Cei treisprezece Părinți asirieni

Cei Treisprezece Părinți Asirieni (numiți și sirieni) sunt un sobor de monahi misionari care au venit, în mijlocul secolului al VI-⁠lea, din Siria sau din Mesopotamia în Georgia și sunt socotiți întemeietorii monahismului georgian. Se pomenesc ca sobor la 7 mai pe stilul vechi, 20 mai pe cel nou, după izvorul sârb.

Sosirea în Georgia

Potrivit predaniei, ei au fost ucenici ai lui Simeon Stâlpnicul. Cuviosul Ioan de la Zedazeni și cei doisprezece ucenici ai săi au venit în Kartlia pe la mijlocul veacului al VI-⁠lea și s-⁠au așezat pe muntele Zedazeni. Izvorul sârb povestește că, la două sute de ani după ce Sfânta Nina propovăduise Evanghelia în Georgia, Maica Domnului i s-⁠a arătat lui Ioan, nevoitor din Antiohia, și i-⁠a poruncit să aleagă doisprezece ucenici și să meargă în Georgia să întărească credința ortodoxă, ceea ce Ioan a făcut. Ajunși acolo, au fost primiți cu cinste de poporul Kartliei, în frunte cu regele Parsman (izvoarele rusă și ucraineană dau numărul IV, cea sârbă vorbește doar de cneazul țării) și cu catolicosul-⁠arhiepiscop Evlavie (Evalie în izvorul sârb), și au început îndată, cu rvnă, să întărească poporul în credință. Căpetenia tuturor era Sfântul Ioan de la Zedazeni.

Apoi s-⁠au despărțit în diferite părți ale țării și au devenit duhovnici și întemeietori ai întâilor mănăstiri. Doi dintre Părinți, Aviv de Nekresi și Isse de Țilkani, au fost episcopi. După izvorul sârb, cu rvnă apostolică au întărit credința lui Hristos în Georgia, au întemeiat multe mănăstiri și au lăsat după ei mulți ucenici.

Numele lor

Lista lor este aceasta: Ioan de la Zedazeni, Aviv de Nekresi, Antonie de Martkopi, David de la Gareja, Zenon de la Ikalto, Tadeu de la Stepantsminda, Isse de Țilkani, Iosif de la Alaverdi, Isidor de la Samtavisi, Mihail de la Ulumbo, Pir de la Breti, Ștefan de la Hirsa și Șio de la Mgvime.

Izvoare și întrebări deschise

Vieți ale Părinților Asirieni sunt povestite într-⁠un ciclu de texte hagiografice georgiene medievale, necunoscute în afara acestor izvoare. Unele sunt compuse formal pentru un sinaxar din secolul al XVIII-⁠lea, dar patru dintre ele s-⁠au păstrat în forma originală, ca și o versiune metafrastică. Datarea și autorii lor sunt disputați: catolicosul Arsenie I (830-887) și Arsenie al II-⁠lea (955-980) au fost propuși ca autori ai unora, iar alte texte, fără autor, ar putea fi mai vechi, de la sfârșitul secolului al VII-⁠lea. Izvoarele rusă și ucraineană spun că până la noi au ajuns redactări întinse ale vieților.

Multe mănăstiri din Georgia de azi poartă numele Părinților Asirieni și se spune că au fost întemeiate și conduse de ei și de numeroșii lor ucenici. În Evul Mediu, aceste așezăminte au avut un rol de seamă în plăsmuirea identității creștine georgiene; mănăstirile lor au slujit și dezvoltării unor locuri sterpe și au ajuns centre ale literaturii și învățăturii georgiene. Tradiția, scrisă și orală, numește până la nouăsprezece monahi asirieni activi în Georgia în secolul al VI-⁠lea, iar numărul treisprezece pare în mare parte simbolic. Părerea cercetătorilor de azi este împărțită asupra faptului dacă erau asirieni, georgieni educați în Asiria, misionari sau refugiați din Siria, miafiziți sau diafiziți, într-⁠o vreme când Georgia era în principal miafizită, după cum spune un izvor englez.