Chiril cel Nou din Paros

Sfântul Cuvios Chiril cel Nou din Paros s-⁠a născut în 1748 în Marpissa, în insula Paros, și purta numele de familie Papadopoulos. Tânăr fiind, a plecat la Muntele Athos și a fost elev al Școlii Athonia a Vatopedului. Dascălul lui a fost conaționalul său Cuviosul Atanasie Parios (24 iunie), de la care a deprins râvna înfocată și lucrarea neobosită pentru slava lui Dumnezeu.

Pe Athos a rămas mulți ani ca monah, învățând scrierile sfinte și înțelepciunea de afară, și s-⁠a legat de mișcarea de înnoire a colivazilor, între ale căror reprezentanți se aflau frații Ierotei și Filotei Georgiu, care apoi au venit în Paros și au refăcut Mănăstirea Izvorul Tămăduirii din Longovarda. Prin viețuirea alături de bătrâni sfinți și prin dorul de sporire în virtute, a ajuns părinte de seamă.

După ce a părăsit Athosul, Patriarhul Constantinopolului l-⁠a numit, pentru virtuțile și cunoștințele lui, predicator general al Egeii. A fost un predicator neobosit al cuvântului lui Dumnezeu și, asemenea Sfântului Cosma Etolianul, ridica o cruce mare oriunde mergea și rostea cuvântări înflăcărate. Predicile sale erau ziditoare, dar și mustrătoare cu tact; la spovedanie și în convorbirile personale era blând, mângâietor și întăritor. În 1811 era predicator și duhovnic în Attica; a străbătut insulele Egeii și satele Greciei, a ajuns până la Cezareea Capadociei și la Aivali, în Asia Mică, și în 1823 a botezat în Paros o femeie turcoaică. Vorbea cu îndrăzneală în fața puternicilor, laici și bisericești, și nu se temea să-⁠i mustre pentru nelegiuiri, ceea ce l-⁠a costat mult: a fost amenințat, a îndurat vătămări și mai multe încercări de omor din partea necredincioșilor.

Prezența lui în Paros a trezit în credincioși o dragoste caldă pentru monahism și o înnoire a vieții monahale din insulă. Cât a viețuit la Mănăstirea Sfântul Antonie din Marpissa, l-⁠au vizitat Cuviosul Arsenie și bătrânul său Daniil, fugiți de expediția lui Dramalis din 1822. A fost înnoitor al mănăstirii de maici Hristos din Dasos, din Paros, al Mănăstirii Sfântul Gheorghe din Langada și mijlocitor al reînvierii mănăstirii Longovarda și a Mănăstirii Faneromeni din Naxos. Se spune că a avut darul vederii înainte și al facerii de minuni: a făcut semnul crucii peste un șarpe și acesta a murit, a întins rasa pe mare și a călătorit pe ea, a lovit o stâncă la Mănăstirea Sfântul Gheorghe, lipsită de apă, și a țâșnit un izvor care curge până azi.

A adormit întru Domnul la 11 iulie 1833 în Mănăstirea Sfântul Gheorghe, al cărei înnoitor și egumen fusese, și acolo a fost îngropat. Cinstitul său cap se păstrează la aceeași mănăstire. Este pomenit la 11 iulie, după calendarul Bisericii Greciei (stil nou).