Cecilia

Sfânta Muceniță Cecilia a fost o fecioară creștină din Roma, ucisă pentru credința în Hristos. Biserica Ortodoxă o pomenește la 22 noiembrie, pe stil nou (5 decembrie în Bisericile care țin calendarul vechi), împreună cu soțul ei, Valerian, cu cumnatul ei, Tiburtie, și cu ostașul Maxim. În Apus este cinstită și ca ocrotitoare a muzicii și a cântăreților, iar numele ei se rostește în Canonul liturghiei latine.

Viața, după povestirea Bisericii

Povestirea vieții ei vine din Faptele sale, scrise probabil în veacul al cincilea, așa că pe multe detalii ne sprijinim pe tradiție. După aceasta, Cecilia s-⁠a născut la Roma, într-⁠o familie bogată și nobilă, încă păgână. Auzind Evanghelia, a crezut în Hristos și a făcut făgăduința fecioriei. Părinții ei au logodit-⁠o totuși cu un tânăr nobil păgân, Valerian, și au silit-⁠o să poarte haine scumpe și podoabe. Sub ele, ea purta un sac aspru de păr și se ruga cu lacrimi ca Domnul să oprească nunta.

În ziua cununiei, Cecilia a plâns și s-⁠a rugat ca Domnul să-⁠i trimită un înger să-⁠i păzească curăția. Din cântarea de la nuntă izvorăște cinstirea ei ca ocrotitoare a muzicii: se spune că, în timp ce cântau instrumentele, ea „cânta în inima ei Domnului”.

În seara nunții i-⁠a spus lui Valerian că un înger nevăzut o apără și că îl va lovi dacă se va atinge de ea. Valerian a cerut să vadă îngerul, iar Cecilia i-⁠a răspuns că nu-⁠l poate vedea cel ce nu cunoaște pe adevăratul Dumnezeu, dar că, dacă va fi botezat de episcopul Urban, îl va vedea. Urban se ascundea de prigoană într-⁠o peșteră de lângă Via Appia. Valerian a primit învățătura lui cu bucurie și s-⁠a botezat.

Întors acasă, a găsit-⁠o pe Cecilia rugându-⁠se și a văzut lângă ea un înger de o frumusețe de nespus, ținând două cununi de trandafiri roșii și crini albi. Îngerul le-⁠a pus pe capetele lor și le-⁠a spus să le păzească prin curăția inimii și a trupului. Atunci Valerian a cerut pentru fratele său, Tiburtie, să cunoască și el pe Dumnezeu. Tiburtie a simțit parfumul de trandafiri și crini, a crezut și s-⁠a botezat de episcop.

Mucenicia lui Valerian, Tiburtie și Maxim

Cei doi frați au împărțit o parte din avere săracilor, au îngrijit bolnavii și au îngropat creștinii omorâți de prigonitori. Eparhul Almachie, aflând, i-⁠a prins, i-⁠a judecat și, după ce nu au vrut să jertfească idolilor, i-⁠a biciuit fără milă. Valerian îi îndemna pe creștini să nu se teamă de chinuri. De teamă ca mulțimea să nu fie atrasă de ei, eparhul a poruncit să fie duși în afara cetății și uciși.

Ostașii care îi însoțeau erau conduși de Maxim. El s-⁠a minunat de curajul lor și a întrebat de ce nu se tem de moarte. Frații i-⁠au răspuns că schimbă viața trecătoare pe viața veșnică. Maxim a vrut să afle învățătura creștină și i-⁠a dus la casa lui, unde au vorbit toată noaptea. Când a aflat, Cecilia a venit cu un preot, iar Maxim și toată casa lui s-⁠au botezat. A doua zi Valerian și Tiburtie au fost decapitați, iar Maxim a mărturisit în fața tuturor că le-⁠a văzut sufletele urcând la cer. Pentru aceasta a fost bătut cu biciul până la moarte.

Mucenicia Ceciliei

Eparhul voia să pună mâna pe averea celor uciși, dar a aflat că Cecilia o împărțise săracilor și că prin propovăduirea ei adusese la Hristos aproximativ patru sute de oameni. Atunci a poruncit s-⁠o omoare. Trei zile a fost ținută într-⁠o baie încinsă, în aburi și fum, dar harul lui Dumnezeu a păzit-⁠o. Călăul a lovit-⁠o apoi cu sabia în gât de trei ori, dar nu i-⁠a tăiat capul. Cecilia a mai trăit trei zile, în deplină minte, întărind în credință pe cei din jur, și a adormit rugându-⁠se. După tradiție, ea a rugat pe episcopul Urban să-⁠i facă din casa ei o biserică.

Data și istoricitatea

Vremea muceniciei nu este sigură. Cel mai des se spune că a pătimit în jurul anului 230, sub împăratul Alexandru Sever. Istoricul Giovanni Battista de Rossi a susținut că ar fi murit în Sicilia, sub Marcus Aurelius, între 176 și 180, pe baza unei mărturii a lui Venanțiu Fortunat. Cercetătorii consideră că existența martirei este un fapt, dar că unele amănunte ale Faptelor țin de o povestire pioasă. Ziua ei de prăznuire este cunoscută încă din veacul al patrulea.

Moaștele și cinstirea

Moaștele ei au fost așezate în catacomba lui Calist, iar în veacul al nouălea Papa Pascal I le-⁠a mutat în biserica Santa Cecilia din Trastevere, la Roma, care se crede că stă pe locul casei în care a trăit și a murit. În 1599, la deschiderea raclei de către cardinalul Sfondrati, trupul ei ar fi fost găsit întreg, ca adormit. Sculptorul Stefano Maderno a făcut atunci statuia de sub altar, în poziția în care a fost găsit.

În Apus, de la sfârșitul Evului Mediu, Cecilia este zugrăvită cu un instrument muzical și cu trandafiri. Începând cu veacul al șaisprezecelea este ocrotitoarea muzicii bisericești. În 1585 Papa Sixt al V-⁠lea a întemeiat la Roma Academia Santa Cecilia, una dintre cele mai vechi instituții muzicale superioare din lume, iar ziua ei, 22 noiembrie, este prilej de concerte și festivaluri. Biserica Ortodoxă o pomenește ca pe o mucenică a Bisericii Romei din vremea nedespărțită, între mucenicii Valerian, Tiburtie și Maxim.