Melangell

Sfânta Cuvioasă Melangell (Monacella) a fost o sihastră și stareță din Powys, în Țara Galilor, care a trăit, după toate semnele, în secolul al VII-⁠lea sau al VIII-⁠lea. Este cinstită ca ocrotitoare a iepurilor. Se pomenește la 27 mai (Biserica Rusă) și la 31 ianuarie (în tradiția galeză). Cinstirea ei este una medievală, legată de racla din Pennant Melangell, și nu rezultă dintr-⁠un act de canonizare consemnat în sursele noastre.

Viața după tradiție

Principala povestire despre ea este Historia Divae Monacellae, scrisă în secolul al XV-⁠lea, păstrată în manuscrise târzii. Cronologia ei este necunoscută. Istoria dă anul 604, dar data este suspectă, pentru că vine probabil din Istoria lui Beda, socotită nesigură, iar o altă sursă dă anul 590. Potrivit Istoriei, Melangell era fiica unui rege din Irlanda (după altă variantă, Scoția) și a fugit dintr-⁠o căsătorie aranjată. A trăit în pustia Powys-⁠ului ca fecioară închinată lui Dumnezeu, cincisprezece ani, până când a fost găsită de un prinț, Brochwel Ysgithrog.

Într-⁠o zi, în anul 604, când vâna lângă Pennant (azi Pennant Melangell), câinii prințului au urmărit un iepure și l-⁠au dus la o fecioară frumoasă, care se ruga cu evlavie, iar iepurele stătea ascuns sub poala hainelor ei. Prințul a îndemnat câinii, dar ei s-⁠au tras înapoi și au fugit. Auzind povestea ei, i-⁠a dăruit pământul, dând azil veșnic oamenilor și animalelor din împrejurimi. Melangell a mai trăit acolo treizeci și șapte de ani, a întemeiat o obște de maici și a fost stareța ei, în timp ce iepurii și animalele sălbatice se purtau cu ea ca și cum ar fi fost îmblânzite. După unele versiuni a continuat viața de singurătate și dormea pe piatra goală. După moartea ei, un oarecare Elise a încercat să atace fecioarele, dar a sfârșit pe neașteptate și rău. Povestea pune mare accent pe fecioria ei, ca esență a sfințeniei.

Cinstirea

Melangell și Sfânta Winefride sunt singurele sfinte galeze cu vieți latinești. Cinstirea ei a înflorit probabil local multe veacuri înainte ca Istoria să fie scrisă: racla romanică și biserica ridicate peste mormântul ei arată că în secolul al XII-⁠lea cultul era statornicit la Pennant Melangell, iar mormântul era cinstit și înainte de cucerirea normandă. Satul a fost probabil o întemeiere din secolul al VIII-⁠lea. În spatele altarului bisericii este o mică încăpere, cell-⁠y-⁠bedd, care adăpostea racla originală. După Reformă racla a fost desfăcută, pietrele sculptate au fost refolosite în ziduri, iar în 1958 racla a fost refăcută, mutată în 1991 în altar. În Evul Mediu până în secolul trecut localnicii nu omorau iepuri în parohie, iar iepurii erau numiți mieii Sfintei Monacella; cine striga unui iepure urmărit de câini „Dumnezeu și Sfânta Monacella să fie cu tine” credea că acesta va scăpa. Arheologii leagă cinstirea iepurilor de religia celtică veche.