Dionisie de la Peșterile Kievului

Cuviosul Dionisie de la Peșteri (poreclit Șcepa, mort după 1463) a fost monah și ieromonah al mănăstirii Peșterilor din Kiev. Se pomenește (stil vechi) la 3 octombrie și la 28 august, în Soborul Cuvioșilor Părinți din Peșterile Îndepărtate. Viața lui nu se cunoaște decât prin povestirea unei minuni din Paterikul Peșterilor.

Minunea de Paști

Paterikul Peșterilor povestește o minune petrecută în peșterile mănăstirii de Paștile anului 6971 (1463), pe vremea cneazului Semion Alexandrovici și a fratelui lui, cneazul Mihail, și a arhimandritului Nicolae. Dionisie, poreclit Șcepa, avea grijă de peșteră. În ziua cea mare a venit în peșteră să cădelnițeze trupurile adormiților și, ajungând la locul numit Obștea, a zis după cădelnițare: „Părinți și frați, Hristos a înviat. Astăzi este ziua cea mare.” Și a răsunat drept răspuns, ca un tunet puternic: „Adevărat a înviat Hristos.” După tradiție, de atunci Dionisie și-⁠a petrecut restul vieții zăvorât în peșteri.

Cinstirea

Începutul cinstirii locale nu se cunoaște. Numele lui este în canonul Cuvioșilor Părinți ai Peșterilor, scris în 1643 de Meletie Sirig, la cererea mitropolitului Petru Movilă. Cinstirea în toată Biserica a început după încuviințarea Sfântului Sinod din a doua jumătate a veacului al XVIII-⁠lea de a pune în mineiele de obște numele unor sfinți kievieni. Ziua de 3 octombrie a fost aleasă pentru că atunci se face pomenirea Sfântului sfințit mucenic Dionisie Areopagitul. Cea mai veche zugrăvire este o gravură din „Patericul sau Otecinicul Peșterilor” (Kiev, 1661), care înfățișează minunea de Paști: Dionisie, în veșmânt monahal și epitrahil, cu capul descoperit și potcapul pe umăr, cu aureolă fără inscripții; lângă el doi monahi cu făclii; salutul lui pascal către frații îngropați este scris pe o panglică albă ieșită din gura lui, iar răspunsul adormiților în subscrierea gravurii, în două versuri.