Sari la conținut

Sfântul Sfințit Mucenic

Dionisie Areopagitul

Episcopul Atenei

Judecător al Areopagului din Atena, convertit de apostolul Pavel și făcut primul episcop al cetății.

Prăznuire
3 octombriestil vechi 16 octombrie
Adormit
100secolul I
Locul
Atena

Viața

Sfântul Sfințit Mucenic Dionisie Areopagitul a fost judecător la Areopagul din Atena, convertit prin predica Sfântului Apostol Pavel și, după tradiție, întâiul episcop al Atenei, mort ca mucenic. Biserica îl numără între Părinții apostolici și îl pomenește la 3 octombrie. Mai târziu, din veacul al VI-⁠lea, sub numele lui a circulat un corp de scrieri mistice, de mare înrâurire în Răsărit și în Apus. Cercetătorii de azi nu le socotesc ale lui.

Convertirea

Faptele Apostolilor (17, 16-34) povestesc că Pavel a vorbit în Areopag, la Atena, despre „Dumnezeul necunoscut” și că unii au crezut, între care „Dionisie Areopagitul și o femeie cu numele Damaris”. Atât spune Scriptura despre el.

Sinaxarul, care urmează relatări mai târzii, adaugă că s-⁠a născut la Atena într-⁠o familie aleasă, a învățat filosofia și știința stelelor, apoi a mers la Heliopolis, în Egipt. Acolo, împreună cu prietenul său Apolofan, a văzut soarele întunecându-⁠se la amiază în ziua Răstignirii Domnului, în afara rânduielii firii, și a spus: „Ori Făcătorul lumii pătimește, ori lumea aceasta văzută se apropie de sfârșit”. Întors la Atena, a făcut parte din sfatul Areopagului. Ascultându-⁠l pe Pavel, a primit credința și a fost botezat împreună cu casa lui. După această povestire, Damaris era soția lui.

Episcop și mărturisitor

Sinaxarul spune că Dionisie a rămas trei ani lângă Apostolul Pavel, care l-⁠a pus episcop al Atenei. Se mai spune că a mers la Ierusalim, unde a întâlnit pe apostoli și a văzut pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, și că a fost de față la îngroparea ei. I-⁠a scris lui Pavel că harul din prezența ei l-⁠a copleșit atât de tare, încât ar fi luat-⁠o drept Dumnezeu Însuși, dacă nu ar fi fost învățat altfel. În amintirea Bisericii el stă aproape de ceilalți ucenici ai Apostolului Pavel și de Ierotei, pe care unele izvoare îl socotesc primul episcop al Atenei, înaintea lui.

Mucenicia

Sinaxarul slavon și românesc, care urmează Sfântului Dimitrie al Rostovului, povestește despre anii lui din urmă în Apus. A pus alt episcop la Atena, a mers la Roma și a fost trimis de Sfântul Clement al Romei în Galia, cu preotul Rustic și diaconul Eleuteriu. A propovăduit păgânilor, a zidit o biserică la Paris și a adus mulți la Hristos. Sub Domițian, dregătorul Sisinie i-⁠a prins pe cei trei. Dionisie a fost bătut, întins pe un pat de fier peste foc și aruncat fiarelor, dar a ieșit nevătămat. În temniță a săvârșit Sfânta Liturghie, iar credincioșii care veneau vedeau o lumină mare. Apoi cei trei au fost tăiați cu sabia pe muntele Montmartre. După o tradiție foarte veche, trupul lui Dionisie s-⁠a ridicat și a dus capul în casa unei femei evlavioase, Catulia, care l-⁠a îngropat. Povestirea spune că avea nouăzeci de ani.

Istoricii arată că această relatare unește doi oameni deosebiți: pe Dionisie Areopagitul din veacul I și pe Dionisie (Denis) al Parisului, mucenicit în veacul al III-⁠lea. Unirea a fost făcută în Apus de starețul Hilduin, în veacul al IX-⁠lea, iar cercetătorii de azi socotesc că sunt două persoane distincte.

Scrierile din numele lui

Un corp de patru tratate și zece scrisori, Despre numele dumnezeiești, Teologia mistică, Despre ierarhia cerească și Despre ierarhia bisericească, a ieșit la iveală în Răsărit la începutul veacului al VI-⁠lea sub numele lui Dionisie. Ele sunt citate întâia dată în 532, la o întâlnire din Constantinopol în care urmașii lui Sever al Antiohiei le-⁠au folosit în dispută. Hypatie al Efesului le-⁠a respins atunci, spunând că Părinții de mai înainte nu le cunoscuseră. Cu timpul, Biserica le-⁠a primit, ajutată de însemnările lui Ioan din Scitopolis și de Sfântul Maxim Mărturisitorul, care le-⁠a tâlcuit. Ele au fost citate apoi la Sinoade, iar Sfântul Ioan Damaschin, Sfântul Grigorie Palama și mulți din Apus s-⁠au folosit de ele.

În Ierarhia cerească el descrie nouă cete îngerești, de la serafimi la îngeri, rânduite în trei triade, care aduc lumina dumnezeiască cetelor de jos și omului. Ierarhia bisericească înfățișează Biserica și Tainele ei ca o icoană a acestei rânduieli. În Numele dumnezeiești și în Teologia mistică, el învață că Dumnezeu se cunoaște atât prin ceea ce se poate spune despre El, cât și prin ceea ce nu se poate spune, și că unirea cu El se dobândește prin rugăciune și curăția inimii.

După cercetările lui Hugo Koch și Joseph Stiglmayr din 1895, cei mai mulți cercetători socot că autorul s-⁠a sprijinit pe filosoful Proclu, mort în 485, așa că a scris la sfârșitul veacului al V-⁠lea sau la începutul celui de-⁠al VI-⁠lea și a luat numele ucenicului apostolului ca pseudonim. Câțiva teologi ortodocși, între ei Părintele Dumitru Stăniloae, au apărat data tradițională. Biserica prețuiește scrierile pentru învățătura lor, oricum ar sta întrebarea autorului.

Cinstirea

Biserica îl pomenește pe Sfântul Dionisie la 3 octombrie ca sfințit mucenic și ocrotitor al Atenei, unde mai multe biserici îi poartă numele, iar aleea din jurul Acropolei îi este închinată. Sărbătoarea Soborului Arhanghelilor, din 8 noiembrie, este strâns legată de învățătura lui despre cetele cerești.

Prăznuiți în aceeași zi 3 octombrie