Constantin cel Mare

Sfântul Împărat Constantin cel Mare, cel întocmai cu Apostolii, a fost primul împărat roman care a îmbrățișat credința creștină. A domnit în prima jumătate a veacului al IV-⁠lea, a dat Bisericii libertate după secole de prigoană și a convocat Sinodul I ecumenic de la Niceea. Biserica îl pomenește în fiecare an la 21 mai, împreună cu mama sa, Sfânta Elena.

Drumul spre tron

Se crede că s-⁠a născut la Naissus, în Moesia Superioară (Niș, în Serbia de azi), între anii 272 și 288, anul mai des primit fiind 272. Tatăl lui a fost Constanțiu Chlorus, iar mama Elena, fiica unui hangiu din Bitinia. În 305 se afla la curtea lui Dioclețian, la Nicomedia, cu rangul de tribun. Constanțiu Chlorus a murit la Eboracum, în Britania, la 25 iulie 306, iar armata l-⁠a proclamat pe Constantin împărat. A urmat un șir de războaie cu ceilalți conducători ai imperiului.

În toamna anului 312, când mergea împotriva lui Maxențiu, care avea o oaste de patru ori mai mare, Constantin a vrut să se roage, dar nu știa cărui dumnezeu. După istoricul Eusebiu al Cezareei, a început să se roage Dumnezeului Celui adevărat, iar spre seară a văzut pe cer semnul Crucii cu cuvintele „Prin acesta învinge”. Noaptea, Domnul i s-⁠a arătat în vis cu același semn și i-⁠a poruncit să facă după chipul lui un steag. Așa s-⁠a născut labarum, cu monograma lui Hristos. A biruit pe Maxențiu la podul Milvius, la 28 octombrie 312, și a intrat în Roma. Sinaxarul grec spune că s-⁠a îngrijit îndată de creștinii din oraș și că a sprijinit din vistieria statului Biserica Africii.

Libertate pentru Biserică

În februarie 313, la Milano, Constantin și Liciniu, conducătorul Răsăritului, au căzut de acord asupra libertății religioase pentru toți, deci și pentru creștini (Edictul de la Milano). Când Liciniu a început din nou să prigonească pe creștini, Constantin l-⁠a înfrânt în 324 și a rămas singur stăpân al imperiului. Pentru timpul său se amintesc mai multe lăcașuri ridicate: Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, bazilica Sfântul Petru de la Roma și Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol. Istoria păstrează însă și clipe grele, precum uciderea fiului său Crispus și a soției Fausta, în 326.

Sinodul de la Niceea

Când învățătura preotului alexandrin Arie, care răpea Fiului dumnezeirea deplină, a tulburat unitatea Bisericii, Constantin a trimis mai întâi o scrisoare, prin episcopul Osiu al Cordobei, iar apoi, cum încercarea nu a izbutit, a hotărât să adune Sinodul I ecumenic la Niceea, în Bitinia, în 325. Eusebiu povestește că împăratul a intrat în sală cu smerenie și blândețe și că a socotit certurile dinăuntrul Bisericii mai rele decât războaiele. Sinodul l-⁠a osândit pe Arie și a alcătuit prima parte a Crezului. După sinod, împăratul a dat porunci ca învățătura lui Arie să fie condamnată în tot imperiul.

Mai târziu, în anii 327-335, sub influența lui Eusebiu al Nicomediei, a ajuns să-⁠i rechemă din exil pe partizanii lui Arie. În 335 sinodul de la Tir l-⁠a condamnat pe Sfântul Atanasie cel Mare, iar împăratul l-⁠a exilat la Trier. În 330 a sfințit noua capitală, Constantinopolul, zidită pe malul Bosforului.

Constantin la Dunărea de Jos

Împăratul a purtat războaie și la Dunăre. În 328 a fost inaugurat podul peste fluviu dintre Sucidava (azi Celei) și Oescus, semn al însemnătății pe care o căpătaseră ținuturile nord-⁠dunărene. Prin campaniile sale a recuperat o parte din teritoriile Daciei.

Mama sa, Elena

Sfânta Elena a ridicat biserici la Roma, la Constantinopol, la Betleem (bazilica Nașterii) și pe Muntele Măslinilor. Sinaxarul spune că în 326 a mers la Ierusalim, unde a aflat Sfânta Cruce și crucile celor doi tâlhari.

Adormirea și cinstirea

În aprilie 337 Constantin s-⁠a îmbolnăvit, a căutat izvoare de ape calde, apoi s-⁠a retras la Elenopolis, în Bitinia, unde s-⁠a rugat în biserica Mucenicilor. Simțind sfârșitul, a primit botezul într-⁠un suburbiu al Nicomediei, de la episcopul arian Eusebiu al Nicomediei, și de atunci nu a mai purtat porfira, ci haina albă a botezului. Sinaxarul menționează și altă tradiție, după care ar fi fost botezat de papa Silvestru. A adormit în ziua Cincizecimii, în 337. Trupul său a fost dus la Constantinopol și așezat în Biserica Sfinților Apostoli, zidită de el.

Biserica Ortodoxă îl numește „Sfânt Împărat, întocmai cu Apostolii” și îl prăznuiește la 21 mai, împreună cu Sfânta Elena.