Elgiva din Shaftesbury

Sfânta Elgiva din Shaftesbury a fost prima soție a regelui Edmund I al Angliei, care a domnit între anii 939 și 946. A fost regină a englezilor de la căsătoria ei, pe la 939, până la moartea sa, în 944, și mama a doi viitori regi, Eadwig și Sfântul Edgar cel Pașnic.

Biserica o cinstește pentru milostenia și înțelepciunea ei și pentru minunile petrecute la mormântul ei din mănăstirea de maici de la Shaftesbury. Cultul ei s-⁠a născut chiar în anii de după moarte, în Anglia dinaintea cuceririi normande.

Familia

Despre tatăl și frații Elgivei nu se știe nimic. Mama ei pare să fi fost o anume Wynflaed, legată de mănăstirea de maici de la Shaftesbury, în Dorset, întemeiată de regele Alfred cel Mare.

Indiciul vine dintr-⁠un act al regelui Edgar, care întărește o danie făcută mănăstirii de bunica lui, Wynflaed, o moșie la Piddletrenthide. Probabil este aceeași Wynflaed care apare într-⁠un act din 942 ca femeie închinată lui Dumnezeu, monahie sau văduvă care făcuse un legământ, și care a primit de la regele Edmund câteva moșii în Dorset, ajunse apoi în stăpânirea mănăstirii.

Unii istorici, precum H. P. R. Finberg, au identificat-⁠o cu o Wynflaed care și-⁠a lăsat testamentul pe la mijlocul secolului al X-⁠lea, stăpână a multor moșii în Wessex și apropiată de mănăstirile regale de la Wilton și Shaftesbury. Pe această bază i-⁠au fost atribuiți Elgivei o soră, Ethelfleda, un frate, Eadmer, și o bunică, Brihtwyn.

Alți cercetători resping această identificare, pentru că testamentul nu amintește nicio legătură cu familia regală. Problema rămâne deschisă și depinde în bună măsură de data testamentului, pe care paleograful David Dumville o socotește mai târzie decât se credea.

Regina

Izvoarele nu spun când s-⁠a căsătorit Elgiva cu Edmund. Fiul cel mare, Eadwig, abia ajunsese la majorat când a urcat pe tron, în 955, ceea ce înseamnă că s-⁠a născut probabil pe la 940.

Nu există mărturii din vremea ei că ar fi fost încoronată ca regină. Într-⁠un act de autenticitate îndoielnică, din anii 942–946, ea semnează ca tovarășă a regelui, dar cronicarul Æthelweard, mai târziu în același secol, o numește regină.

Elgiva și Edmund au avut trei copii, doi fii și o fiică. Ambii fii au domnit mai târziu peste Anglia: Eadwig între 955 și 959, iar Edgar între 959 și 975.

Ocrotitoarea mănăstirii de la Shaftesbury

Ca și mama ei, Elgiva a avut o legătură strânsă, deși nelămurită în amănunt, cu mănăstirea de la Shaftesbury. Un act al regelui Ethelred din 984 arată că mănăstirea dăduse regelui Edmund marea moșie de la Tisbury, în Wiltshire, în schimbul alteia.

Elgiva a primit acea moșie de la soțul ei și avea de gând să o lase prin testament înapoi mănăstirii. Lucrul nu s-⁠a împlinit îndată, pentru că fiul ei Eadwig a cerut mai întâi ca moșia primită în schimb să revină familiei regale.

Viața ei după mărturia lui William de Malmesbury

La începutul secolului al XII-⁠lea, cronicarul William de Malmesbury a scris că Elgiva răscumpăra în taină pe cei osândiți public la pedepse grele și dăruia săracilor haine scumpe. El îi atribuie și darul proorociei și al vindecării.

Același autor spune că în ultimii ani ai vieții a suferit de o boală, dar este posibil să fi amestecat aici amănunte din viața primei starețe de la Shaftesbury. După o altă tradiție, păstrată în izvoarele rusești, Elgiva și-⁠ar fi supraviețuit soțului și ar fi intrat în mănăstirea de la Shaftesbury, unde și-⁠ar fi sfârșit zilele, însă documentele secolului al X-⁠lea nu confirmă aceasta.

Moartea

După cele mai multe izvoare, Elgiva a murit înaintea soțului ei, probabil în 944 (după alte surse, în 946), poate la nașterea fiului ei Edgar. Trupul ei a fost îngropat și așezat cu cinste în mănăstirea de maici de la Shaftesbury.

Cinstirea ca sfântă

Elgiva a fost cinstită ca sfântă la scurtă vreme după înmormântare. Cronicarul Æthelweard scrie că până în zilele lui se petrecuseră multe minuni la mormântul ei.

Cel mai vechi martor al cultului ei este Lantfred de Winchester, care a scris în anii 970. El povestește despre un tânăr orb din Collingbourne care a mers la Shaftesbury și a priveghiat acolo, nădăjduind vindecarea, pentru că auzise de mormântul venerabilei Elgiva, unde mulți bolnavi primeau tămăduire prin atotputernicia lui Dumnezeu.

Lantfred leagă puterea ei de vindecare atât de vrednicia ei, cât și de cea a fiului ei Edgar. Cronica anglo-⁠saxonă, în versiunea D de la mijlocul secolului al XI-⁠lea, o numește „Sfânta Elgiva” acolo unde arată din ce părinți se trăgeau regii Eadwig și Edgar.

Se poate ca tocmai legătura ei cu Shaftesbury să fi făcut ca, în 979, trupul nepotului ei ucis, Sfântul Eduard Mucenicul, să fie adus cu mare alai la această mănăstire. Cultul Elgivei a continuat să înflorească și după aceea, alături de cel al lui Eduard.

Elgiva și întemeierea mănăstirii

Faima Elgivei la Shaftesbury pare să fi umbrit-⁠o pe cea a primei starețe, Ethelgiva, fiica regelui Alfred. William de Malmesbury dă relatări diferite despre începuturile mănăstirii: într-⁠o lucrare o numește corect pe fiica lui Alfred ca primă stareță, dar într-⁠alta îi atribuie întemeierea soției lui Edmund.

Fie a avut la îndemână tradiții contradictorii, fie a vrut să spună că Elgiva a reînnoit mănăstirea. William a scris probabil și o viață în versuri a sfintei pentru obștea de la Shaftesbury, din care s-⁠a păstrat doar un fragment.

Pomenirea

Numele Elgivei apare într-⁠o listă anglo-⁠saxonă a locurilor unde odihnesc sfinții, în cel puțin opt calendare de dinaintea cuceririi normande și în trei sau patru litanii de la Winchester. După o tradiție de la Winchester, sărbătoarea ei se ține la 18 mai, iar după alte calendare, la 21 decembrie.