Cei doi Hewald

Cei doi Hewald, Hewald cel Negru și Hewald cel Alb, au fost doi misionari anglo-⁠saxoni uciși în Saxonia veche pe la anul 692 (după unii, 695), deosebiți între ei după culoarea părului și a feței. Sunt cinstiți ca ocrotitori ai Westfaliei și sunt pomeniți la 3 octombrie.

Amândoi preoți, tovarăși de drum, erau născuți în Northumbria, în Anglia. Ca mulți în vremea lor, au petrecut ani de studiu în școlile Irlandei. Hewald cel Negru era mai învățat, dar amândoi erau la fel de vestiți pentru sfințenia vieții. Se pare că îl cunoșteau pe Sfântul Willibrord, apostolul Frisiei, și erau însuflețiți de râvna lui pentru întoarcerea germanilor la credință. Unele izvoare îi numără printre cei unsprezece tovarăși ai lui, dar mai probabil au plecat din Anglia după plecarea lui Willibrord, ca să-⁠și aducă la credință verii din Saxonia veche. Și-⁠au început misiunea în jurul anului 690, în țara vechilor saxoni, azi parte a Westfaliei, în dioceza Münster, Osnabrück și Paderborn.

Au fost mai întâi găzduiți în casa administratorului unei căpetenii saxone. Beda spune că vechii saxoni nu au rege, ci sunt conduși de mai mulți ealdormani, care trag la sorți conducerea în vreme de război și sunt egali în vreme de pace. Administratorul i-⁠a ținut câteva zile și a făgăduit să-⁠i ducă la căpetenie, pe care ei voiau să-⁠l convingă și aveau, spuneau, o veste de mare însemnătate pentru el. Dar păgânii, văzându-⁠i cum se roagă, cântă psalmi și se împărtășesc, au bănuit că vor să-⁠și convertească stăpânul, să le distrugă templele și să le schimbe credința. Aprinși de mânie, au hotărât moartea lor. A urmat o răscoală și amândoi au fost prinși. Hewald cel Alb a fost ucis repede cu sabia, iar Hewald cel Negru a fost chinuit și sfâșiat mădular cu mădular. Trupurile au fost aruncate în Rin. Se crede că a fost la 3 octombrie, la Aplerbeck, azi cartier al Dortmundului, unde se află și acum o capelă. Căpetenia, aflând, s-⁠a mâniat și s-⁠a temut de răzbunare și i-⁠a pedepsit pe ucigași cu moartea și le-⁠a ars satele.

Izvoarele creștine povestesc minuni după moartea lor: trupurile ar fi fost purtate, împotriva curentului, pe vreo patruzeci de mile, până la locul unde locuiau tovarășii lor, iar deasupra lor se vedea o lumină ca un stâlp de foc, văzută chiar și de ucigași. Unuia dintre tovarăși, monahul Tilmon, i s-⁠a arătat în vedenie unul dintre mucenici și i-⁠a spus că trupurile se află acolo unde va vedea un stâlp de lumină de la pământ la cer. Tilmon le-⁠a găsit și le-⁠a îngropat cu cinstea cuvenită mucenicilor. Se spune că la locul mucenicirii a țâșnit un izvor. De atunci pomenirea lor se săvârșește în fiecare an în acele părți.

Pipin, ducele Austrasiei, aflând de minuni, a poruncit să fie îngropate trupurile la Köln, în biserica colegială Sfântul Kunibert. Capetele au fost date episcopului Frederic al Münsterului de arhiepiscopul Anno al Kölnului, la deschiderea racliei în 1074. Moaștele au fost probabil distruse de anabaptiști în 1534. Sfântul Norbert, la Köln în 1121, a primit două vase mici cu moaște ale mai multor sfinți, între care oase ale Hewalzilor. Sunt cinstiți ca ocrotitori ai Westfaliei, iar praznicul se ține în dieceza Köln și Münster. Până la mucenicia Sfântului Bonifaciu, în 754, ei au fost ultimii misionari uciși în acele părți. În Druten, în Țările de Jos, o biserică le poartă numele.