Celsiu

Sfântul Mucenic Celsiu a fost, după tradiție, un tânăr mucenic de la Milano, tovarășul Sfântului Nazarie; sursele de care dispunem îl așază în veacul I, în vremea împăratului Nero (a murit în jurul anului 56 sau 64), nu în anul 304.

După o tradiție ce se întoarce la Sfântul Ambrozie, Celsiu era copilul unui om de seamă din Cemenelum (azi Cimiez, lângă Nisa). Când Nazarie a trecut pe acolo să binevestească, mama lui Celsiu, convertită, i l-⁠a încredințat ca să-⁠i fie ucenic. De atunci cei doi nu s-⁠au mai despărțit. Zelul lui Nazarie a nemulțumit pe guvernatorul din Cimiez, care i-⁠a aruncat pe amândoi în temniță, și ar fi plătit cu viața dacă nu ar fi intervenit soția guvernatorului. Izgoniți din cetate, au mers mai departe: au ajuns la Embrun, unde Nazarie a întemeiat întâia comunitate de creștini, apoi, pe valea Isère, la Geneva, la Autun și chiar la Trier. Mai târziu au fost arestați și osândiți la exil din porunca lui Nero, care a poruncit să fie aruncați în Marea Tireniană. Dar o furtună i-⁠a amenințat pe paznici, iar condamnații s-⁠au întors la ei cu vântul potolindu-⁠se, astfel că paznicii s-⁠au înduplecat să se convertească. Au debarcat lângă Genova, la Albaro, unde au răsturnat statuile păgâne ale unui templu și au predicat; mulți au primit botezul. Apoi au mers la Milano, unde prefectul Anolin i-⁠a întemnițat, i-⁠a judecat și i-⁠a osândit la tăierea capului.

Potrivit lui Paulin din Nola, în Viața Sfântului Ambrozie, Ambrozie al Milanului a primit în 395 vestea locului unde fuseseră îngropați cei doi, într-⁠o grădină din afara cetății. Trupurile au fost găsite întregi. Ambrozie l-⁠a dus pe Nazarie la bazilica Apostolilor, iar pe Celsiu l-⁠a pus într-⁠o bisericuță zidită lângă loc. Pomenirea lor se ține la 28 iulie în Biserica Catolică, iar în Biserica Ortodoxă la 14 octombrie, împreună cu Nazarie, Gervasie și Protasie. Sunt sfinți ai Bisericii nedespărțite.