Serapion Sindonitul

Cuviosul Serapion Sindonitul a fost monah și ascet egiptean din secolul al IV-⁠lea sau al V-⁠lea, numit Sindonitul pentru că de tânăr până la moarte a purtat o singură haină albă din pânză de in, sindon. Este cinstit de Biserica Ortodoxă, de Bisericile ortodoxe orientale și de Biserica Romano-⁠Catolică. Calendarul nostru îi dă mai multe zile: 7 aprilie și 14 mai în Biserica Ortodoxă și, în Biserica apuseană, 21 martie sau 21 mai. Izvoarele nu se înțeleg asupra anului morții: 350, 356, 386, sau, după un izvor, în secolul al V-⁠lea. Nu trebuie confundat cu Serapion de Thmuis, mărturisitorul, care a trăit în același Egipt.

Viața

Din tinerețe a trăit, cum se spune, ca pasărea cerului, fără adăpost, rămânând uneori zile întregi fără mâncare, căci nu avea cu ce să cumpere pâine. Se povestește că și sindonul, după care toți îl cunoșteau, l-⁠a dat odată unui sărac care tremura de frig, rămânând pe jumătate dezbrăcat. Un izvor spune că purta mereu Evanghelia în mână. Întrebat de cineva cine l-⁠a dezbrăcat, ar fi arătat Evanghelia și ar fi spus că ea. Apoi a dat și Evanghelia, ca să răscumpere un datornic pe care creditorul voia să-⁠l arunce în temniță.

Un filosof, vrând să încerce dacă preacuviosul este cu adevărat fără agoniseală, i-⁠a dat o monedă de aur ca să cumpere pâine și a stat să vadă. Serapion a luat de la brutar o singură pâine, a plătit și a plecat fără să aștepte restul. După un izvor, aceasta s-⁠a petrecut la Atena: stând patru zile fără mâncare, s-⁠a pus să strige de foame. Filosofii l-⁠au întrebat de ce strigă, iar el a răspuns că era dator la trei, a plătit pe doi, iar al treilea încă îl chinuiește: întâiul era pofta trupului, al doilea iubirea de argint, iar al treilea pântecele. Pe doi i-⁠a lăsat să plece, al treilea încă îl muncește.

Actorul și călătoria la Roma

Serapion era el însuși creștin și îi chema pe alții pe calea mântuirii, pe drumuri ale lui. Dorind să aducă la Hristos un actor grec, s-⁠a vândut lui ca rob și a ajuns să locuiască în casa lui. Actorul, uimit de pilda vieții sfinte a dreptului, a crezut și s-⁠a botezat cu toată familia. Apoi l-⁠a rugat pe Serapion să rămână cu el, nu ca rob, ci ca dascăl și prieten. Preacuviosul însă a plecat și a refuzat din nou banii oferiți.

Spre sfârșitul vieții a hotărât să viziteze Roma. S-⁠a urcat pe corabie fără să plătească nimic corăbierilor. Aceștia au băgat de seamă că bătrânul nu a mâncat nimic de cinci zile și l-⁠au hrănit pentru Dumnezeu, împlinind astfel porunca Domnului. La Roma a continuat să cutreiere, trecând din casă în casă, fără nimic, adunând numai bogăție duhovnicească pentru el și pentru aproapele. Un izvor grecesc povestește că, în acel pelerinaj, i s-⁠a vorbit despre o vestită zăvorâtă, care trăia într-⁠o cămăruță fără să iasă vreodată. Neîncrezător, fiindcă el însuși era mare drumeț, Serapion a vizitat-⁠o și a întrebat-⁠o de ce stă acolo. Ea a răspuns că nu stă, ci călătorește. Întors din Roma, Serapion s-⁠a așezat iar în locul lui. A adormit în pace, la adânci bătrânețe.