Claudia din Ancira

Sfânta Muceniță Claudia din Ancira (Corint), fecioară, a fost una dintre cele șapte fecioare mucenițe Tecusa, Faina, Claudia, Matrona, Iulia, Alexandra și Eufrasia, care au pătimit în Ancira Galatiei la începutul veacului al IV-⁠lea, în vremea lui Dioclețian (284-305). Pagina Azbyka le povestește împreună cu Sfântul Mucenic Teodot din Ancira și nu spune nimic deosebit despre Claudia.

Teodot era cârciumar, avea o casă de oaspeți și era căsătorit, dar ajunsese la o mare înălțime duhovnicească: ținea curăția, se înfrâna, își supunea trupul duhului prin post și rugăciune. Cu cuvântul aducea pe iudei și pe păgâni la credința creștină, iar pe păcătoși la pocăință, și primise darul vindecărilor. În vremea prigoanei, la Ancira a fost trimis un dregător cunoscut pentru cruzime, Teotecn. Mulți creștini au fugit, iar Teotecn a vestit că cine nu aduce jertfă idolilor va fi dat la chinuri și la moarte. A venit foamete. Teodot a adăpostit în casa lui pe creștinii rămași fără acoperiș, i-⁠a hrănit, i-⁠a ascuns, a dat din ale lui bisericilor pustiite cele trebuincioase Liturghiei, a intrat fără frică în temnițe să-⁠i întărească pe cei osândiți pe nedrept și a îngropat în taină trupurile mucenicilor. Când bisericile din Ancira au fost închise, Liturghia se săvârșea în casa lui. Știind că îl așteaptă și lui mucenicia, i-⁠a spus preotului Fronton că va fi adus în curând un trup mucenicesc la locul ales de amândoi și i-⁠a dat inelul său.

În vremea aceea au primit moartea pentru Hristos cele șapte fecioare, a căror cea mai în vârstă, Tecusa, era mătușa lui Teodot. Ele se dăruiseră lui Dumnezeu din tinerețe, trăiseră în rugăciune, post și fapte bune și ajunseseră la adânci bătrânețe. Aduse la judecată ca creștine, au mărturisit cu tărie înaintea lui Teotecn credința în Hristos și au fost date la chinuri, dar au rămas neclintite. Atunci stăpânitorul le-⁠a dat unor tineri fără rușine, ca să le spurce. Sfintele s-⁠au rugat cu căldură, iar Tecusa, căzând la picioarele tinerilor, și-⁠a dat jos vălul și le-⁠a arătat părul alb. Tinerii s-⁠au rușinat, au plâns și au plecat. Stăpânitorul a poruncit apoi ca fecioarele să ia parte la „spălarea idolilor”, ca preotesele păgâne, dar ele iar au refuzat. Pentru aceasta au fost osândite la moarte: cu câte o piatră grea legată de gât, toate cele șapte fecioare au fost înecate în lac.

Noaptea următoare Tecusa i s-⁠a arătat în vis lui Teodot și l-⁠a rugat să scoată trupurile și să le îngroape creștinește. Teodot, cu prietenul Policroniu și cu alți creștini, a pornit spre lac, călăuzit de o candelă aprinsă. Înaintea străjilor păgâne de pe mal s-⁠a arătat Sfântul Mucenic Sosandru; străjile au fugit îngrozite, iar vântul a gonit apa spre celălalt mal. Creștinii au luat trupurile mucenițelor și le-⁠au îngropat lângă biserică. Aflând, Teotecn a poruncit să fie prinși și chinuiți toți creștinii, între ei și Policroniu, care, neputând răbda, l-⁠a dat pe Teodot drept vinovat. Teodot s-⁠a pregătit de moarte, a lăsat să i se dea trupul preotului Fronton, a stat la judecată, a mărturisit pe Domnul Iisus Hristos și, după lungi chinuri, a fost decapitat. O furtună a împiedicat arderea trupului. Preotul Fronton, trecând pe drum cu un măgar încărcat cu vin, a văzut măgarul căzând lângă trupul sfântului și, aflând de la ostași, a pus rămășițele pe măgar și le-⁠a îngropat în locul ales de Teodot. Mai târziu a ridicat acolo o biserică.

Sfântul Teodot a murit la 7 iunie 303 sau 304, iar pomenirea lui se face la 18 mai, în ziua morții fecioarelor. Descrierea vieții și a muceniei lui, precum și a pătimirii fecioarelor, a alcătuit-⁠o Nil, contemporan, tovarăș și martor al morții lui Teodot. Pagina dă pomenirea Sfintei Claudia la 31 mai și la 19 noiembrie, în stil nou.