kilometri la nord de Uglici. În 1479 Andrei Vasilievici a dat mijloace pentru o biserică nouă de piatră a Adormirii Maicii Domnului și a înzestrat mănăstirea cu pământuri, ale căror hotare au ajuns până la satul Zolotoruciie, adică aproape până la Uglici. După 1491, când a încetat sprijinul cneazului din Uglici, mănăstirea a decăzut. Casian însuși n-⁠a căutat niciodată, în toți anii mănăstirii, căi spre putere și n-⁠a voit să fie egumen. Sfintele lui moaște au fost îngropate în aceeași mănăstire. Mănăstirea a fost desființată în 1764 și bisericile ei au devenit biserici de parohie. În letopisețul Ugliciului sunt însemnate multe minuni petrecute prin rugăciunile cuviosului, între altele apărarea mănăstirii lui de ostașii polonezi, în 1609-1611.

Cinstirea

În secolele al XVIII-⁠lea și al XIX-⁠lea s-⁠au zidit pe peninsula unde fusese mănăstirea două biserici de piatră ale Adormirii Maicii Domnului și ale Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și o clopotniță. În prima biserică se afla mormântul Sfântului Casian. La sfârșitul anilor 1930 mănăstirea a fost aruncată în aer de comuniști. Azi doar trei dealuri se ridică deasupra Volgăi, iar o cruce și o capelă puse de cercetători locali din Mîșkin amintesc de unul dintre centrele pierdute ale culturii medievale. În 1993-1994, nu departe de ruinele mănăstirii, s-⁠a zidit și s-⁠a sfințit o biserică în numele cuviosului Casian de la Ucima și al Sfintei Anastasia Dezlegătoarea de otrăvuri. În 1999 s-⁠a deschis lângă biserică muzeul ținutului Ucima, un muzeu al arhitecturii de lemn creat de pădurarul și cercetătorul local Vasili Gurievici Smirnov, care a pus în 1989 și crucea de pe locul mănăstirii și a fost primul director al muzeului.