Ferapont de la Belozersk

Sfântul Ferapont de la Beloozero, numit și Ferapont de la Mojaisk (în lume Feodor Poskocin), a fost un monah rus, întemeietor al mănăstirii Ferapontov din nordul Rusiei și al mănăstirii Luzeț din Mojaisk. A trăit aproape nouăzeci de ani și a fost cinstit ca făcător de minuni.

Începuturile

S-⁠a născut în Volokolamsk, în anii 1330 (unele izvoare dau anul 1331, altele 1337), într-⁠o familie nobilă, Poskocin. Din copilărie a fost cucernic și iubitor de viața monahală. Pe la patruzeci de ani a intrat în mănăstirea Simonov din Moscova, unde l-⁠a hirotonit starețul de atunci, Sfântul Teodor al Rostovului. Aici l-⁠a cunoscut pe Chiril, viitorul Sfânt Chiril de la Beloozero, și a ascultat adesea învățăturile Sfântului Serghie de Radonej, care vizita mănăstirea.

Odată a fost trimis de mănăstire în ținutul Lacului Alb (Beloozero), în nord, unde asprimea locurilor l-⁠a atras. După tradiție, între timp Chiril primise o descoperire că trebuie să plece la Beloozero, iar cei doi au cerut binecuvântarea egumenului. Între anii 1390 și 1397 au plecat spre nord și s-⁠au așezat într-⁠o chilie lângă lacul Siverskoe, în locul în care avea să se ridice mănăstirea Chiril de la Beloozero. După un an, Ferapont a plecat singur, la cincisprezece verste de acolo, între lacurile Paskoe și Borodava. A curățat locul, și-⁠a făcut o colibă și a viețuit în liniște și tăcere. Tâlharii îl atacau adesea și îl jefuiau.

Mănăstirea Ferapontov

Curând s-⁠au adunat în jurul lui și alți iubitori ai rugăciunii în singurătate. Când numărul lor a crescut, Ferapont a întemeiat în 1398 mănăstirea care îi poartă numele. La început erau cel mult cincisprezece monahi. S-⁠a ridicat mai întâi o biserică de lemn închinată Nașterii Maicii Domnului, iar monahii, sub conducerea lui, au zidit chilii, au copiat cărți și au pictat biserica. S-⁠a păstrat cu strictețe rânduiala de obște. Ferapont a refuzat să fie egumen, dar a viețuit în mănăstire zece ani. Mănăstirea și el au ajuns cunoscuți dincolo de ținutul Beloozero. În catedrala mănăstirii se păstrează frescele lui Dionisie din secolul al XVI-⁠lea, vestite în toată Rusia.

Mojaisk

Pe atunci Beloozero făcea parte din ținutul prințului Andrei de Mojaisk, fiul lui Dimitrie Donskoi, care era unul dintre marii binefăcători ai mănăstirii. În 1408 prințul a trimis daruri mănăstirii și o scrisoare prin care îl chema pe Ferapont la Mojaisk. După multe stăruințe, Ferapont a primit să fie egumenul unei mănăstiri noi, pe care voia să o zidească prințul în orașul său. Mănăstirea Luzeț, așezată pe malul râului Moscova, a fost întemeiată în 1408, iar în 1420 s-⁠a zidit în ea catedrala de piatră a Nașterii Maicii Domnului. Deși nu a încetat să dorească întoarcerea la Beloozero, prințul nu l-⁠a lăsat să plece și Ferapont a rămas la Luzeț până la moarte. A trecut la Domnul în 1426, la 27 mai, în al nouăzecilea an al vieții.

Cinstirea

A fost trecut în rândul sfinților în 1547 (după alte izvoare, în 1549). Moaștele sale se află în catedrala Nașterii Maicii Domnului a mănăstirii Luzeț. Lângă mănăstire, în satul Isavițî, se află un izvor cu apă tămăduitoare, „Fântâna Sfântului Ferapont”, descoperit după tradiție de sfânt. Este pomenit la 27 mai, ziua adormirii sale, și la 27 decembrie, ziua aflării moaștelor.