Ciprian al Kievului

Sfântul Ierarh Ciprian al Kievului (Ciprian, mitropolitul Moscovei) a fost un ierarh de neam bulgar, mitropolit al Kievului și al întregii Rusii de la 1389 până la moartea sa, în 1406, scriitor, editor, traducător și copist de cărți. Se pomenește la 27 mai (aflarea moaștelor) și la 16 septembrie, ziua adormirii.

Tinerețea

S-⁠a născut în jurul anului 1330 (după alte izvoare, 1336) la Târnovo, capitala celui de-⁠al doilea Țarat Bulgar. Se crede că ar fi fost din neamul de boieri Țamblac: Grigore Țamblac îl numește în Cuvântul de îngropare „fratele tatălui nostru”, ceea ce unii înțeleg ca fiind unchiul lui, alții doar o rudenie duhovnicească cu Patriarhul Eftimie al Târnovei. A fost isihast prin creștere, învățătură și fire. Se socotește că a învățat în tinerețe la Kilifarevo, lângă Târnovo, în mănăstirea isihastă a Cuviosului Teodosie al Târnovei, ucenic al Sfântului Grigore Sinaitul, unde l-⁠a cunoscut pe viitorul patriarh Eftimie. Anul tunderii în monahism nu este știut; potrivit lui Dimitri Obolensky, ar fi devenit monah abia la începutul deceniului al optulea al secolului, la Constantinopol.

A plecat din Bulgaria destul de devreme. După unele izvoare, în 1363 a ajuns la Constantinopol împreună cu Teodosie, Eftimie și alți doi ucenici, a fost înfățișat patriarhului Calist I și a studiat câteva luni la mănăstirea Studion; după moartea lui Teodosie (27 noiembrie 1363) și-⁠a continuat nevoința în Sfântul Munte Athos, unde a devenit isihast. Acolo și la Constantinopol s-⁠a împrietenit cu Filotei Kokkinos, mare isihast și patriarh al Constantinopolului (1354-1355 și 1364-1376); după ce Filotei a revenit pe scaun, la începutul deceniului al optulea, Ciprian a devenit „cel mai apropiat monah” al lui, iar uneori îi era trimis în misiuni. Se socotește că izbânzile lui Filotei din a doua patriarhie, între care împăcarea Bisericilor sârbă și bulgară și întărirea Bisericii Ruse, s-⁠au făptuit cu sprijinul lui Ciprian.

Trimisul în Lituania și în Rusia

Mitropolia Kievului era în vremea aceea împărțită în fapt între Lituania și Moscova. Marele duce al Lituaniei, Algirdas, ataca Moscova, sprijinind pe aliatul său, prințul Mihail al Tverului, și cerea fie să se mute mitropolitul Alexie la Kiev, fie să se înființeze o mitropolie lituaniană aparte; amenința chiar să treacă la latini. Alexie era în fapt căpetenia statului moscovit și nu mai putea merge în eparhiile apusene. Patriarhul Filotei dorea să păstreze mitropolia unită, mizând pe Moscova, dar avea nevoie de îndreptarea unei politici prea moscovite. A trimis, aproximativ în 1373, un om de încredere, pe Ciprian, spre a-⁠i împăca pe prinții lituanieni, smolensceni și tverieni cu mitropolitul Alexie. Pe drum a întâlnit prinți ai Rusiei lituaniene și a găsit sprijin la ei; mai târziu moscoviții îl vor învinui tocmai de „lituanism”, dar sarcina lui era mai largă decât a se alătura uneia dintre părți. Prin străduința trimisului patriarhal, iarna 1373-1374 prințul Mihail al Tverului a renunțat la pretențiile sale asupra marii domnii de Vladimir, iar Alexie a ridicat afurisirea pusă asupra lui; la 9 martie 1374 Ciprian a luat parte la așezarea noului episcop al Tverului, Eftimie. Mitropolitul Alexie l-⁠a pus apoi episcop de Suzdal și Nijni Novgorod pe prietenul lui Ciprian, Dionisie. Într-⁠o călătorie cu Alexie la Pereslavl-⁠Zalesski, Ciprian l-⁠a cunoscut pe Cuviosul Serghie de Radonej, și s-⁠a apropiat și de monahismul din nordul Rusiei. A ajutat și la răspândirea cinstirii Mucenicilor din Vilnius și la trimiterea unor părți din moaștele lor la Constantinopol.

Mitropolit al Kievului și al Rusiei

Izbucnind iarăși războiul dintre Moscova și Lituania, iar în august 1375 trupele moscovite luând Tverul, patriarhul Filotei, temându-⁠se de catolicizarea Lituaniei, a ascultat rugămințile lui Algirdas și ale prinților ortodocși. La 2 decembrie 1375, la sinodul din Constantinopol, l-⁠a pus pe Ciprian „mitropolit al Kievului, al Rusiei și al Lituaniei”, cu rânduiala ca, la moartea lui Alexie, Ciprian să primească mitropolia întregii Rusii și să fie singurul ei mitropolit, spre a se păstra vechea orânduire. La 6 iunie 1376 a ajuns la reședința din Kiev. A încercat să-⁠și vadă recunoscute drepturile de către marele cneaz al Moscovei, Dmitri Donskoi, dar nu a izbutit, iar temându-⁠se de viața lui, atât din partea cneazului, cât și de oștile apropiate ale lui Tohtamâș, a ales să plece.

O lungă luptă a mai avut de dus pentru a fi recunoscut ca păstor al întregii Rusii. Puterea sa peste întreaga mitropolie a fost întărită de sinodul de la Constantinopol din 1389, iar din 1390 și-⁠a avut reședința statornică la Moscova, până la moarte, în 1406. A fost în tot acest timp cărturar luminat, editor, traducător și copist; a scris scrisori, a alcătuit o viață a Sfântului Petru (mitropolitul), o scrisoare de iertare, și altele. Se păstrează un manuscris liturgic numit Manuscrisul lui Ciprian din veacul al XIV-⁠lea, ce cuprinde o descriere amplă a rânduielii logodnei și cununiei. A adus cu sine în Rusia multe manuscrise slave sud-⁠vechi și a ridicat un locaș închinat celor trei Sfinți Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigore Teologul și Ioan Gură de Aur. A îndurat mari necazuri ca mitropolit, dar le-⁠a răbdat cu blândețe, aducând multă trebuință Bisericii Ruse, în chemarea mitropolitană petrecând aproape treizeci de ani.

Adormirea și cinstirea

Trăind până la adânci bătrâneți, în preajma morții a scris o scrisoare de iertare, citită la mormântul său. A adormit la 16 septembrie 1406. Moaștele sale se păstrează în Catedrala Adormirii din Moscova. Un izvor bulgar spune că a fost recunoscut oficial ca sfânt și făcător de minuni în 1472. Chipul lui este zugrăvit într-⁠o frescă a bisericii Răstignirii și Buneivestiri a metohului sârbesc din Moscova. Biserica Rusă îl cinstește în ceata Sfinților Ierarhi.